Arhive pe etichete: Ştefan Luchian

101 motive pentru care iubesc România

 

Pământul natal, cu tot ce e pe el, îl purtăm toată viaţa în noi şi e prezent în cântece, în poemă, în pânza pictată, mai ales în fapte. (George Enescu)

  1. Pentru că pământul pe care am călcat încă de la naştere e binecuvântat şi pentru că mai mult de jumătate din viaţă am păşit pe urmele lui Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Octav Băncilă, Mihail Sorbul.

  2. Pentru că pe pământul acesta m-am îndrăgostit, am iubit, am râs, am plâns, am suferit, am dat-o în bară, am iertat, am visat, am sperat şi voi continua să fac toate acestea.
  3. Pentru că lumea satului nostru fascinează prin folclor, tradiţii şi obiceiuri care încă se păstrează. Pentru că am avut ocazia să-mi trăiesc copilăria în Călineşti.
  4. Pentru că aici sunt îngropaţi toţi străbunii mei.
  5. Pentru poveştile de viaţă din care învăţ zi de zi.
  6. Pentru că avem toate formele de relief şi pentru toate frumuseţile naturale.
  7. Pentru că avem oameni valoroşi, creativi, inventivi, cu potenţial şi pentru că există cel puţin un român care a reuşit imposibilul în încercarea de a-şi împlini visul.
  8. Pentru că româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume.
  9. Pentru că avem un simţ al umorului foarte dezvoltat şi pentru că nu ne este ruşine să facem haz de necaz.
  10. Pentru că suntem buni la olimpiade internaţionale de matematică, fizică şi pentru că aproape mereu gimnaştii noştri au ocupat locuri fruntaşe la Olimpiade.
  11. Pentru frumuseţea mănăstirilor din Bucovina.
  12. Pentru Cimitirul Vesel din Săpânţa.
  13. Pentru măiestria castelelor, palatelor şi conacelor. Pentru Bran şi Peleş.
  14. Pentru Paşti, Crăciun şi pentru toate sărbătorile în care păstrăm tradiţiile.
  15. Pentru că suntem una din cele mai vechi civilizaţii de pe teritoriul european.
  16. Pentru că atunci când îl ascult pe Nicolae Furdui-Iancu cântând „Noi suntem români”, „Aşa-i românul”, „Treceţi batalioane române Carpaţii”, aduc mulţimiri că m-am născut aici şi îmi ţin mâna pe inimă.
  17. Pentru că Nadia Comăneci a inventat 10-le în gimnastică.
  18. Pentru Dracula şi pentru poveştile cu şi despre el.
  19. Pentru că Dunărea s-a oprit la noi şi a făcut Delta.
  20. Pentru cultura autentică din Maramureş.
  21. Pentru palinca noastră.
  22. Pentru  mâncarea noastră specifică (sarmale, ardei umpluţi, mămăligă, urs de mămăligă, tochitură, zacuscă, pârjoale, drob, ciorbă ţărănească etc.).
  23. Pentru oină, un sport mai vechi decât altele similare.
  24. Pentru Casa Poporului, a doua cea mai mare clădire de pe glob.
  25. Pentru că Transfăgărăşanul este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din lume.
  26. Pentru că vocea Mariei Tănase îmi dă fiori.
  27. Pentru că Luceafărul a fost scris aici, în România, de Mihai Eminescu.
  28. Pentru că Petrache Poenaru a inventat stiloul fără de care azi nu ar exista stiloul.
  29. Pentru că Timişoara a fost primul oraş  de pe continentul european cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi.
  30. Pentru că românul s-a născut poet.
  31. Pentru că Traian Vuia ne-a arătat că putem zbura.
  32. Pentru frumuseţea Sibiului.
  33. Pentru Sfinx şi Babe.
  34. Pentru Lacul Sf. Ana şi pentru Lacul Roşu.
  35. Pentru că Henri Coandă a inventat primul avion cu reacţie.
  36. Pentru că Aurel Vlaicu a realizat primul avion cu construcţie metalică.
  37. Pentru că Nicolae Paulescu a descoperit insulina.
  38. Pentru că sibianul Hermann Oberth a proiectat prima rachetă.
  39. Pentru că părintele teatrului absurd, Eugen Ionescu, e român.
  40. Pentru că George Emil Palade a primit premiul Nobel pentru descoperirea ribozomilor.
  41. Pentru Ana Aslan, pentru Gerovital şi pentru primul institut de geriatrie din lume.
  42. Pentru Ioan Cantacuzino şi pentru vaccinul antiholeric.
  43. Pentru Anastase Dragomir şi pentru scaunul ejectabil.
  44. Pentru că un român – Stefan Odobleja – este creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate.
