La o zvârlitură de gând,
la o gură de aer distanță de tine,
poveștile își consumă existența,
în pas alert,
pe străzi inundate sau pe astfaltul încins,
de când ieși din casă și până
tragi obloanele.
gonesc cu ochii fragezi,
se opresc încărunțite,
își poartă cu demnitate ridurile.
dar tu nu știi, tu îți continui drumul
cu privirea în jos.
pleci de acasă, niciodată
nu ieși din tine.
nu-ți părăsești carapacea,
nici cerul nu-ți vede irisul.
te recunosc după lumina pe care ochii-ți
o abandonează pe pământ,
firimituri aruncate de Hansel,
culese de Gretel.
nu-mi amintesc când ai uitat.
ești jumătate din povestea mea.
sunt la răscrucea dintre casă și cer.
deschide fereastra.
Raluca Pavel 