Miere este.

Străinule,
cafeaua e pe foc,
ştiu că îţi place cu miere
şi cu zâmbete.
miere este.
ai eliberat cuvântul,
mie mi-au pierit toate.
străinule,
mă voi opri
cum ţi s-a oprit gândul,
te scriu pentru ultima oară...
să-mparţi mereu verdele
uneori e bun şi în cafea

Despre noi, străinule

Sub orice formă m-ai căuta,
ştiu, tu nu te poţi abţine
să vezi ce gând iau azi cu mine,
deşi ţi-ai promis jocul ăsta,
te voi recunoaşte,
străinule.
pe oriunde treci
e mirosul literelor tale
pe care, de teamă
să nu-mi tulburi apele
să nu-ţi strivească verdele privirea,
le ţii ascunse.
ştiu chemarea de la începutul lumii,
când eu muream în mare,
prinsă în alge şi noroi
şi tu m-ai salvat.
Nu e de ajuns.
m-ai otrăvit din nou.
noi e acum în adânc de mare
tu tot mă cauţi,
eu…

Umbra

Presimt în mine o urmă de paradis pierdut.
sunt doar o paiaţă cu lacrima ascunsă
sub mască şi cu sufletul frânt;
otrava ta mi s-a risipit în carne
şi mi-a tulburat apele din sufletul cenuşiu,
fără alanuri, fără luminişuri;
am frigul în priviri şi în inimă
suferinţa m-a luat iar de mână,
ca o bunică ursuză.
mă furişez în tăcere să fiu singură şi să plâng,
să mă revolt împotriva celor ce au încercat
să omoare în mine iubirea.
vreau să găsesc în mine o dragoste nouă
tumultoasă ca o revărsare, fascinantă
şi să mă destram în fluturi şi flori