Când cuvintele o iau razna

Chemarea demonilor

Te-aud în miez de noapte
îţi rupi părul cu atâta patos
încât durerea mă strabate,
îl împleteşti şi-arunci funia după mine
să mă aducă aproape
să te scap din ghearele coşmarului
să-ţi ating fruntea cu degetele
în conturarea unui vis
să-ţi poţi odihni gândul.
străinule,
sunt pe drumul spre casă.
întind năvodul între cer şi pământ
să prindă el demonii
ce-ţi chinuie realul din vis.
doar aşteaptă-mă
nu ştiu de sunt veacuri între noi
sau lumi străine de mine,
îţi voi atinge fruntea
apoi, voi scrijeli pereţii
să las acolo
orice urmă

Din amar

Îmi tremură degetele
de durere amară
mi-e frică,
străinule,
să te mai scriu.
îți stau în umbră,
aștept cuminte
primul zâmbet
pierdut în miez de noapte.
poate o cafea
de buze,
cu lapte din cer
o va alunga.

Voi sta cu tine,
nu te las singur,

străinule,
să ne împărțim, hai,
haosul
și țigara