Amprenta zeilor

Gura ta are o formă ciudată,
îţi ghicesc albul dinţilor sub buzele
lipite amintind de-un oval vertical,
picătură de ceară ce a greşit calea.
nu le poţi desprinde una de cealaltă,
stau împreunate peste dinţi
precum ni-s gândurile,
chipul tău are de la începuturi
aceeaşi poveste fără vreun tremur.
nu-ţi vorbesc decât ochii a fericire sau a iad

cum să-mi cânţi dragostea,
când zeii ţi-au pecetluit buzele?
ei ştiu
uneori
nu e nevoie de cuvinte

Cruce, te port

Vin din ape,
din adânc de iad,
am mâinile rupte,
crucea de piatră
nu mi te-a găsit.
mi-atârnă umărul,
am prins zâmbetul
pleca după degete,
l-am prins în dinţi,
ascuns de văz
sub glugă.
te caut,
străinule,
deşi colind iadul
de la fierea altuia
pâna la ultimul Om.
nimic nu mă doboară,
la nevoie, eu dărâm orice,
mai puţin sufletul tău.
am sânge rece,
străinule,
de când alerg prin iad,
nu mă opreşte un spin,
să port crucea,
când e vorba de tine,
masca mea fragilă
rupe ideile altora,
îţi spun un secret,
străinule,
când e vorba de tine,
devin de oţel

Femeie

Nu crezi decât în mine şi în moarte.
eu nu cred în nimic în afară de mine.
aduc mulţumiri că m-am născut femeie,
le cunosc sufletele semenelor mele
ştiu cum stau la pândă,
cu măr roşu în priviri.
femeia doare mai mult decât trecerea,
nimiceşte trup şi suflet cu un zâmbet.
cu moartea ne naştem în vene
aşteptăm o viaţă
să ne lăsăm sufletul liber,
să păşească peste poduri.
femeia-i vrăjmaş de temut,
amăgeşte pe oricine-i iese-n cale,
nimic nu o reţine
să-şi ducă la bun sfârşit
planul secret,
pe îndelete, ferită de priviri,
aidoma unei rugăciuni.
sunt femeie, străinule, sunt femeie,
nu mi-ai ghici ruga
niciodată