Prefer să te iubesc nenăscut

Iubesc atât de mult copiii
încât nu vreau să dau naştere vreunuia
să fie dezamăgit de ce părinţi are,
să-şi fi dorit să se nască într-o altă casă
în care nu respiră dragostea sălbatică;
doar liniştea din ceruri.
îi iubesc prea mult
să-i las să sufere că mama nu e Venus
sau varianta feminină a lui Einstein
sau doar pentru că nu avem
aceeaşi definiţie a instinctului matern.
mai bine mă omor pe mine
înainte să le omor visele
sau să trăiască într-un cămin
cu durerea unui suflet
de dincolo

Etapele durerii

Poate că vorbesc aşa mult despre moarte
ca să n-o primesc cu lacrimi când apare
să nu o neg, să nu scot flăcări pe nări,
să nu caut vinovaţi aici sau dincolo,
sau să adun tristeţea cum îşi numără
bătrânii regretele.
poate când mă voi obişnui cu ea
şi vom împărţi acelaşi suflet,
voi vorbi despre viaţă
pentru a o accepta

De negăsit

M-am născut cu stele în păr,
cu zăpadă în ochi,
apă de mare pe buze,
m-am născut bătrână.

am degetele negre,
de cât am căutat moartea
prin toate ascunzişurile
în zadar

m-am sinucis înainte să te naşti
de teamă că nu am să merg alături de tine
niciodată.
m-am sinucis să-mi păstrez visul despre noi
viu

Apă pe mâini

Niciodată nu mi-au plăcut podurile
n-am trecut nici dedesubt, nici deasupra lor
ştiam că acolo e capătul
şi voi ajunge în ape.
de m-ai ţine de mână
mi-ar muri teama
cu tine mi-aş împlini destinul
aş trece într-o altă etapă a vieţii
dincolo de ea.
de ce mă laşi să mor,
străinule?
când mă vei căuta,
vei rămâne cu apă pe mâini

Începutul

Mai ţii minte banca din faţa lunii
mărturie a tuturor cafelelor?
ţi-e teamă să te aproprii de ea,
bănuieşti bine,
mi-am lăsat acolo aroma.
cafea nu mai poţi bea,
îţi aminteşte de gustul buzelor mele,
deşi nu le-ai sărutat niciodată.
străinule,
am să mă răzbun pe tine,
scriindu-te.
probabil, îmi va ieşi
mai bine ca niciodată.

Ideea

În fiecare vis al tău despre mine
apar peşti morţi pe malul mării
tot nu-nţelegi
de ce nu mai vezi verde nicăieri
cafeaua e mereu amară
sau pescăruşii te ignoră.
m-ai alungat, străinule,
sunt umană şi reală,
e singura mea vină.
m-ai depărtat
când mi-ai simţit intensitatea
focul şi ideea de a fi,
străinule,
nu mă poţi nega,
destinul
e scris
în literele tale

Telepatie

Ai vrea să mă uiţi,
străinule,
şi-n acelaşi timp,
liniile palmei tale
să-mi ştie chipul.
degeaba te ascunzi de mine,
stai liniştit,
eu n-am să te caut,
tu n-ai să ştii
pe-al cui vis umblu,
unde să mă găseşti.
te-am tulburat,
am stârnit furtună
în verde şi în minte,
te-am speriat,
străinule,
dar reţine
cine m-a imaginat măcar o dată,
n-are cum
să mă mai uite