Mi-ai fost acasă

Într-o vreme îți spuneam minunea mea cu chip de luceafăr;
apoi, încet-încet, când am văzut că sufletul ți-e cât universul
am renunțat la „mea”.
alte imagini îți treceau prin gând și le așezai pe hârtie,
poate niciuna nu-mi purta numele sau zâmbetul.
prea repede pentru a fi veșnic,
mi s-a făcut teamă de frig, întuneric, depărtare
am renunțat la luceafăr, uneori aveai o lumină rece
și eu rămâneam în beznă cu singurătatea lângă mine.
ți-am clădit un altar înalt și-am așezat cu grijă
flori de liliac pe el, așa cum se cuvine primită o minune.
atât de înalt, încât nu mai ajungeam să-ți sărut ochii mari
și nici o scară nu avea suficiente trepte
sau erau doar ude și tot alunecam,
plânseseră îngeri pe ele.
mi-e dor să-ți văd chipul în palmele mele
și să-mi fii realitate.
Tu mi-ai fost Acasă

Să nu-ți uit numele în mine

Mă joc de-o vreme cu gândul de tine,
mi se topește cerneala când te așez pe suflet,
lavă ardentă.
se prelinge pe tâmpla camerei.
pentru întâia oară,
las ploaia să se împiedice de fereastră,
o alung, nu vreau să șteargă nimic,
de teamă să nu te mai am pe piele,
în realitatea imediată.
nu-mi mai ajunge doar să te visez.
te fur timpului,
strâng buzele să nu-ți pierd urma,
să nu-ți uit numele în mine
și să-l simt al meu,
ca și când nu ai fi fost niciodată 
altceva decât parte din mine

Nu-i nimeni acasă

La mine în suflet nu e treaz niciun bărbat,
nicio femeie, doar un copil dă din picioare.
timpul doarme și îi adoarme,
visele lor devin o povară
pe care ochii mei
o suportă din ce în ce mai greu
fără să pună la adăpost rouă.
nedefinite, neîmplinite s-au închis în cufăr,
lângă ale mele
și-mi tulbură privirea.
la mine în suflet, nu vrea nimeni să trăiască,
să râdă, să-și pună inima la dospit
lângă a mea,
toți sunt vii, dar nu-i nimeni acasă.
la mine în suflet nu ațipește niciun bărbat,
nicio femeie. toți dorm.
doar versul dă din când în când
din picioare

Nu pedepsi pământul

Nu te-nvăța să ai răbdare
cu plânsul,
lasă-l să iasă din colivie
fără să-l fereci în măr
de teamă că Eva
n-o să-l găsească.
nu-ți învăța lacrimile
să aibă răbdare cu tine,
ia primăvara de mână
să te însoțească
chiar și-n caverne
sau când pășești
pe pletele blonde ale toamnei
obosită de furtuni și
de prunci decăzuți.
cum îți rabdă pământul lacrimile?
nu-l pedepsi cu amarul tău,
nu vezi că afară deja plouă?
ieși la fereastră,
acolo se plânge.
în pat se naște doar dragostea.
lasă durerea să rămână
dincolo de sticlă

Întors

Mi-a spus cineva că în momentul
în care voi începe să te uit,
voi scrie cu adevărat.
păcat că ești jumătate din alfabet
si mâna mea dreaptă.
mereu e liniște, o tăcere cu care
sunt obișnuiți doar cei de peste pod.
niciunul dintre noi nu zice nimic,
de teamă să nu fie interzis.
tu nu știi, străinule,
dacă mi-aș pune viața
în fotografii pe un perete,
m-aș întreba când ai luat chipul meu
și de ce mie mi-au mai rămas
doar ramele.

De-o vreme

Dincolo de mine

Când te voi găsi

Mi-am atârnat lacrimile în brad
în aşteptarea Moşului,
dar nu am găsit nimic împachetat,
nici măcar o speranţă,
o pereche de aripi
să mă pot ridica.
nu i-am cerut prea multe,
doar să-mi aducă lumina ta,
să împodobesc bradul,
să dea un strop de viaţă
lăcaşului.
totuşi, nu mi-am dat seama
că nu mai era loc sub pom,
crengile sărutau orizontul
înecându-se în lacrimi.
să nu întârzii şi tu,
când te voi găsi
îţi voi colinda sufletul
cu iubire
şi bradul va zâmbi la gândul
că se află în căminul nostru

Eram atât de aproape…

Eram atât de aproape
să prind un fluture de-o aripă
şi să-l întreb dacă nu vrea
să ne unim zborul,
să alergăm amândoi prin lume,
deasupra, dedesubt de curcubeu,
până la apocalipsă,
pretutindeni unde găsim
un crâmpei de verde.
erai atât de aproape,
când ai văzut că-s ciungă,
să-mi desenezi o aripă
în cafeaua rece
pe care o găseai
doar pe străzile
din Memphis.
ne ţineam de mână
de teamă să nu cădem
de pe Pegas.
era timpul nostru şi era
atât de aproape de noi.
acum e iarna pe uliţă iar,
la tine plouă
şi aripile ţi se lipesc

Atingeri

N-am ajuns până aici ca să plec
la fel cum am venit;
ce sunt fluturii?
m-ai întrebat după
ce m-ai trăit
o noapte întreagă,
sărutările tale
tatuaj trupului meu.
sunt definiţia iubirii.
ţi-aş răspunde la orice întrebare,
numai să-ţi văd buzele
conturând litere
pe pielea mea
noapte de noapte;
totuşi,
ce au fluturii în stomac
când sunt îndrăgostiţi?
n-am venit aici ca să mai plec
vreodată;
îmi plac aripile de fluture
care îmi cresc odată
cu fiecare adiere a ta,
nu mi le reteza, nu vorbi,
doar atinge-mă;
am venit să rămân