Arhive pe etichete: sex

Mă atragi! Dar oare de ce?

           

                                  Despre atracţia sexuală

 

 

 

 

 

Un bărbat intră într-o cafenea şi se aşază lângă una dintre cele 5 femei care stau singure la mese diferite, adulmecându-şi cafeaua. Femeia „privilegiată” este blondă, cu părul lung, ondulat, buze pline ce ascund o dantură perfectă. Îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, albă, cu buline negre, tânăra stă cu picioarele unul peste celălalt, în timp ce încearcă să-şi aprindă o ţigară şi se uită peste umăr la bărbatul înalt din stânga ei.

Tânărul brunet, cu ochii verzi-căprui, cu un fizic sănătos şi viguros ce emană masculinitate, cu o privire ademenitoare şi un parfum conceput pe bază de lavandă, ce se desprinde de pe ţinuta sa business, se oferă să-i aprindă ţigara blondei. Aceasta nu îl refuză, ba chiar îi zâmbeşte seducător.

Totul pare firesc, dar în momentul în care ne concentrăm atenţia asupra motivelor care au determinat alegerea bărbatului, dar şi acceptul femeii în ceea ce îl priveşte, datele poveştii se schimbă.

Este de la sine înţeles că bărbatul şi femeia s-au ales şi acceptat, oferindu-şi reciproc ocazia unei interacţiuni de natură interpersonală cu textură sexuală. Pot exista cel puţin două interpretări ale problemei şi anume:

  1. Cei doi au răspuns unor doleanţe mai vechi pe care le aveau. Astfel, atracţia sexuală dintre cei doi nu este nouă, este construită de-a lungul vieţii lor, încă din momentul în care părinţii le citeau poveşti cu Ileana Cosânzeana sau Făt-Frumos. Apoi, toate celelalte trăsături, caracteristici favorabile sau dezirabile au fost sugerate iniţial de către părinţi, prin afecţiunea pe care aceştia şi-o arătau în prezenţa copiilor, iar mai apoi de către anturaje şi mass media, prin promovarea cuplurilor în care femeia este o blondă atrăgătoare sau bărbatul este un brunet viril, cu un Maserati în loc de calul alb din poveşti. Aici, atracţia sexuală este construită social.
  2. Cei doi sunt atraşi pe loc, unul de celălalt, deşi poate niciunul dintre ei nu se încadrează în tiparul partenerului ideal. Pur şi simplu, sunt atraşi de fizicul celuilalt, de miros, de postura corpului şi de semnalele pe care trupul le transmite.

Am întâlnit un număr destul de ridicat de persoane care mi-au mărturisit preferinţele lor în materie de partenerul ideal şi am constatat că persoana alături de care convieţuiesc „nu se încadrează tiparului”. Deşi multora le plac blondele, partenerele sunt şatene, brunete, roşcate şi nu sunt construite după modelul 90-60-90. Răspunsul este de la sine înţeles: „Îmi plac blondele, dar niciuna nu a reuşit să mă facă să am fiori sau să mă tulbure în vreun fel”.

Dacă un istoric al comportamentului pe care oamenii îl afişează atunci când sunt atraşi sexuali/îndrăgostiţi/iubesc ar încerca să redacteze un op de o vastitate copleşitoare despre „trendul dragostei” ar realiza, fără să conştientizeze, de fapt, doar o incursiune în această „modă”. Gusturile indivizilor se chimbă de la o vârstă la alta, de la oameni la oameni, nu se constată nicio diferenţă faţă de „trendul” altor afaceri. La fel ca atunci când este vorba despre limbaj, gesturi, conduite sociale, moda poate determina care este tipul de frumuseţe feminină preferat la un moment dat, cum a fost, de exemplu, cazul lui Marilyn Monroe, Brigitte Bardot sau al lui Elizabeth Taylor. Astfel, dacă uneori sunt preferate blondele şi minionele, alteori sunt adulate roşcatele înalte şi zvelte.

Există numeroase trăsături fizice, naturale sau accentuate prin machiaj sau intervenţii chirurgicale, ce pot fi apreciate la cel mai ridicat nivel. În funcţie de cultura locului, pot fi preferate femeile cu picioare de chinezoaică, cu gâtul alungit de inele de alamă – iluzie optică – (cum este cazul femeilor cu gâtul lung din tribul Padaung), femei ce practică un machiaj în stilul Cleopatrei sau al lui Nefertiti sau femei ce „umplu patul” în genul celor pictate de Rubens, cum sunt cele apreciate de către bărbaţii din lumea musulmană. Astfel, există importante diferenţe în ceea ce priveşte acea parte a corpului care stârneşte, în primul rând, interesul sau atracţia sexuală: ochii, gâtul, picioarele, talia, urechile. Nu se poate discuta despre un standard universal valabil referitor la atractivitate, în schimb se poate remarca modul în care interesul este concentrat diferit de la o cultură la alta.

