Femei decăzute: amantele în literatură – Jane Eyre

„Cele mai multe genuri literare creează lumi care oglindesc mai mult sau mai puţin realitatea, iar multe romane clasice sunt dedicate celor mai familiare şi omniprezente instituţii sociale: căsătoria şi amantele, care de obicei coexistă. În aceste lumi inventate, amanţii fictivi adesea se aseamană cu cei din realitate. Multe eroine (şi anti-eroine) sunt fete bătrâne, dornice să contacteze o căsătorie din dragoste sau neveste cu mariaje mai mult sau mai puţin fericite. Alte personaje sunt amante implicate în relaţii ilicite bazate pe iubire. În continuare sunt prezentate poveştile câtorva dintre cele mai influente şi mai celebre modele de amantă din literatura occidentală. Apar aici şi Jane Eyre şi Contesa Ellen Olenska, ale căror creatori le-au interzis să devină amante, chiar dacă erau animate de cea mai înflăcărată iubire.

Poveştile acestor femei au atins corzi atât de sensibile în inimile cititorilor,  încât aproape toate au fost traduse în mai multe limbi şi adaptate pentru scenî şi film. Capitolul de faţă nu încearcă să se substituie criticii literare, ci sugerează faptul că milioane de cititori au înţeles aceste romane şi, mai ales, mesajele lor despre amante.

Jane Eyre

În 1874, Charlotte Bronte, fiica retrasă a unui tânăr paroh, a uimit lumea literară cu Jane Eyre, un roman despre o altă tânără rezervată a cărei poveste de dragoste continuă să impresioneze şi în prezent cititorii prin forţa sa de sugestie. Jane este o eroină neobişnuit, o orfană micuţă şi urâtă. În perioada şederii sale într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, Jane este educată să devină profesoară pentru copiii aristocraţilor. Îşi însuşeşte toate talentele pe care fetele nobile trebuie să le afişeze pentru a impresiona potenţialii soţi: dans, pictură, croşetat, limba franceză. De asemenea, are principii solide, este independentă şi incoruptibilă.

Jane este imediat aruncată în lumea reală a iubirii ilicite. Prima ei slujă este aceea de institutoare a micuţei Adele, pupila unui nobil de ţară, Edward Rochester. Rochester are treizeci şi cinci de ani, o mină mohorâtă, privirea încruntată şi o fire irascibilă. Cu Jane se poartă uneori sever şi distant, iar alteori o tachinează sau îi face confidenţe.

Într-un astfel de moment, Rochester îi dezvăluie că Adele este fiica naturală a amantei sale de o noapte, Celine Varens, o „balerină” franţuizoaică decedată. El îi poveşteşte lui Jane că, deoarece a crezut că „silfida galică” îl adora în ciuda faptului că nu era prea chipeş, „a instalat-o la un hotel; i-a angajat un set complet de servitori, i-a luat trăsură, caşmir şi diamante, dantelă etc.” Într-o seară, Rochester şi-a surprins amanta cu alt iubit, „un tânăr vicios şi fără minte”. Cuprins de gelozie, a rămas asscuns, trăgând cu urechea la conversaţia lor vulgară. Când Celine şi-a bătut joc de el, afirmând că era urât şi diform, el s-a vindecat pe loc de „marea lui pasiune” pentru ea.

Rochester a păşit în camera de hotel a lui Celine şi i-a poruncit să îşi facă bagajele şi să plece. Apoi l-a provocat pe tânăr la duel şi i-a înfipt un glonţ „într-unul din braţele lui subţiri şi emaciate”. Dar ce era de făcut cu micuţa Adele, despre care Rochester a presupus, în mod greşit, că era fiica lui? „Am… scos bietul copil din mizerie şi din Paris şi l-am transplantat aici, să crească în solul săsnătos al unei grădini de ţară englezeşti.”

Povestea lui Rochester rezumă părerea lui despre amante, o părere pe care şi Jane o împărtăşeşte. Amanta este o femeie decăzută, cu intelect şi moralitate discutabile. Este trădătoare şi mercantilă, instabilă şi adesea de o naţionalitate străină, iar bărbatul care se însoţeşte cu ea îşi periclitează situaţia.

Deşi o guvernantă „bizară şi neexperimentată” în vârstă de optsprezece ani nu ar părea o confidentă potrivită pentru astfel de dezvăluiri, Jane acceptă povestea ca pe un omagiu adus discreţiei sale. Ea este la fel de discretă şi în privinţa nebunei de la mansardă.  Nu trece mult până când Jane îşi dă seama că este îndrăgostită de Rochester.

Acesta, însă, îi face o curte ostentativă unei frumoase bogate şi snoabe, cu care Jane crede că el se va căsători. Dar el manevrează în aşa fel situaţia, încât Jane nu se poate abţine şi-i mărturiseşte dragostea pentru el. „Credeţi că, dacă sunt săracă, necunoscută, urâtă şi mică, sunt şi lipsită de suflet şi de inimă?” Auzind acestea, Rochester o cere în căsătorie. „Îţi ofer mâna mea, inima mea şi o parte din toată averea mea”, îi spune el. „Îţi cer să îţi petreci viaţa alături de mine, să fii al doilea suflet al meu şi cel mai bun companion al meu pe pământ.”

Rochester o asigură că nu a intenţionat niciodată să se căsătorească cu o altă femeie. Fericirea lui Jane este umbrită doar de îngrijorarea cu privire la lipsa ei de resurse financiare. „Nu vreau să fiu varianta englezească a lui Celine Varens. Voi rămâne guvernanta lui Adele”, îl anunţă ea.

