Arhive pe etichete: scuză că nu mă iubeşti

Gelozie

Numai gândul că ai putea vedea un alt cer decât mine
mă face să-mi afund tălpile în noroi, să-ţi dăruiesc
o altă eu, una după care nu ai întoarce nicicând
gândul, din mersul săltăreţ, sprinten, cum ţi-e pulsul,
să ai un motiv de nu mă recunoşti când lipsesc stelele.
cu nimeni altcineva nu ai mai scrie dragostea
cu pete de cerneală roşie, ce se scurge în vene
când faci căuş palmelor mele dintr-ale tale.
mi-e teamă să nu te pierd în ochiul de apă
ce se adună la fereastră în dimineţile ploioase,
să nu mi te soarbă vreun hulub rătăcit şi însetat,
în speranţa unei vieţi ce nu se termină dincolo de cer.
ţi-aş oferi oricând o scuză în lipsa iubirii tale,
numai de-ai rămâne pur, cum te-am desenat în visul din copilărie.

2 comentarii

Din categoria Străinului