Cealaltă parte, mereu

Am înțeles în pragul morții
de ce mi-a fost dat să mă nasc,
să văd chipuri triste în ploaie,
fluturi trântiți la pământ
și rândunici ce nu-și mai amintesc
drumul spre casă,
ce uită că acasă
este mereu
de cealaltă parte a drumului,
în cealaltă parte din noi.
nu am uitat nicicând de ce mor
zi de zi când nu te cânt,
de ce ochii-mi verzi
arată serii
cum ar trebui să fie apusul.
niciodată nu am vrut să văd
că m-am născut pentru a crește om
la umbra durerii

Întuneric

Sunt obosită de viaţă,
atât de obosită încât lumina
mă tulbură
îmi pierd minţile în fiecare
licărire
se închid ca într-un glob
ce îţi apasă plămânii
nu mai pot respira,
poate şi viaţa e obosită
de mine
de visuri născute moarte
aşezate cu grijă sub pământ,
mi-e locul lângă ele,
în curând,
străinule,
sufletul tău nu-mi va mai lumina
decât umbra

Rupere de nori

Nu am ce lăsa în urmă
decât umbra.
s-a răsucit lumea
de când mama
mi-a cântat întâia oară
la picior de martie
altceva decât o ploaie infernală.
am acelaşi dor de viaţă
în spatele cerului,
o teamă de camere goale
cu formă de suflet,
un ochi trist
întins înspre stele.
scriu şi rup cuvinte,
la ruga ta,
străinule,
din ura celorlalţi,
nu am ce lasă după mine,
poate doar umbra unui vis
plecat într-o altă
primăvară

Doar în noaptea asta

Împrumut fantezii,
de asta mă visezi în Nord,
sunt masca ta noaptea,
să-mi poţi vedea ziua,
pe partea cealaltă, umbra.
… uneori, împrumut stări
în seara asta, străinule,
toate simţurile îţi vor sta de veghe
să nu-ţi alunec printre degete,
chemată de o chitară
singura ce-mi ştie ritmul

Din amar

Îmi tremură degetele
de durere amară
mi-e frică,
străinule,
să te mai scriu.
îți stau în umbră,
aștept cuminte
primul zâmbet
pierdut în miez de noapte.
poate o cafea
de buze,
cu lapte din cer
o va alunga.

Voi sta cu tine,
nu te las singur,

străinule,
să ne împărțim, hai,
haosul
și țigara

Umbrele

Își aștepta de ani de zile
străina
mereu la aceeași oră
și acelaşi anotimp

în aceeași gară,
cuminte
cu mâinile la spate
ca un copil ce tânjește
după darul de sub brad.
de la un timp, a înțeles
se îmbrăca în negru
poate străina nu va veni

din lumea de dincolo.
totuși,

să fie pregătit

umbrele se recunosc

De dor

Te aştept, străinule,
deşi nu mi-ai spus niciodată
c-ai să vii.
stau cuminte pe bancă
cu mâinile în poală
capul sprijinit de dor.
bate vântul şi părul
îmi vine în faţă
de parcă s-ar grăbi
să intre în mare.
de nu îmi recunoşti chipul
îţi voi şti eu umbra

Pierdută în timp

M-am îndrăgostit de umbra castanului
de ochii şi de buzele ei verzi,
m-am îndrăgostit de umbra vântului
de părul lui cenuşiu.
doar de timp nu mă pot îndrăgosti
braţele lui reci îmi iau viaţa

Umbra

Presimt în mine o urmă de paradis pierdut.
sunt doar o paiaţă cu lacrima ascunsă
sub mască şi cu sufletul frânt;
otrava ta mi s-a risipit în carne
şi mi-a tulburat apele din sufletul cenuşiu,
fără alanuri, fără luminişuri;
am frigul în priviri şi în inimă
suferinţa m-a luat iar de mână,
ca o bunică ursuză.
mă furişez în tăcere să fiu singură şi să plâng,
să mă revolt împotriva celor ce au încercat
să omoare în mine iubirea.
vreau să găsesc în mine o dragoste nouă
tumultoasă ca o revărsare, fascinantă
şi să mă destram în fluturi şi flori