Dimineaţa mea

Cerul nu mai face faţă stelelor
se apleacă a plângere
pe mustăţile pământului,
se suprapune verdelui
de parcă ar fi bolnav.
poate, străinule, visele tale
îşi au lăcaşul în nori,
răsăritul te găseşte acasă
dincolo de stele.
e trist, străinule,
dimineaţa mea nu are mirosul tău
pe pernă.
azi, străinule,
ţi-am simţit lipsa
mai tare decât în vis

Sub clar de haos

Când vine miezul nopții
îți voi intra în sufet
să-mi spun povestea de peste zi,
să văd cât de neagră
ți-a fost cerneala
când nu ai scris despre mine.
voi sta pitită până la răsărit,
apoi, mă voi pierde,
să albăstresc scrierea altui liliac,
să te scap de haosul meu.
îmi vei ierta plecarea,
străinule,
nu-i așa?