Poveste fără sfârşit – videopoem

După un chin de trei ore, agitaţie, neputinţă şi nervi cât cuprinde, am reuşit să încropesc şi eu primul videopoem.

Sper să placă!

Poveste fără sfârşit

Nu există colţ al sufletului
prin care să nu-mi fi umblat,
cu urme de rai pe tălpi.
nu există cuvânt de iubire
pe care să nu-l fi simţit,
iar cele nerostite
au rupt spinii trandafirului,
în semn de rugăciune
pentru noi.
minunea mea,
te-asemăn luceafărului,
o dragoste ca a noastră
nu se poate numi decât
poveste fără sfârşit.
voi ţine în palme inima
trandafirului
apoi, îţi voi întinde mâna
să rescriem perfecţiunea

Două mâini pentru o rugă

Recidivez când e vorba de tine
te las să mă scrii ca pe un roman
mereu de la început
ca pe o poveste fără sfârşit
în care, eu sunt pământul, tu ploaia
mă speli, mă ştergi cu nori,
de fiecare dată când apare vreun fir de praf
ne reinventezi,
alteori, ne rescrii de dragul începutului.
sunt jumătate de când mă scrii
nu pot păşi fără tine,
nu mă pot ruga pentru noi
decât cu tine,
cealaltă jumătate

Până la finele timpului, eu…

Braţele mele s-au ticluit
de la naştere
după forma corpului tău,
zâmbetul mi s-a întipărit pe suflet,
să fie mănuşa ce te poartă
peste pământ, prin cer şi pe ape.

Ochii mei au răscolit curcubeul
în odiseea lor, au înşelat natură şi fluturi
de teamă să nu-i găseşti doar noaptea
pe cer şi să-i confunzi.
le-am dat verdele mării
să-ţi fie drag să te scalzi în ei
am aruncat un punct de moarte
din viaţa trecută în ei, ca un vârf de ac
să nu ai îndoieli, de-atunci
dormi pe gândul meu.

Ochii mei răstoarnă lumea
să-ţi vadă făptura.
m-am născut din nou
să-ţi retrăieşti povestea
în iris verde