Personal, cred că atracţia sexuală nu ţine de gusturi, ci de biologie. Documentarul „The Science of Sex Appeal” prezentat de Discovery (pe care vi-l recomand) susţine ideea conform căreia la temelia opţiunilor pe care le facem în viaţa intimă nu se evidenţiază nici influenţa culturii sau a mass media, a alegerilor personale bazate pe modele pe care părinţii sau anturajul ni le-au sugerat. Astfel, studiul evoluţiei a demonstrat că femeile sunt determinate genetic să opteze pentru bărbaţii cu un aspect masculin înspre feroce, care să le protejeze, iar bărbaţii încearcă să găsească indicatorii feminităţii în fiecare femeie pe care o consideră o potenţială parteneră.

De cele mai multe ori, atracţia sexuală se poate rezumă la semnale vizuale, olfactive şi auditive, dar aceste determinante nu sunt pretutindeni acceptate sau pot să nu se intersecteze. Putem vorbi despre toate odată sau despre fiecare separat. Cert este că luate separat, aceste elemente pot instiga potenţialul partener.

Voi ce credeţi?

Scrie un comentariu

Din categoria Blog

Distanţa dintre leagăn şi pat

Despre relaţiile de prietenie dintre femei şi bărbaţi

 

Un prieten adevărat îţi ştie slăbiciunile, dar îţi arată calităţile, îţi simte temerile, dar îţi întăreşte credinţa, îţi cunoaşte îngrijorările, dar îţi eliberează spiritul, îţi recunoaşte defectele, dar îţi subliniază posibilităţile.

