Timpul o lovea peste faţă şi urmele pe care i le lăsa îi făceau zâmbetul din ce în ce mai inexpresiv. Cu fiecare zâmbet, fiecare rid îi ieşea mai bine în evidenţă. Cu fiecare zâmbet calm, simţea că a mai pierdut ceva. Încerca să surâdă cât mai rece, pentru a nu îşi face vizibile defectele. Poate de aceea, zâmbea şi mult mai puţin. La cei 29 de ani ai săi, Anastasia era de o frumuseţe rece. Buzele voluptoase, ochii verzi, cel stâng având  o mică pată căpruie, nasul mic şi puţin în vânt, părul de un blond ca al spicului de grâu,  făceau din Ania, cum o alintau cunoscuţii, o tânăra minionă ce încă întorcea privirile. Cu toate acestea, casa femeii era lipsită de oglinzi. Se ferea de ele ca de un coşmar care o tulbura de ani grei. În momentul în care era pusă în faţa unei oglinzi, secretara se metamorfoza, observându-şi toată urâţenia imaginară. Vedea cum îi ies monştri din ochi, de parcă toată răutatea celor din iad îşi găsiseră ascunziş în ei. Faţa i se deforma, gura devenea aproape vânătă,  strâmbându-se de parcă se pregătea să rostească cele mai dure cuvinte. Sângele îi pompa în obraji, de parcă cineva i-ar fi ciupit neîntrerupt. Frumuseţea Aniei devenea în oglindă  sinonimă cu diformitatea cea mai acută.

Se auzi un ciocănit în uşa Aniei. Niciun răspuns, iar mama Aniei intră nervoasă în camera neaerisită de zile întregi.

- Trezeşte-te, Ania, că o să te dea ăia afară! Nici măcar nu ştiu cum te suportă ăia acolo! Cred că nu au observat cât eşti de rea!

Ania deschise încet ochii, urmărindu-şi cu privirile mama care deschidea geamul. Zece minute mai târziu, Ania, deja îmbrăcată, lua micul dejun format din aceeaşi pâine, acelaşi gem şi acelaşi ceai. Monotonia făcea parte integrantă a vieţii ei. Termină de mâncat sub privirile critice şi batjocoritoare ale mamei, îşi pregăti la repezeală pachetul pentru serviciu şi plecă în pas alergător înspre cabinetul de avocatură. Facultatea pe care o terminase cu magna cum laude  nu a însemnat nimic fără relaţiile pe care nu le avea, deşi mintea ei ageră, de juristă a încercat de multe ori să facă faţă corupţiei. Neacceptând vreun compromis, Ania s-a mulţumit cu postul de secretară, sperând ca într-o zi să poată face legal dreptate în lume.

Transportul în comun a agitat-o extrem de tare, trăind cu impresia că lumea o vorbea, comentând atât despre hainele sale umile pe care şi le putea permite dintr-un salariu de 10 milioane, cât şi despre machiajul strident al cărei adeptă era.

Ajunsă la serviciu, Ania nu se gândea decât la întâlnirea cu psihologul pe care o avea de la ora 15.00. Acel om era singurul capabil să îi aducă puţină alinare sufletului ei zbuciumat, deşi părea să simtă pentru ea ceva mai mult decât pentru un pacient. Tresări când îşi aminti mâna psihologului alunecând peste piciorul ei şi un fior rece o străbătu la gândul că ceva nu este în ordine. Îşi reveni repede, gândindu-se la cuvintele încurajatoare ale lui Robert şi se linişti amintindu-şi că de trei luni el a fost singurul care i-a fost alături. Zâmbi, neauzind vocea ridicată a şefului care vroia două cafele cu lapte. Un potenţial client o trezi pe Ania din gândurile sale, aşezându-şi diplomatul pe biroul secretarei. Vru să-l conducă în biroul şefului, dar observă că acesta era lângă ea şi o privea iritat. Făcu cele două cafele, după care fu chemată în biroul şefului.

