Recidivez când e vorba de tine
te las să mă scrii ca pe un roman
mereu de la început
ca pe o poveste fără sfârşit
în care, eu sunt pământul, tu ploaia
mă speli, mă ştergi cu nori,
de fiecare dată când apare vreun fir de praf
ne reinventezi,
alteori, ne rescrii de dragul începutului.
sunt jumătate de când mă scrii
nu pot păşi fără tine,
nu mă pot ruga pentru noi
decât cu tine,
cealaltă jumătate
Arhive pe etichete: tu – jumătatea mea
Două mâini pentru o rugă
Din categoria Locul unde îngerii aţipesc