William Arthur Ward


Încă din antichitate s-a încercat definirea sentimentului care aproprie oamenii, care îi face să se simtă confortabil unul în prezenţa celuilalt, îi dezbracă de secrete, le demonstrează că încrederea şi aprecierea nu se calculează în bani şi în avuţii şi care le dublează bucuriile, înjumătăţindu-le nefericirile. Prin însăşi natura sa, prietenia este, probabil, unul dintre conceptele cel mai greu de definit.
În mare, prietenia se construieşte pe anumite variabile fundamentale: încredere, respect, simpatie, pasiuni comune, ataşament, durabilitate. Este clar faptul că atunci când două persoane se împrietenesc, există o simpatie, o atracţie între ei care îi determină să-şi petreacă timpul împreună. De asemenea, încrederea este esenţială, iar aceasta se construieşte în timp, aidoma ataşamentului. Nu putem vorbi despre prietenie dacă ea se defineşte ca o relaţie temporară, ce nu implică un mod similar de a gândi sau de a înţelege lucrurile.
Numeroase studii s-au conturat în jurul relaţiilor de prietenie dintre oameni, axându-se, în special pe delimitarea prieteniilor dintre bărbaţi şi a celor dintre femei. Despre legăturile de amiciţie dintre „parteneri” de sex opus, cercetătorii nu au reliefat încă o teorie universal valabilă, unii acceptându-i validitatea şi autenticitatea, alţii negând-o până în pânzele albe. Prietenia dintre femei şi bărbaţi reprezintă subiectul pe care îl supun atenţiei voastre în acest material, încercând să conturez o imagine de ansamblu despre cât este mit şi cât este realitate când vine vorba de aceste legături.
R. R. Bell afirma în lucrarea sa, World of friendship (1981, 55) că nu există un factor social mai important decât cel al sexului în ceea ce priveşte construirea variantelor de prietenie. Astfel, genul este cel care organizează prieteniile, regăsindu-se trei modele fundamentale ale acestor legături: prietenii între femei, prietenii între bărbaţi şi prietenii între femei şi bărbaţi.
Studiile demonstrează faptul că tipul de prietenie dintre femei şi bărbaţi este cel mai rar întâlnit dintre cele trei pattern-uri. În conformitate cu Bell (1981), acest lucru este adevărat în special în cazul celor căsătoriţi sau al cuplurilor, prietenia dintre persoanele de sex opus fiind mai rar întâlnită decât în cazul celor singuri. În Just friends: The role of friendship in our lives, Rubin (1985) sugerează motivele pentru care se întâmplă acest lucru şi anume gelozia şi posesivitatea ce însoţesc, de regulă, relaţiile de cuplu şi cele sexuale.
Bell (1981) discută despre modalitatea în care ar descrie un nou model de prietenie între persoane de sex opus, în curs de dezvoltare: bărbaţii optează mai mult pentru femei atunci când vine vorba despre relaţii mai apropiate, mai intime de prietenie, iar pentru legăturile de amiciţie cu alţi bărbaţi doar când acestea le oferă un grad mai redus de stres. Astfel, în momentul în care bărbaţii simt nevoia să vorbească despre sentimente, stări, trăiri nu o vor face, cel mai probabil, decât cu amicele lor, iar când vine vorba despre aspecte generale, de o natură masculină, întotdeauna le vor discuta cu cei de acelaşi sex. Ar fi şi puţin ciudat să discute cu femeile despre Formula 1, karate sau wrestling şi cu bărbaţii despre frustări, stări de singurătate sau de împlinire. Aceste aspecte au fost remarcate şi de Rubin (1985): unii bărbaţi din cercetarea sa au descris cum prietenia cu o femeie le oferă un sentiment de afecţiune grijulie, atenţie şi intimitate, chestiuni care, în mod normal nu sunt valabile în prieteniile cu alţi bărbaţi. Femeile au împărtăşit acelaşi punct de vedere şi majoritatea confirmă că, în prieteniile cu bărbaţi, ele sunt cele care ascultă şi oferă sprijin emoţional, afecţiune. Totuşi, un număr considerabil de reprezentante ale sexului frumos au declarat că prieteniile cu bărbaţii sunt mai puţin intimite decât acelea pe care le au cu alte femei. Când vine vorba despre cele mai intime detalii, femeile vor prefera mereu o legătură de amiciţie cu alte femei, în pofida unei relaţii cu bărbaţii.
Astfel, cercetările în domeniul ştiinţelor sociale au sugerat că, în momentul în care bărbaţii şi femeile discută în mod amical, ei accentuează comportamentul corespunzător noţiunilor culturale care îi definesc. Bărbaţii se concentrează pe împărtăşirea activităţilor, iar femeile pe cea a emoţiilor (Walker, 1994, 249)
În cercetarea Girl Talk. The new rules of female friendship and communication, comandată de către Diet Coke, există şi o secţiune dedicată „prieteniilor de sex opus”. Psihologii evoluţionişti sugerează faptul că relaţiile de prietenie între indivizi de sex opus pot reprezenta o strategie evoluată prin care bărbaţii se aleg cu sex, femeile câştigă protecţie, iar ambii acumulează informaţii despre cele două sexe. În urma focusurilor şi a interviurilor s-a remarcat că, pentru anumite scopuri, bărbaţii amici sunt favorizaţi în faţa femeilor de către reprezentantele sexului frumos – activităţi, ieşiri, distracţie. De asemenea, o relaţie de prietenie platonică între sexe este percepută drept o bună modalitate de a căpăta o perspectivă „din interior”. Pentru femei, prieteniile cu bărbaţii sunt văzute drept o ocazie de a evada din când în când de sub analizele minuţioase ale naturii relaţiilor de prietenie dintre femei. Unele reprezentante ale sexului frumos au explicat că unii amici sunt destul de feminini, în timp ce alţii se bucură să fie „una dintre doamne”, iar unii se simt mai mult decât confortabil în acest rol.
