Întors

Mi-a spus cineva că în momentul
în care voi începe să te uit,
voi scrie cu adevărat.
păcat că ești jumătate din alfabet
si mâna mea dreaptă.
mereu e liniște, o tăcere cu care
sunt obișnuiți doar cei de peste pod.
niciunul dintre noi nu zice nimic,
de teamă să nu fie interzis.
tu nu știi, străinule,
dacă mi-aș pune viața
în fotografii pe un perete,
m-aș întreba când ai luat chipul meu
și de ce mie mi-au mai rămas
doar ramele.

Încerc să mă uit în rai

Eu, Eva, visez că m-aşteaptă moartea,
aşa că-mi aşez o mască pe chip
şi-ncerc să mă uit în rai.
nu mă întreba ce-i păcatul originar,
nu ştiu ce-nseamnă sau cine a greşit,
vreau doar să stau întinsă sub un tei,
să-mi ţin visul la umbră,
moartea să nu mă găsească
înainte să-l întâlnesc.
la picior de tei, stau ascunsă,
doar ochii mi se văd prin mască,
frunze primăvăratice aruncate în ei,
străinul să mă recunoască.
din viaţa trecută, încerc să uit ce visez,
încerc să mă uit în rai

Bob de cafea

În bobul acela de cafea

ți-ai păstrat tot amarul

adunat de-a lungul zorilor

petrecute pe malul mării

în așteptarea mea.

te gândeai că voi veni

și parfumul meu va îndulci

iarna din cafea.

nu mă mai aștepta, străinule,

am destule răni în talpă

în căutarea soarelui

una în plus m-ar ucide,

bobul amar de cafea

tot nu s-ar pierde

Trecere

Azi e una dintre acele zile,
în care mă poți căuta în pământ,
mă duc să-mi odihnesc gândul,
naște prea mult haos sub ploaie.
azi degeaba mă strigi,
am nisip în urechi
și pânză pe ochi.
nu încerca nici să mă vezi,
azi sunt peste tot
sau niciunde.
azi nu știu cine sunt,
poate sunt tu,
umbra ta,
ori un gând în pământ.
lasă-mă așa.

De dincolo

Sunt femeia de după gratii,
fără cer deasupra frunţii,
fără iarbă sub tălpi.
mi-am ucis sufletul
iubindu-te
pe tine,
pentru că te-am visat
dinainte să mă nasc,
înainte să vezi soarele.
sunt femeia de după gratii
de când am culcat optul
pentru tine

Verde

Uneori,
mi-e așa de frică de viață
încât mi-aș ridica o casă
în teiul de sub pământ.
teiul despre care tu nu știi nimic,
n-am vrut să-ți povestesc,
să crezi că mă cunoști,
străinule,
mă urcam verile în el
să văd de pot atinge
Calea Lactee
cu verdele din ochi

De negăsit

M-am născut cu stele în păr,
cu zăpadă în ochi,
apă de mare pe buze,
m-am născut bătrână.

am degetele negre,
de cât am căutat moartea
prin toate ascunzişurile
în zadar

m-am sinucis înainte să te naşti
de teamă că nu am să merg alături de tine
niciodată.
m-am sinucis să-mi păstrez visul despre noi
viu

Incognito – poem video

Voi da Cezarului ce e al Cezarului şi mă voi ocupa doar de scris.

O voi lăsa pe doamna Marilena Tun să se ocupe dacă vrea şi când îi permite timpul de versurile mele 🙂

O face excelent, după cum se poate observa!

Vă mulţumesc din suflet, doamna Marilena!

Mă lepăd de tine

Cu cât vreau mai mult
să mă lepăd de tine,
cu atât îmi simt zâmbetul de departe,
parcă vrei să am confirmarea
că nu eşti doar un vis.
poate nu eşti şi dacă e aşa,
nu e tocmai bine pentru tine.
iubirea mea sufocă, arde,
îngheaţă, vibrează, te ridică,
e mereu mai puternică, mereu alta,
întotdeauna acolo, aşteptându-te.
totuşi, mă lepăd de tine,
străinule,
pentru că îţi simt lipsa

Alfabetul sufletului

Şi, uite-aşa, câteodată,
când mi se face dor de tine,
te scriu.
nici eu nu-mi înţeleg scrisul,
cuvintele-s într-o limbă
necunoscută mie,
literele nu seamănă cu nimic
în afară de fum.
străinule,
sufletul are alfabetul lui,
nu vorbeşte, nu scrie.
doar ia foc
când îşi aminteşte de tine