Lecţia de muzică

Viaţa începe cu un concert şi cu lacrimi.
primul recital îl oferim mamei:
aşteaptă cu sufletul la gură
să-i cântăm ceva de cum ne vede.
nu ştiu de ce îi place şi cum de nu surzeşte,
ba chiar plânge de fericire
la primele noastre serenade nocturne.
mama se bucură când e toamnă,
îmi spune că frunzele coboară
chemate de valsul inimii mele,
de palmele pe care le întind spre cer
ca înspre o harpă.
nu-i place când mă izbesc de nori,
cad pe pământ şi-mi julesc genunchii,
spune că tobele nu-s pentru mine.
trece timpul pe lângă noi fără să ne dăm seama:
nu avem nevoie de concertele altora.
noi suntem orchestra şi ne suntem suficienţi.
mamă, viaţa se termină cu alt concert
şi lacrimile sunt de durere.
ce spui de un penultim recital?

Portret

De când m-am născut sunt cu un pas mai aproape.
am deschis ochii, durerea mă legăna pe picioare
mă iubea ca o mamă ce şi-ar uita visele pentru pruncul ei,
mă iubea ca un bărbat ce ar culege stele de mare
le-ar înşira pe nisip, sub forma unui cerc, pentru mireasa lui.
atât de pătimaş, de violent şi posesiv era fiorul ei
nu a suportat niciodată oameni prin preajma mea.
mi-a alungat tatăl, mi-a îndepărtat mama,
nu a lăsat bărbaţii să se apropie de mine
era suficient că desena râuri pe chipul meu, pe mine,
ce conta dacă erau din vina sau datorită ei?
durerea mă iubeşte cum nu a făcut-o nimeni niciodată,
necondiţionat, e mereu acolo, în gânduri, în fapte
şi în pleoapele mele umflate de nesomn şi plâns.
e cea mai bună prietenă a mea,
m-a pregătit necontenit pentru întâlnirea finală.
De când m-am născut sunt cu un pas mai aproape.