  45. Pentru focurile vii din comuna Lopătari, Buzău.
  46. Pentru vulcanii noroioşi, tot din Buzău.
  47. Pentru George Enescu şi Ciprian Porumbescu.
  48. Pentru Amza Pellea şi Toma Caragiu.
  49. Pentru sensibilitatea Magdei Isanos şi pentru Nicolae Labiş.
  50. Pentru Burebista, Decebal, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza etc.
  51. Pentru că Ştefan cel Mare a ştiut cum să mulţumească şi a ridicat biserici.
  52. Pentru că românii sunt aşa de curajoşi, încât nu le e frică să moară pentru o idee sau pentru libertate.
  53. Pentru Eroul Necunoscut.
  54. Pentru bătăturile bătrânilor care au muncit toată viaţa pentru ţară.
  55. Pentru seninătatea şi blândeţea din ochii copiilor săraci din România.
  56. Pentru puterea şi voinţa românilor de a face faţă vicisitudinilor vieţii, în loc de a renunţa la ea.
  57. Pentru că deşi există un grad de răutate în fiecare, încercăm, după putere, să evidenţiem binele.
  58. Pentru naturalistul Grigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog şi profesor universitar.
  59. Pentru că o româncă a inventat un dispozitiv pentru depistarea rapidă a cancerului.
  60. Pentru Biserica de sub lac.
  61. Pentru Emil Racoviţă, fondatorul biospeologiei.
  62. Pentru Mircea Eliade.
  63. Pentru Lucian Blaga.
  64. Pentru Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Theodor Aman, Sabin Bălaşa.
  65. Pentru că este Grădina Maicii Domnului.
  66. Pentru apele termale.
  67. Pentru Cheile Bicazului.
  68. Pentru Marin Preda şi „Moromeţii”.
  69. Pentru parcul natural Comana.
  70. Pentru Mocăniţa de la Vişeul de Sus.
  71. Pentru Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu.
  72. Pentru Bâlea Lac.
  73. Pentru Iris şi Pasărea Colibri.
  74. Pentru Rebreanu şi „Pădurea spânzuraţilor”.
  75. Pentru ouăle încondeiate.
  76. Pentru albastrul de voroneţ, roşul pătrunzător de la Mănăstirea Humor şi verdele smarald de la Mănăstirea Suceviţa.
  77. Pentru Muntele Rarău (Muntele Sfânt al dacilor).
  78. Pentru Valea Oltului.
  79. Pentru Salinele de la Praid, Cacica, Slănic Prahova.
  80. Pentru Constantin Brâncuşi şi Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului.
  81. Pentru că ştim să ne distrăm.
  82. Pentru că ştim să fim modeşti.
  83. Pentru că încă nu am demonstrat ceea ce putem.
  84. Pentru că banul nu este încă totul.
  85. Pentru că ştim să visăm.
  86. Pentru că încă avem oameni care să ne arate despre ce e vorba în lumea asta.
  87. Pentru că nu suntem o naţie de cuceritori, în istorie noi ne-am apărat, nu am atacat.
  88. Pentru că nu ţinem să demonstrăm că naţia noastră e cea mai bună cum fac alte naţii.
  89. Pentru că ştim să plecăm de jos.
  90. Pentru că suntem obişnuiţi şi cu puţin şi unii fac minuni cu acest puţin.
  91. Pentru că românii ştiu să facă atâtea lucruri şi am fost tot timpul inventivi.
  92. Pentru că suntem săritori tot timpul.
  93. Pentru că noi nu suntem patrioţi prin faptul că Dumnezeu ne binecuvântează România.
  94. Pentru că suntem patrioţi în fiecare moment în care ne bucurăm pentru fiecare român care a reuşit (Bute, Doroftei, Ţiriac, Hagi etc).
  95. Pentru că primii paşi i-am călcat pe iarbă şi nupe ciment.
  96. Pentru că m-a făcut să fiu pregătită pentru viaţă şi să ştiu să fac multe.
  97. Pentru că mă distrez ca un român, cânt ca un român, scriu ca un român, trăiesc ca un român, iubesc ca un român şi suport ca un român orice, până şi confuzia cu ţiganii, chiar dacă sunt o ruşine a Europei fără mine sau poporul meu, multe nu ar fi existat.
  98. Pentru că oamenii ştiu să zâmbească pe stradă şi pentru că suntem atât de naivi, încât cu toţii profită de noi.
  99. Pentru că prin ziua noastră nu înţelegem numai focuri de artificii, parade şi alte prezentări pline de vanitate şi orgoliu, ci şi un motiv pentru a zâmbi.
  100. Pentru că încă nu am învăţat să nu avem încredere în nimeni.
  101. Pentru că, aşa cum se poate vedea, prin foarte multe dintre motivele anterioare, românii au un imens potenţial.

