Poate că vorbesc aşa mult despre moarte
ca să n-o primesc cu lacrimi când apare
să nu o neg, să nu scot flăcări pe nări,
să nu caut vinovaţi aici sau dincolo,
sau să adun tristeţea cum îşi numără
bătrânii regretele.
poate când mă voi obişnui cu ea
şi vom împărţi acelaşi suflet,
voi vorbi despre viaţă
pentru a o accepta
Arhive pe etichete: negare
Etapele durerii
Din categoria Locul unde îngerii aţipesc
Telepatie
Ai vrea să mă uiţi,
străinule,
şi-n acelaşi timp,
liniile palmei tale
să-mi ştie chipul.
degeaba te ascunzi de mine,
stai liniştit,
eu n-am să te caut,
tu n-ai să ştii
pe-al cui vis umblu,
unde să mă găseşti.
te-am tulburat,
am stârnit furtună
în verde şi în minte,
te-am speriat,
străinule,
dar reţine
cine m-a imaginat măcar o dată,
n-are cum
să mă mai uite
Din categoria Străinului