Mor în universul meu

Pământule, de mă iubeşti cum te iubesc eu,
lasă să-mi crească flori de liliac şi de iasomie 
când mă vei înveli.
am văzut moartea 
purtând ochelari de soare 
şi acelaşi baston, 
să nu se lase doborâtă 
de greutatea sufletelor adoptate.
mă pândeşte şi nu mă lasă să iubesc,
să răstorn Carul Mare 
să zbor odată cu rândunicile.
ne naştem singuri, 
trăim singuri, 
murim singuri.
de când viaţa se traduce prin moarte?
uneori, mor în universul meu,
alteori, mă sting în al tău.
mereu uit că nici nu m-am născut

Eram atât de aproape…

Eram atât de aproape
să prind un fluture de-o aripă
şi să-l întreb dacă nu vrea
să ne unim zborul,
să alergăm amândoi prin lume,
deasupra, dedesubt de curcubeu,
până la apocalipsă,
pretutindeni unde găsim
un crâmpei de verde.
erai atât de aproape,
când ai văzut că-s ciungă,
să-mi desenezi o aripă
în cafeaua rece
pe care o găseai
doar pe străzile
din Memphis.
ne ţineam de mână
de teamă să nu cădem
de pe Pegas.
era timpul nostru şi era
atât de aproape de noi.
acum e iarna pe uliţă iar,
la tine plouă
şi aripile ţi se lipesc

Poveste fără sfârşit

Nu există colţ al sufletului
prin care să nu-mi fi umblat,
cu urme de rai pe tălpi.
nu există cuvânt de iubire
pe care să nu-l fi simţit,
iar cele nerostite
au rupt spinii trandafirului,
în semn de rugăciune
pentru noi.
minunea mea,
te-asemăn luceafărului,
o dragoste ca a noastră
nu se poate numi decât
poveste fără sfârşit.
voi ţine în palme inima
trandafirului
apoi, îţi voi întinde mâna
să rescriem perfecţiunea

Bucle de cearceaf

Într-o zi, ai să râzi cu poftă
şi mie mi se va datora, mi-ai spus
până atunci, voi încerca
să mă obişnuiesc în fiecare zi
cu frumuseţea ta

şi un surâs frumos se-alintă
printre bucle de cearceaf
neaţa bună ţie, zână
cum ţi-a fost visarea şi cum ţi-e visul?
a ce miroase dimineaţa asta?
a rece sau a cald?
eu mă gândesc la verde
tu te gândeşti la căprui?