În timp ce prietenii femeilor sunt, de obicei, alte femei de vârstă apropiată, peste jumătate dintre cele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani au un prieten de sex opus apropiat, care nu este partenerul lor şi aproape o treime dintre reprezentante ale sexului frumos are un prieten homosexual. Numeroase femei găsesc prietenia cu un bărbat gay mai uşor de menţinut decât amiciţia cu un bărbat hetero.
Până acum am trecut în revistă câteva motive pentru care se presupune că există relaţiile platonice între persoane de sex opus. Dar ele chiar există? Cum sunt sau cum pot fi acestea întreţinute şi menţinute pe aceeaşi linie de plutire fără a devia înspre o relaţie sexuală? Întrebarea din urmă este perfect normală având în vedere faptul că se presupune că un bărbat nu poate avea niciun fel de relaţie (inclusiv de amiciţie) cu o femeie pe care nu o găseşte măcar puţin atrăgătoare din punct de vedere fizic.
Da, prieteniile platonice pot exista. Cel puţin la început. Dar cum le “ajutăm” să nu se deterioreze în timp?
Laura K. Guerrero şi Alana M. Chavez au încercat să găsească răspuns la această întrebare prin studiul Relational Maintenance in Cross-Sex Friendships Characterized by Different Types of Romantic Intent: An Exploratory Study, din anul 2005. Cercetarea investighează dacă percepţiile de întreţinere a comportamentului din cadrul relaţiilor de amiciţie dintre bărbaţi şi femei variază în funcţie de intenţia romantică, sex şi gradul de incertitudine. Indivizii care au fost implicaţi într-o astfel de relaţie, spun că întreţinerea şi menţinerea aceluiaşi comportament de-a lungul acestor legături, depinde de una dintre următoarele situaţii: dragoste reciprocă (ambii parteneri doresc ca relaţia de amiciţie să evolueze într-una romantică), relaţie strict platonică (niciunul dintre parteneri nu-şi doreşte o legătură de natură romantică între ei), romantism (individul tânjeşte după romantism, dar îi este teamă că partenerul nu este interesat), respingerea romantismului (unul dintre parteneri nu vrea o relaţie romantică, dar tinde să creadă că celălalt aspiră la o astfel de legătură). S-a demonstrat că persoanele care îşi doresc o relaţie romantică au cele mai bune şanse de a-şi menţine comportamentul. Cei care au respins romantismul şi cei care s-au aflat în situaţia strict platonică au raportat un contact şi activităţi mai puţin rutinizante, mai puţin flirt şi mai multe discuţii din afara romantismului. Indivizii care se încadrează în situaţiile de dragoste reciprocă s-au dovedit a fi cei mai interesaţi de discuţiile despre relaţii amoroase. Cei care au fost nesiguri în ceea ce priveşte statusul relaţiei lor de amiciţie reprezintă categoria cel mai puţin probabilă să raporteze utilizarea anumitor pattern-uri de întreţinere relaţională. Toate aceste constatări subliniază caracterul dinamic al modului de întreţinere relaţională în cadrul legăturilor de prietenie.
Totuşi pot exista doar relaţii de prietenie între bărbaţi şi femei? April L. Bleske şi David M. Buss au încercat să lămurească această dilemă raportându-se la unele trăsături ale prieteniei ce pot fi considerate, în aceeaşi măsură, benefice sau costisitoare. Studiul Can men and women be just friends? este construit în jurul ideii conform căreia fie aceste beneficii pot reflecta o psihologie evoluată a relaţiilor platonice, fie ele sunt produse accidental. Rezultatele investigaţiei au validat ipoteza potrivit căreia bărbaţii şi femeile au o psihologie evoluată asupra relaţiilor de prietenie dintre indivizi de sex opus, după cum susţin şi rezultatele cercetării comandate de către Diet Coke. O posibilă explicaţie ar fi că beneficiile derivate din aceste prietenii sunt produsul altor mecanisme psihologice evoluate. De exemplu, cel mai mare beneficiu al sexului cu amica perceput de către bărbaţi poate fi produsul dorinţei lor evoluate de varietate sexuală. Conform acestei explicaţii, dorinţa bărbatului pentru a face sex cu amica este un roman de aplicare a unei adaptări deja existente – dorinţa sa evoluată pentru varietatea sexuală. Cercetarea a adus dovezi bazându-se pe standardele percepţiei beneficiilor, frecvenţei primirii acestor beneficii şi a diferenţelor sexuale în termeni de beneficii şi frecvenţe raportate. Ar mai trebui, însă, determinate şi aspectele: dacă accesul sexual şi protecţia sunt funcţii evoluate ale prieteniilor dintre bărbaţi şi femei şi dacă aceste percepţii ale beneficiilor sunt un produs evoluat al dorinţelor de împerechere ale bărbaţilor şi femeilor.
Personal, cred cu tărie în prieteniile dintre bărbaţi şi femei, experienţa validându-mi această părere. Cred, de asemenea, că astfel de prietenii sunt destul de rare, că atât personalitatea, cât şi educaţia îşi spun cuvântul în acest caz. Nu pot să nu fiu de accord şi cu faptul că aceste relaţii îşi pot schimba scopul, destinaţia pe parcurs, transformându-se din relaţii strânse de amiciţie în prietenii cu beneficii.
Voi ce credeţi?
Bibliografie
Bell, R. R. (1981). Worlds of friendships. Beverly Hills, CA: Sage Publications.
Rubin, L. B. (1985). Just friends: The role of friendship in our lives. New York: Harper and Row.
Walker, K. (1994). Men, women and friendship: what they say, what they do. În: Gender & Society. 8 (2): 249
http://homepage.psy.utexas.edu/homepage/group/busslab/pdffiles/just_friends_2000.pdf
http://onlineacademics.org/CA104/private/OppositeSexFriends.pdf
http://thechp.syr.edu/genpat.htm
http://www.sirc.org/publik/girl_talk.pdf
Foto: Friendzone

2 comentarii

Din categoria Blog