Când cuvintele o iau razna

Lecţie despre empatie

Am, totuşi, impresia
că nu am trăit în zadar,
că pot îndoi timpul şi fi acolo
unde soarele nu apune niciodată,
pentru a râde alături de îngeri.
de fapt, nu trebuie să-ţi spun
ceea ce ştii deja,
nu e nevoie să mă gândesc
la ce-mi rezervă ziua de mâine.
unde zâmbetul se zbate
între lumină şi întuneric,
ca într-un vis de mai
prelungit dintr-o viaţă într-alta,
te regăsesc mereu
în aşteptare
şi mă recunosc

Lecţie despre zâmbet

Nu luăm nimic cu noi dincolo.
nici casele pe care
nu reuşim să le plătim
într-o viaţă, uneori nici în două.
nici maşinile care ne trimit direct
în alte realităţi şi nu la destinaţia aşteptată,
nici banii pentru care unii
ridică altare şi-şi aşteaptă prietenii
să le admire seifurile.
tot ce luăm cu noi dincolo
sunt zâmbetele.
pe patul din urmă, nu ne amintim
ce funcţie am avut, de la ce firme
ne-am îmbrăcat sau în ce maşini
ne-am arătat bogăţia.
ne amintim câte suflete ne-au zâmbit.
ţie când ţi s-a zâmbit ultima dată?

Mă lepăd de tine

Cu cât vreau mai mult
să mă lepăd de tine,
cu atât îmi simt zâmbetul de departe,
parcă vrei să am confirmarea
că nu eşti doar un vis.
poate nu eşti şi dacă e aşa,
nu e tocmai bine pentru tine.
iubirea mea sufocă, arde,
îngheaţă, vibrează, te ridică,
e mereu mai puternică, mereu alta,
întotdeauna acolo, aşteptându-te.
totuşi, mă lepăd de tine,
străinule,
pentru că îţi simt lipsa

Când pana devine neagră

Nu lăsa praful să se aşterne peste mine
şi-au lăsat alţii gândurile până mi s-a încovoiat spatele,
îmi atârnă pământul de gât, cu toate durerile nespuse
ca o piatră de moară suspendată de-o iubire neîmpărtăşită.
numai tu îmi cunoşti aripile, numai tu le-ai văzut,
mi le-au rupt ceilalţi, în grabă, preocupaţi de calea lor,
nu mai sunt întreagă şi nu mai ştiu să râd.
vezi pana neagră ce doarme sub talpa ta?
e ultima urmă pe care-o las, să mă reconstruieşti,
ridic-o, şterge cu ea pulberea, în adânc vei da de mine,
ia-mă în palme şi scutură-mă de gândurile celor muţi
zâmbeşte-mi, mi-e de-ajuns să mă liniştesc
să fiu din nou răsăritul pe care-l aştepţi

Cruce, te port

Vin din ape,
din adânc de iad,
am mâinile rupte,
crucea de piatră
nu mi te-a găsit.
mi-atârnă umărul,
am prins zâmbetul
pleca după degete,
l-am prins în dinţi,
ascuns de văz
sub glugă.
te caut,
străinule,
deşi colind iadul
de la fierea altuia
pâna la ultimul Om.
nimic nu mă doboară,
la nevoie, eu dărâm orice,
mai puţin sufletul tău.
am sânge rece,
străinule,
de când alerg prin iad,
nu mă opreşte un spin,
să port crucea,
când e vorba de tine,
masca mea fragilă
rupe ideile altora,
îţi spun un secret,
străinule,
când e vorba de tine,
devin de oţel

Joc

De cele mai multe ori
te întrebi dacă ţie îţi scriu.
te convingi cu fiecare literă
ce se prelinge din vârful peniţei,
stai la pândă după vreun înţeles
ascuns sau pe care îl poţi descifra
doar tu.
zâmbeşti într-o parte, în dreapta,
fugar, cât să nu vadă nimeni,
la final să dai sah-mat.
şi dacă te înşeli,
străinule?
să nu rupi petale de margaretă
ca să afli.
ai putea zâmbi şi în stânga.
sau deloc.
dacă le-ai rupe poate ai afla
că nu doar te scriu
sau, eu ştiu?

Dor de tine, străinule

Totuşi,
mi-e dor de tine, străinule,
de cafea, de luna din fereastră
ce se plimbă pe mările tale.
nu te ştiu, nu te vreau ca idee,
mi-am lăsat trăirea
să te poarte de mână
până în nord
să vezi cum îmi flutură părul
la vederea ta,
cum ochii mei nasc verde,
buzele ascund un zâmbet.
zâmbet de noi.
nu-mi faci o cafea,
străinule?

Autopsie sufletului

Azi,
nu sunt în apele mele,
nici voce de sirenă nu mai am.
mă duc să-mi fac autopsia
să văd de mi-ai umblat prin suflet
încălţat cu gând rău.
străinule,
de voi fi pe moarte,
probabil voi fi tristă
nu ţi-am arătat nopţile trecute
cum e nisipul sub tălpile goale.
deja, privirea nu te mai cuprinde,
totul seamănă a pământ.
ai vrea să zâmbeşti tu pentru mine
în seara asta,
străinule?

Secretul zâmbetului roşu

I

Ceasul vechi din holul mare ticăia obsedant…Se apropia miezul nopţii. Tania deschise ochii, se ridică brusc din pat şi se îndreptă înspre dulapul din holul mic. Scoase pungile.