Material realizat în colaborare cu C. A.

3 comentarii

Din categoria Blog

Mulţumirile

Mă bucur nespus că aţi venit să-mi fiţi alături luni, 6 iunie, într-un moment atât de special pentru mine.

Nu ştiu alţii cum sunt şi ce visează, dar eu nu m-am văzut niciodată scriind şi mai ales poezii.

Am început să scriu, când prin bunăvoinţa domnului prof. Petre Anghel, am fost introdusă în grupul său literar, Iubim Literatura. Domnul Anghel mi-a sugerat să postez acolo un articol pe care îl făcusem mai demult, despre femeile asasin. Da, cam asta scriam până nu demult. Imediat după postare, au venit reacţiile celor din grup, care mai de care mai pozitive. Am început să mă gândesc ce voi face pe viitor în grupul acesta, pentru că toată lumea posta poezii sau proză şi, eu fiind foarte ambiţioasă, nu vroiam să fiu degeaba în grup.

Mi-a venit într-o zi, brusc o idee pe care m-am gândit că ar fi interesant să o dezvolt într-o poezioară. Mi-a fost teamă, dar până la urmă, am postat-o. Am zis: ce-o fi o fi! Şi se pare că a fost de bine, pentru că altfel nu eram azi aici. Apoi, mi-am amintit că acum mulţi ani într-o seară,  în cadrul cenaclului Avanpost, domnul prof. Petre Anghel a spus: „Prima dată când veţi scrie, să scrieţi despre copilăria voastră. E primul pas”. Mi-am amintit acest lucru şi am început să scotocesc prin cele mai îndepărtate amintiri ale mele.

Cărticica mea a luat naştere prin bunăvoinţa scriitorului Dumitru Velea, un intelectual desăvârşit cu suflet mare, care m-a îndemnat să aştern pe hârtie gândurile mele. M-am gândit ce ar merita cu adevărat să rămână, iar răspunsul a venit ca un fulger. Am început să scriu poezioare despre copilăria mea, despre sătucul în care verile îmi petreceam vacanţele. Cu ajutorul bunicilor şi cu ce a mai rămas viu în mine de când eram copil, totul a început să prindă viaţă. Nu a fost greu deloc, pentru mine Călineştiul, un sătuc din  Botoşani, reprezentând toată copilăria mea. Un loc feeric, cu oameni ce aveau pâine caldă în loc de suflet, un loc plin de poveste. Acolo am copilărit eu, pe-o margine de lume.

A fost un act de curaj, pentru că aveam temeri că nu voi putea reda în scris sentimentele ce mă leagă de acel loc, că nu voi putea transmite de ce e important Călineştiul, că nu îmi voi putea scrie istoria, aşa cum aş fi dorit.

Poezioarele au văzut lumina zilei fără a depune un efort nepământeam, sufletul meu era dornic să împărtăşească cu ceilalţi amintirile. Cărticica aceasta este un gest de mulţumire în primul rând pentru bunici, în al doilea rând, pentru toţi cei care mă cunosc.

Poezioarele au fost scrise cu sufletul şi dacă e să mă iau după ce îmi spun bunicii, tot ce vine din suflet, merge direct la suflet. Nu am vrut ca acest sătuc Călineştiul, care mi-a umplut inima de bucurie atât de mulţi ani, să rămână nescunoscut celorlalţi.

M-am aplecat asupra acestor locuri de vis pentru mine, pentru că nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat şi ce a contribuit la omul care suntem azi.

