Arhive pe etichete: suflet

Mi-ai fost acasă

Într-o vreme îți spuneam minunea mea cu chip de luceafăr;
apoi, încet-încet, când am văzut că sufletul ți-e cât universul
am renunțat la „mea”.
alte imagini îți treceau prin gând și le așezai pe hârtie,
poate niciuna nu-mi purta numele sau zâmbetul.
prea repede pentru a fi veșnic,
mi s-a făcut teamă de frig, întuneric, depărtare
am renunțat la luceafăr, uneori aveai o lumină rece
și eu rămâneam în beznă cu singurătatea lângă mine.
ți-am clădit un altar înalt și-am așezat cu grijă
flori de liliac pe el, așa cum se cuvine primită o minune.
atât de înalt, încât nu mai ajungeam să-ți sărut ochii mari
și nici o scară nu avea suficiente trepte
sau erau doar ude și tot alunecam,
plânseseră îngeri pe ele.
mi-e dor să-ți văd chipul în palmele mele
și să-mi fii realitate.
Tu mi-ai fost Acasă

387344_10150389746664449_197092357_n

Un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Un altfel de exil

Te simt în mine
ca pe o rană deschisă, sângerândă uneori.
alteori, în vârtejul lumii, în întunericul din oameni,
te cicatrizezi, dar nu-ți părăsești locul.

parcă îmi tragi mereu semnale de alarmă
că nu ai să mă lași niciodată.
te port ca pe o icoană duminica
și mă minunez de fragilitatea ta,
când îți uit esența,
mă simt însemnată în inimă
cu un fier roșu și rușinos,
proscrisă muritoare.
oamenii râd, se miră, se dau înapoi,
calcă de-a dreptul peste tine,
se închină când văd
urmele tale în mine.
poate am să mă vindec odată și-odată de tine,
blestem ce-ți spui Sensibilitate

Durere atemporală

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Suflete închise între coperte

Nimeni nu s-a gândit câte suflete pot încape
într-un cămin unde-şi duc traiul
unul, doi oameni mărunţi.
nimeni nu s-a gândit
că alte suflete stau uitate,
prăfuite într-o colţ de odaie,
înghesuite unele peste altele,
printre pagini rupte,
răsfoite, citite şi înţelese
pe jumătate sau deloc.
puţini citesc printre rânduri.
câte vieţi sunt martore vieţii noastre
fără a spune ceva, fără a ne deranja
din banalul cel de toate zilele?
tăcerea lor vorbeşte pentru ele,
ne-ar alina durerile doar să le ţinem
în palme.
prea des uităm că viaţa nu e decât
un jurnal pe bilete de autobuz,
cine e Wara sau femeia lui Yerotunga,
că există un prag de sus şi unul de jos,
între surâsul meu gothic şi maluri de gând.
lacrimile, dinţii albi ai durerii,
se preling peste epistole târzii,
gânduri pe jos, în preajmă doar risipă
de destine.
a mai rămas doar o treaptă
până la roua din rai.
trecutul a murit
cu clipele mele încurcate în părul cărunt
mor… mă înalţ… am ajuns… rămân!
la magazin – cu ninsoarea dintre noi…
e dulce sfârșitul când zbaterea nu mai are vreun sens.
câte suflete ne sunt aproape, ne stau în casă,
prieteni dragi
şi noi ne plângem că singurătatea ne omoară.
mereu uităm să deschidem Sipetul.

Jan_Davidszoon_de_Heem_-_Still-Life_of_Books

Un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Lecţie despre anestezie

Sunt 6 zile de când îmi aştept 
viitorul şi nu mai vine,
de când mă întreb cum e 
să trăieşti fără suflet.
dacă ştie cineva cum să mă facă
să nu mai simt, vă rog,
o anestezie totală.
nu-mi amintesc de mine
decât din cântece,
amnezie ce doare mai mult
decât salcia aplecată
să sărute pământul
fără a-l atinge.
viitorul îi e o aşteptare continuă, 
al meu este doar povestea
trăită de alţii înainte.
cineva să-mi anestezieze 
ochii şi sufletul;
să-şi piardă simţirea,
nu culoarea

Scrie un comentariu

Din categoria Blog

Lecţie despre întunericul din noi

Oricât am nega, avem cu toţii ceva de ascuns.
un loc întunecat bine pitit în interiorul nostru,
pe care nu vrem să-l facem cunoscut lumii,
pe care, de cele mai multe ori, îl ascundem şi de noi.
ne prefacem că elefantul din mijlocul
camerei nu există, că totul e cum nu se poate mai bine.
acoperim totul cu un strat subţire de curcubeu
şi poate că e mai bine să emailăm totul,
unele unghere din noi sunt mai întunecate
decât s-ar aştepta până şi îngerii nopţii.
spaima necunoscuţilor ar fi cea mai neînsemnată,
cel mai mult s-ar speria sufletele noastre
şi nu am mai putea trăi cu noi
la gândul că propriul întuneric te poate doborî.
poate de asta, e atât de aşteptat curcubeul

2 comentarii

Din categoria Blog

Din adânc

M-am născut fără cuvinte,
străinule,
n-am ştiut cum să cer lumină
am căutat-o cu mâinile,
mi-am întins palma
cerşind viaţă,
printre scoici moarte,
în aşteptarea ta.
m-ai fi putut înţelege dintr-o privire
apa e rară ca pânza de păianjen
pe care mi-a aşezat-o întunericul pe chip.
ai crezut că-mi poţi citi trupul,
străinule,
ai aruncat năvodul în mare
nu ştiai că sirena nu are suflet
şi-aduci la suprafaţă
alveole de scoici

Un comentariu

Din categoria Străinului

Sub clar de haos

Când vine miezul nopții
îți voi intra în sufet
să-mi spun povestea de peste zi,
să văd cât de neagră
ți-a fost cerneala
când nu ai scris despre mine.
voi sta pitită până la răsărit,
apoi, mă voi pierde,
să albăstresc scrierea altui liliac,
să te scap de haosul meu.
îmi vei ierta plecarea,
străinule,
nu-i așa?

Un comentariu

Din categoria Străinului