Sunt veacuri de când

Te-aştept
de când mi-ai spus
că ai să vii pe malul mării
pentru ultimul dans.
te-aştept
de-atâta timp
încât mi-au îmbătrânit visele
şi oglinda nu mă mai cunoaşte.
am plecat sã te caut
pânã am ajuns pe-o margine de lume,
nimeni nu ştia de tine.
m-am întors pe malul mării
abia mergând
cu răni pe tălpi şi-n inimă.
poate te-ai dus pe mări
şi nu te poţi întoarce
legat de alge în adânc.
mi-am spus rugăciunea
şi am păşit în mare
fără să mă uit înapoi.
mi-au dispărut rănile de pe tălpi
o dată cu picioarele,
cu cât înaintam în mare
un picior
îmi creştea la loc.
la capătul lui,
un evantai decupat.
îmi pare rău că nu am luat
o poză cu mine
poate ai să mă crezi o sirenă
şi ai să mă alungi

Din adânc

M-am născut fără cuvinte,
străinule,
n-am ştiut cum să cer lumină
am căutat-o cu mâinile,
mi-am întins palma
cerşind viaţă,
printre scoici moarte,
în aşteptarea ta.
m-ai fi putut înţelege dintr-o privire
apa e rară ca pânza de păianjen
pe care mi-a aşezat-o întunericul pe chip.
ai crezut că-mi poţi citi trupul,
străinule,
ai aruncat năvodul în mare
nu ştiai că sirena nu are suflet
şi-aduci la suprafaţă
alveole de scoici

Autopsie sufletului

Azi,
nu sunt în apele mele,
nici voce de sirenă nu mai am.
mă duc să-mi fac autopsia
să văd de mi-ai umblat prin suflet
încălţat cu gând rău.
străinule,
de voi fi pe moarte,
probabil voi fi tristă
nu ţi-am arătat nopţile trecute
cum e nisipul sub tălpile goale.
deja, privirea nu te mai cuprinde,
totul seamănă a pământ.
ai vrea să zâmbeşti tu pentru mine
în seara asta,
străinule?