Punct căprui, urma de tine

Te ştiu şi nu mi-e suficient,
mă întreb dacă cerul te-a gândit
real pentru toţi ceilalţi,
doar o aspiraţie pentru mine.
te caut sub pomul de Crăciun,
în fiecare tată ce-şi ţine de mână copilul,
în inima mamei, uneori şi-n a mea.
am făcut un pact cu anii
să-mi numere durerile,
ţie – gândurile despre mine.
poate odată, te voi descoperi altul
sub acelaşi chip,
îţi voi recunoaşte în suflet
punctul căprui din ochii mei.
poate, odată, îmi vei fi suficient

Să nu căutăm vinovaţii

Nu, nu-s genul care să caute vinovaţi,
sunt obiectivă când e vorba de mine,
tu ştii lucrul ăsta cel mai bine,
probabil ochii şi durerea-s ca ai mamei,
greşelile şi teama de viaţă
ţi le-am tras la indigo.
da, tată, despre tine vorbesc
şi nu, între noi nu e o relaţie puternică,
de-ar fi aşa, poatel, n-ar fi invizibilă,
nu mă refer acum, ci în ani.
tată, tată, ai să regreţi că te numeşti aşa,
când ai să vezi de ce trage iadul de tine
şi eu nu văd ce s-ar fi putut simţi

Pentru tot ce sunt, îţi mulţumesc

Îţi mulţumesc, tată,
pentru neîncrederea mea în iubire,
pentru că mi-e teamă
să nu-mi fac fericiţi copiii,
să le ofer până şi luna.
îţi mulţumesc, am învăţat
iubirea poate dura trei luni,
trei ani, în cel mai bun caz;
copilul e marcat viaţa asta
şi nu poţi şti sigur
dacă în viitoarea
păşeşte cu dreptul.
îţi mulţumesc, nenorocitule,
pentru lecţia asta de viaţă