- Ania, nu ştiu ce se petrece cu tine în ultima vreme. Eşti tot mai aeriană, tot mai distrată, tot mai neatentă. Mi-ai greşit o mulţime de acte, nu eşti niciodată pe fază. Ania ascultă cu atenţie, prevăzând o concediere. Gândul îi fugi iar la Robert, la faptul că şedinţele erau scumpe şi că poate nu va mai avea cu ce să-l plătească, iar machiajul mov era parcă mai pronunţat decât în mod normal… Prin urmare, m-am gândit că ţi-ar prinde bine un concediu de câteva zile. Ce spui? Înmărmurită, Ania se simţea recunoscătoare faţă de acest om care, în majoritatea timpului, se arătase rece şi deloc empatic.

- Mulţumesc, sincer aveam nevoie de puţină relaxare. Promit să mă revanşez.

- Bine, Ania, dacă nu te mai simţi în stare să stai azi aici, poţi pleca. Poţi sta acasă cât vrei, dar nu mai mult de două săptămâni. Ne-am înţeles?

- Mulţumesc, şopti din nou Ania şi se îndreptă înspre biroul ei pentru a se pregăti de plecare. Înainte să plece, să gândi la Robert şi la faptul că astăzi îi va spune ce are ea pe suflet şi ce o macină de fapt. Un pas foarte important pentru recuperarea ei, de altfel. Gândul îi fu întrerupt de vibratul telefonului. La celălalt capăt era chiar Robert, care o anunţa că nu poate ţine şedinţa la ora 15.00 şi că dacă este posibil ar vrea să o mute la ora 10.00, adică în mai puţin de 20 de minute. Ania acceptă. Vocea lui Robert suna puţin dubios, dar Ania se gândi că probabil este şi el măcinat de probleme personale. Îşi adună la repezeală lucrurile şi ieşi din cabinetul de avocatură zâmbind rece. În mai puţin de 10 minute, ciocănea la uşa lui Robert. Aceasta se deschise, iar Robert cu un surâs ademenitor o pofti să intre.

- Scuze dacă am ajuns mai repede, dar mi-au dat concediu la serviciu şi nu mai avea rost să mă mai duc până acasă.

- Nu e nicio problemă, Ania, uite până atunci putem bea şi noi ceva. Măsuţa de cafea era deja aranjată cu două pahare de şampanie. Ania se uită lung şi neîncrezător la el. Robert se apropie de ea pentru a închide uşa şi, profitând de neatenţia  Aniei, o încuie cu cheia. Se apropie iritant de mult de Ania şi îi spuse:

- M-ai atras din prima clipă în care te-am văzut. Trebuie să te am. Nu încerca să ţipi, pentru că nu te aude nimeni. Lasă-te doar purtată de val şi totul va fi bine. Ania, speriată şi plângând, încercă să prosteteze, dar puterea bărbatului de 35 de ani o imobiliză. Robert o violă pe canapeaua neagră pe care ea stătuse de atâtea ori, confesându-i-se.

Două săptâmâni mai târziu. Robert, un cititor înrăit al ziarelor, citeşte pe prima pagină a unui cotidian: „Tânără de 29 de ani, însărcinată în aproape două săptămâni şi-a încheiat socotelile cu viaţa”. Atras de titlul dramatic, citi primele fraze din articol: „A.A., în vârstă de 29 de ani, a fost găsită ieri moartă în locuinţa sa. Decesul a survenit în urma unei supradoze de medicamente. Sinuciderea femeii a fost programată, drept dovadă biletul de adio, găsit lângă corpul inert al femeii. “Toată viaţa am fost traumatizată, iar motivul l-am ştiut doar eu şi mama. Am fost rodul unui viol, iar mama nu m-a putut niciodată privi altfel decât ca pe cel mai mizer şi murdar lucru din viaţa ei. Toată viaţa mea am încercat să scap de această imagine a bărbatului care a violat-o pe mama, ascunzându-mă sub diverse aparenţe: machiaj strident, vorbe, comportament. Acum două săptămâni, un bărbat în care aveam încredere totală a repetat greşeala tatălui meu, cu mine. Nu puteam să risc faptul că bebeluşul pe care urma sa-l nasc să ducă aceeaşi viaţă de stigmată pe care am dus-o eu.” Nu se cunoaşte identitatea violatorului.”