Uită-mă înainte de primăvară,
cât ochii-ţi pot vedea şi altceva;
chipul meu iernatic,
buze ce-mping spre păcat,
icoană sculptată pe retina ta.
uită-mă până să ceri îndurare
pământului, să se despice
sub tălpile-ţi goale şi să te ia.
de laşi timpul să alunece, ai grijă
privirea-ţi se va tulbura,
mă vei vedea mereu, în vis şi după moarte,
prezentul tău continuu – reflexia mea.
nu există remediu împotrivă-mi,
totuşi, străinule, tu nu mai ai cum
a mă uita.
Raluca Pavel 