Alfabetul sufletului

Şi, uite-aşa, câteodată,
când mi se face dor de tine,
te scriu.
nici eu nu-mi înţeleg scrisul,
cuvintele-s într-o limbă
necunoscută mie,
literele nu seamănă cu nimic
în afară de fum.
străinule,
sufletul are alfabetul lui,
nu vorbeşte, nu scrie.
doar ia foc
când îşi aminteşte de tine

Spre tine

Toate gândurile mă duc în visul tău
mă târăsc ca pe o sclavă,
lanţuri la mâni şi picioare.
mă împiedic de vârfurile munţilor,
tălpile mele înroşesc gheaţa,
trupul mi-e vlăguit,
ochii mi-s roşii de plâns,
doar în păr mai am stele.
străinule,
cum mă poţi iubi aşa?
mi-ai omorât frumuseţea,
să nu mă laşi
să fac drumul înspre tine
în zadar

Alt gust

Nu mai beau cafea,
străinule,
de când nu mi te-ai mai arătat,
are gust de tine, plin de dor,
de ploaie de nord şi de apă de mare.
mi-am cules lacrimile în ceaşcă
să-ţi arăt mărturia aşteptării mele,
nu mai am loc să-mi depăn tristeţea ,
cele şapte ceşti sunt pline de mine acum,
de urme de pământ, de pe tălpile goale,
din locurile prin care te-am căutat,
am să alerg după elixirul tinereţii,
deşi nu vreau să fie o clipă
fără imaginea ta.
mi-e dor de zilele din poala mamei
când nu ştiam de tine,
străinule.

Dor de tine, străinule

Totuşi,
mi-e dor de tine, străinule,
de cafea, de luna din fereastră
ce se plimbă pe mările tale.
nu te ştiu, nu te vreau ca idee,
mi-am lăsat trăirea
să te poarte de mână
până în nord
să vezi cum îmi flutură părul
la vederea ta,
cum ochii mei nasc verde,
buzele ascund un zâmbet.
zâmbet de noi.
nu-mi faci o cafea,
străinule?