Lecţia de muzică

Viaţa începe cu un concert şi cu lacrimi.
primul recital îl oferim mamei:
aşteaptă cu sufletul la gură
să-i cântăm ceva de cum ne vede.
nu ştiu de ce îi place şi cum de nu surzeşte,
ba chiar plânge de fericire
la primele noastre serenade nocturne.
mama se bucură când e toamnă,
îmi spune că frunzele coboară
chemate de valsul inimii mele,
de palmele pe care le întind spre cer
ca înspre o harpă.
nu-i place când mă izbesc de nori,
cad pe pământ şi-mi julesc genunchii,
spune că tobele nu-s pentru mine.
trece timpul pe lângă noi fără să ne dăm seama:
nu avem nevoie de concertele altora.
noi suntem orchestra şi ne suntem suficienţi.
mamă, viaţa se termină cu alt concert
şi lacrimile sunt de durere.
ce spui de un penultim recital?