Lecţie despre anestezie

Sunt 6 zile de când îmi aştept 
viitorul şi nu mai vine,
de când mă întreb cum e 
să trăieşti fără suflet.
dacă ştie cineva cum să mă facă
să nu mai simt, vă rog,
o anestezie totală.
nu-mi amintesc de mine
decât din cântece,
amnezie ce doare mai mult
decât salcia aplecată
să sărute pământul
fără a-l atinge.
viitorul îi e o aşteptare continuă, 
al meu este doar povestea
trăită de alţii înainte.
cineva să-mi anestezieze 
ochii şi sufletul;
să-şi piardă simţirea,
nu culoarea

Stai cu mine, mamă

Nu-mi mai vorbi, mamă, despre moarte,
deşi o scriu, rostită de tine îmi sună a iad.
nu vreau să ştiu unde ţii prosoapele
şi nici nu vreau să aleg vreo poză cu tine.
mamă, mai ai multe de modelat la mine,
cum să mă port, cum să zâmbesc ca tine,
nu-mi spune să-ţi plantez nu-mă-uita,
mai bine ceartă-mă, sigur ţi-am greşit cândva.
mai avem timp, mamă, tot timpul din lume,
în care să-mi ţin capu-n poala ta ca pe vremuri,
în Călineşti, acolo-i singura noastră casă,
nu garsoniera de care-mi vorbeşti tot mai des.
mamă, îţi promit că nu mai scriu despre moarte,
doar stai cu mine până la finele timpului

Desen realizat de Rodica Ilie, bunica mea

Gândurilor tale

Te rog,
spune gândurilor tale
să mai tacă,
să nu mă bântuie atât,
nu am timp să le ascult
aceeaşi poveste despre cafea.
ele nu se schimbă
după cum bate vântul în nord,
doar tu eşti ca marea şi
omori cuvântul.
totuşi, nu îţi mai tace
gândul de mine.
ai uitat,
străinule,
farmecul meu e verde
numai să mă imaginezi
şi te îmbolnăveşti

Nu-mă-uita

Şterge-ţi lacrimile tată, nu fac decât să scriu o filă,
sunt tot copila ta, pe care o plimbai de mână,
am mai crescut niţel şi totul mi-e mai clar,
deşi ai fost implicat în lupte, ţi-e sufletul curat.

timid păşeai la bine,
din umbră-ieşeai la greu,
ca pe o scenă milenară
tare mi-eşti drag, tu, tată

mi-aduc aminte ziua-n care, Da răsuna-n priviri
nu-mă-uita în păr i-ai prins tu mamei
şi ea era pierdută în visare

vă mai plimbaţi de mână şi acum,
prin parcul Eminescu,
iar eu, te-aud şi acuma-n gând
ai grijă, fata mea, să fii şcolită

nu plânge taică,
am rămas aceeaşi,
voi, tot de mână vă plimbaţi