Botoşani este un loc feeric, probabil şi pentru toate amintirile frumoase pe care le am de aici. În nicio altă parte, oamenii nu sunt mai plini de viaţă şi cu sufletul pe tavă. În Botoşaniul ce a dat atât de mulţi oameni de valoare, Enescu, Iorga, Luchian, Octav Băncilă, Mihail Sorbul, marele noastru Poet – Eminescu, e imposibil să te naşti şi să nu vezi lumea cu alţi ochi. Te naşti, parcă, binecuvântat, că urmele tale se vor suprapune cu cele ale artiştilor. Deşi e aşezat pe o margine de lume, Botoşaniul îşi ţine copiii în braţe ca o mamă. Liniştea şi bucuria, voia bună şi umanitatea sunt elemente ce fac acest orăşel greu de uitat oricât de departe ai fi.

Fără oamenii de acasă, care m-au învăţat că prin voinţă pot realiza multe, probabil că această zi nu ar fi diferită de alta. Tot ce sunt azi le datorez lor. Bunicii, oameni aplecaţi înspre artă şi frumos, cu o înţelepciune şi o căldură sufletească cum rar îţi e dat să vezi, sunt cei datorită cărora am făcut primii paşi în viaţă. Le mulţumesc pentru că m-au îndrumat mereu pe un drum bun şi că m-au învăţat că îmi trebuie răbdare şi voinţă să depăşesc osbtacolele care apar mereu sub o formă sau alta, la un moment dat. Bunicii m-au ţinut şi mă ţin de mână pe drumul vieţii, mi-au reîmprospătat amintirile cele mai vechi ale copilăriei, m-au îndrumat mereu spre şcolile cele mai bune. Au fost mereu în spatele meu, deşi uneori, aveam impresia că sunt singură, într-un oraş mare, printre străini care nici timp să zâmbească nu au.

Scriind poezioare am câştigat foarte mulţi prieteni, oameni care fără să mă cunoască personal, m-au încurajat şi m-au susţinut. Aş vrea să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au comentat şi apreciat de-a lungul timpului poezioarele postate pe grupul dl-lui Petre Anghel – Iubim Literatura, dar şi celor care şi-au spus părerea pe grupul meu Dor de România. Unii cu sufletul, alţii cu mintea.

Le mulţumesc domnului Petre Anghel, doamnei Mirela Anghel, doamnei Claudia Ghişoiu, domnului Gheorghiţă Geană pentru surpriza plăcută pe care mi-au făcut-o participând la mica mea lansare. Le mulţumesc celor care au lăsat deoparte treburile personale şi au venit la lansare, în special doamnei Vivi Hagianu-Marica, care mi-a făcut o mare surpriză venind.

Îi mulţumesc scriitoarei Anni-Lorei Mainka, pentru aprecierile constante şi pentru adierea cu care mi-a atins sufletului.

Mulţumesc tuturor prietenilor de pe facebook , celor care au venit să fie alături de mine, prietenilor mei din copilărie, din facultate, le mulţumesc celor care mi-au transmis gândurile lor, celor care nu au putut sa vină, celor care au venit din prietenie şi respect pentru mine, celor care au venit din curiozitate sau din alte motive.

Mulţumesc fratelui meu, familiei mele, părinţilor şibunicilor cărora le datorez ce sunt azi.

Le mulţumesc prietenilor care m-au ajutat clipă de clipă, Mirela, Raluca, Gina,  Ciprian, Alex, Dodo şi tuturor celor care mi-au înţeles sufletul. Sunt onorată că îmi sunteţi prieteni!  Îmi expun sufletul pe tavă în faţa dumneavoastră, aveţi grijă de el!

Mulţumesc domnului Decan şi Facultăţii de Sociologie pentru tot sprijinul acordat, doamelor şi domnilor profesori care mi-au împărtăşit ani la rând din cunoştinţele lor!

Mulţumesc scriitorului Dumitru Velea pentru că m-a ajutat să fac primii paşi în această lume şi revistelor, ziarelor care m-au găzduit în paginile lor.

Aş vrea să nu uităm ce spunea George Enescu:Pământul natal, cu tot ce e pe el, îl purtăm toată viaţa în noi şi e prezent în cântece, în poemă, în pânza pictată, mai ales în fapte.

Vă mulţumesc, dragi prieteni!

Un comentariu

Din categoria Sipetul din Calinesti