Nu pedepsi pământul

Nu te-nvăța să ai răbdare
cu plânsul,
lasă-l să iasă din colivie
fără să-l fereci în măr
de teamă că Eva
n-o să-l găsească.
nu-ți învăța lacrimile
să aibă răbdare cu tine,
ia primăvara de mână
să te însoțească
chiar și-n caverne
sau când pășești
pe pletele blonde ale toamnei
obosită de furtuni și
de prunci decăzuți.
cum îți rabdă pământul lacrimile?
nu-l pedepsi cu amarul tău,
nu vezi că afară deja plouă?
ieși la fereastră,
acolo se plânge.
în pat se naște doar dragostea.
lasă durerea să rămână
dincolo de sticlă

Mor în universul meu

Pământule, de mă iubeşti cum te iubesc eu,
lasă să-mi crească flori de liliac şi de iasomie 
când mă vei înveli.
am văzut moartea 
purtând ochelari de soare 
şi acelaşi baston, 
să nu se lase doborâtă 
de greutatea sufletelor adoptate.
mă pândeşte şi nu mă lasă să iubesc,
să răstorn Carul Mare 
să zbor odată cu rândunicile.
ne naştem singuri, 
trăim singuri, 
murim singuri.
de când viaţa se traduce prin moarte?
uneori, mor în universul meu,
alteori, mă sting în al tău.
mereu uit că nici nu m-am născut