Vine şi ziua nunţii. În timp ce stau în faţa preotului la altar, un străin întrerupe ceremonia, declarând: „Domnul Rochester are o soţie în viaţă.”

Universul lui Jane se sfărâmă. Femeia ascunsă la mansarda conacului Rochester este soţia lui legitimă, „nebuna, reaua şi abrutizata” Berta Mason, vlăstarul otrăvit a trei generaţii de femei nebune, ca să nu mai vorbim de faptul că erau de neam străin. Jane a evitat în ultimul moment să facă din Rochester un bigam. Ba mai rău, „omul acela aproape că m-a transformat în amanta lui: trebuie să fiu de piatră faţă de el”, se jură ea.

Disperat, o roagă pe Jane să meargă cu el în sudul Franţei, ca să trăiască în calitate de soţ şi soţie. „Nu te teme că am vrut să te ispitesc, ca să te fac amanta mea”, insistă el. Pentru a o convinge, Rochester îi descrie amantele care au urmat după Celine Varens: Giacinta, o italiancă „violentă şi lipsită de principii” şi Clara, o nemţoaică „voinică, fără minte şi neimpresionabilă”. „Am dus o viaţă josnică. A-ţi face o amantă este aproape la fel de rău ca a cumpăra o sclavă: ambele sunt adesea, prin firea lor, dar şi prin poziţie, inferioare… Nici nu vreau să-mi amintesc de vremurile petrecute alături de Celine, Giacinta şi Clara.”

Pentru a nu cădea în ispita de a deveni amanta englezoaică a lui Rochester, Jane fuge la ţară. Rătăceşte fără bani, îngheţată şi aproape moartă de foame, până când, în cele din urmă, întâlneşte două călugăriţe devotate  şi pe fratele lor, un fanatic religios, St. John Rivers. După ce o repun pe picioare pe Jane, fraţii îi asigură un trai modest, dar onorabil, ca profesoară pentru copiii de la ţară. Uneori Jane regretă ce a pierdut: „viaţa în Franţa, ca amantă a lui Rochester; înnebunită de dragoste jumătate din timp… sclavă într-un paradis prostesc, la Marsilia”.

Viaţa simplă a lui Jane se complică printr-o cerere în căsătorie din partea lui St. John, care îi propune să-l însoţească în India, unde el urma să plece ca misionar. Jane nu îl iubeşte şi ştie că el o vede doar ca pe o tovarăşă de viaţă. În timp ce încearcă să ajungă la o decizie, află că un unchi necunoscut a murit, lăsându-i o avere. Devenind brusc independentă, Jane se grăbeşte să-l regăsească pe Rochester, cu care acum se poate împrieteni fără să devină amanta lui.

Între timp, Rochester a ajuns un om nenorocit. Soţia lui nebună a dat foc conacului şi a murit în incendiu. Rochester a supravieţuit, cu arsuri grave şi orb, dar rămânând la fel de îndrăgostit de Jane ca şi ea de el. „Jane, vrei să te căsătoreşti cu mine?” o întreabă el încet. „Da, domnule”, îi răspunde ea cu inima plină de bucurie.

Voinţa de fier a lui Jane şi tăria ei de caracter, susţinută prin câteva intrgi bine gândite, o salvează de la josnicia statutului de amantă. Numai în cadrul căsătoriei, ne spune Charlotte Bronte, Jane se poate bucura pe deplin de forţa magnetică a atracţiei reciproce care există între ea şi Rochester.”

Abbott, Elizabeth. (2005). O istorie a amantelor, Bucureşti: Editura Lider, p. 397-399

Dacă vreţi să lecturaţi Jane Eyre de Charlotte Bronte, găsiţi cartea online aici, dacă doriţi să vizionaţi filmul online, îl găsiţi aici.

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Blog

7 răspunsuri la „Femei decăzute: amantele în literatură – Jane Eyre

  1. Buna seara, Raluca!
    Romanul adolescentei mele !
    Cred ca l-am citit de vrea 3 ori !
    Multumesc ca-mi dai posibilitatea de a reciti cartea si reviziona fimul !
    Inspiratie si spor 🙂

  2. Raluca

    Bună seara, nu-mi vine să cred că nici nu apuc să postez şi dvs sunteţi aici, cu susţineri şi încurajări! Eu vă mulţumesc pentru tot! 🙂

  3. Lisandru Andaluz

    Mi-a plăcut… poate că statutul de amantă nu este cel mai rău atât cât poți să dăruiești puțină fericire într-un colț de mizerie din viața unui bărbat.

  4. Raluca

    Privit din punctul ăsta de vedere… oricum, bărbatul cred că îşi poate curăţa mizeria din viaţă şi apoi se poate bucura la un alt nivel de fericire…

  5. Un roman frumos care mi-a placut mult. Dar eu cred ca amantele sunt si ele femei care iubesc, ba chiar mult. Cu atat mai mult cu cat dragostea lor trebuie sa fie foarte puternica pentru a suporta ( demne) aceasta postura pe care poate nu si-au dorit-o dar au dobandit-o…iubind. E punctul meu de vedere, atat. 🙂

  6. Raluca

    Sunt de acord 🙂

  7. Lisandru Andaluz

    Uneori e mai simplu să spui asta… mulțumesc pentru articol. Fain!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s