Locuia împreună cu iubitul său într-o apartament semidecomandat de două camere, în chirie. Sudentă în an terminal, Tania era nelipsită de la cercetările de criminologie, fiind interesată, în mod special, de înţelegerea comportamentului criminal. Spera să se poată angaja curând în sistemul penitenciar, să poată fi de folos celor de după gratii, morţilor vii, aşa cum îi numea ea pe deţinuţi. Susţinută de către profesori universitari, drumul pe care şi-l alesese Tania părea a fi de nezdruncinat. Sensibilă şi puternică, nu s-a speriat niciodată de criminali, ci a încercat doar să le înţeleagă traumele ce i-au împins la crimă.

Ceasul vechi din holul mare ticăia obsedant…Se apropia miezul nopţii. Tania deschise ochii, se ridică brusc din pat şi se îndreptă înspre dulapul din holul mic. Se aşeză în faţa dulapului, deschise uşa şi scoase pungile.

Cu un aer liniştit, scoase şi bucăţile. Una câte una. Cu calm şi precizie. Le-am curăţaţ destul de bine, nu văd nicio pată de sânge, se gândi ea. Dar oare îmi ajung pungile? Ei, am să le potrivesc astfel încât să-mi ajungă, doar i-am tăiat aşa cum mi s-a spus. Admiră cu un surâs bucăţile pe care le avea înşirate în faţa ei. Erau albe şi pure, ca zăpada. Numai că nu erau moi şi pufoase, ci rigide. Luă cele 6 mâini, le îndoi de la coate şi le îngrămădi în cea mai mică pungă. Mai avea 3 pungi. Probabil, nu îmi vor ajunge. Unde am să le bag pe toate? Cap, picioare, trunchi? Trebuie să găsesc o soluţie. Înghesui picioarele, toate cele 6 fiind secţionate din jurul genunchiului. Eh, nu a fost aşa greu. Să vezi acum, la trunchiurile astea bătaie de cap.

Îşi încordă corpul, încercând să introducă primul trunchi în pungă. Greutatea trunchiului o făcu să-l scape din mâini şi să-i provoace o uşoară neplăcere la spate. Încercă din nou. Fir-ar să fie de pungă! Se ridică nervoasă, păşi atent peste trunchiurile şi căpăţânele aşezate în ordine pe parchetul din holul mic, trecu prin sufragerie şi coti la stângă, înspre bucătărie. În treacăt, aruncă un ochi înspre uşa de la intrare. Da, e închisă bine, am pus şi siguranţa, e ok. În bucătărie, scotoci prin toate sertarele. După câteva minute, răsuflă liniştită. Slavă cerului că există sacii de gunoi! Îi luă zâmbind şi se întoarse la treabă. Bucăţile o aşteptau aşa cum le lăsase. Cu aceeaşi răceală.

După o muncă silnică, a reuşit să umple sacul de gunoi cu cele trei trunchiuri. Buuun, să vedem acuma căpăţânele astea!!! Le analiză atent, de parcă atunci le vedea pentru prima dată. Frumoşii şi frumoasa mea, cum o să staţi în pungi şi nu o să vă  găsească nimeni..Atunci îşi dădu seama. Ce am să fac cu pungile? Unde am să vă duc eu măi pe voi să nu vă găsească nimeni? Să vedem…aş putea să vă las în gunoiul unui hotel…nu, nu, acolo e prea evident..undeva unde să nu vă găsească nimeni… aş putea să vă duc pe munte, că e aproape…poate am noroc şi vine o avalanşă şi uite-aşa nu vă mai vede nimeni, zâmbi Tania triumfătoare. Şi dacă vă găseşte? Hmm, ce ar trebui făcut? Ce ar trebui? Frumoşilor, cred că am să vă desfigurez puţin, doar puţin, cât să nu vă recunoască nimeni.

În liniştea muncii ei, Tania auzi brusc televizorul. Simţi un fior rece pe şira spinării. Din holul mic putea vedea televizorul…şi puricii de pe el…şi sunetul acela bizar…Respiraţia îi deveni sacadată. Nu am deschis deloc azi televizorul, gândi ea. Ce naiba? Se ridică tremurând pentru a aprinde lumina de pe holul mic. Nu se aprinse, doar pâlpâia, aidoma un bec gata să se ardă. Aproape alergă până în sufragerie pentru a aprinde lumina. Televizorul deschis din senin o speria, întunericul îi mărea însă spaima. Nici lumina din sufragerie nu se aprinse. Şi aici becul părea să se ardă. Ajunse pe holul mare, aprinse cu succes lumina şi deveni palidă. Uşa de la intrare era întredeschisă. O broboană de sudoare îi traversă fruntea lată.

A doua zi, Liviu, iubitul Taniei deschise uşa de la apartament. O curăţenie debordantă îi sări în ochi, de la primul pas făcut în casă. De obicei, era curată casa, Tania avea grijă de asta, dar acum strălucea. O strigă pe iubita sa, dar nu primi niciun răspuns. Intră în dormitorul lor, patul era nedesfăcut. Ceva îi atrase atenţia. O imagine. Pe oglinda pe care o folosea Tania când se aranja. Era un zâmbet desenat cu ceva roşu. Se apropie. Înainte să analizeze zâmbetul, văzu o foaie. Citi în gând: Criminalitatea are chip de femeie. Remarcă sângele din zâmbet. Nu era ruj. Televizorul se aprinse brusc.

Va urma