Străinului meu

În agonia unei nopţi cu ploaie,

zeul a tras cu pumnul în cer.

nu se aştepta să nu te recunosc,

străinule,

deşi, fulgerele lui îţi luminau chipul.

nu se aştepta nici să orbesc,

steaua nordului mi-a albit ochii,

părul şi buzele.

nici tu nu m-ai recunoaşte,

străinule,

deşi-mi auzi inima bătând.

totuşi, aceeaşi stropi de ploaie

ne alintă pe-amândoi