Arhive pe etichete: mi-e dor de tine
Mă lepăd de tine
Cu cât vreau mai mult
să mă lepăd de tine,
cu atât îmi simt zâmbetul de departe,
parcă vrei să am confirmarea
că nu eşti doar un vis.
poate nu eşti şi dacă e aşa,
nu e tocmai bine pentru tine.
iubirea mea sufocă, arde,
îngheaţă, vibrează, te ridică,
e mereu mai puternică, mereu alta,
întotdeauna acolo, aşteptându-te.
totuşi, mă lepăd de tine,
străinule,
pentru că îţi simt lipsa
Din categoria Străinului
Sunt veacuri de când
Te-aştept
de când mi-ai spus
că ai să vii pe malul mării
pentru ultimul dans.
te-aştept
de-atâta timp
încât mi-au îmbătrânit visele
şi oglinda nu mă mai cunoaşte.
am plecat sã te caut
pânã am ajuns pe-o margine de lume,
nimeni nu ştia de tine.
m-am întors pe malul mării
abia mergând
cu răni pe tălpi şi-n inimă.
poate te-ai dus pe mări
şi nu te poţi întoarce
legat de alge în adânc.
mi-am spus rugăciunea
şi am păşit în mare
fără să mă uit înapoi.
mi-au dispărut rănile de pe tălpi
o dată cu picioarele,
cu cât înaintam în mare
un picior
îmi creştea la loc.
la capătul lui,
un evantai decupat.
îmi pare rău că nu am luat
o poză cu mine
poate ai să mă crezi o sirenă
şi ai să mă alungi
Din categoria Străinului
Înainte de tine, străinule
Uneori, te aştept până în miez de noapte,
alteori, îmi iau un răgaz de la tine
să văd cât luminezi după ce plec,
mă trezesc cerşind umbre de muritori
nu vreau să trăiesc aşteptarea Penelopei,
străinule,
nu mai ştiu cum era înainte să te visez,
păşesc desculţă pe pământ
doar, doar, voi da de tine,
să mi te întipăresc pe tălpi,
să te port cu mine mereu.
mi-s buzele arse de dor,
nu vrei să mi te arăţi,
am aruncat busuiocul în foc
din veacul trecut,
de când mi te-a ursit.
străinule, să nu uiţi,
sângele vărsat din buzele mele
nu se usucă niciodată
Din categoria Străinului
Dimineaţa mea
Cerul nu mai face faţă stelelor
se apleacă a plângere
pe mustăţile pământului,
se suprapune verdelui
de parcă ar fi bolnav.
poate, străinule, visele tale
îşi au lăcaşul în nori,
răsăritul te găseşte acasă
dincolo de stele.
e trist, străinule,
dimineaţa mea nu are mirosul tău
pe pernă.
azi, străinule,
ţi-am simţit lipsa
mai tare decât în vis
Din categoria Străinului
O zi
Nu ne-am născut în acelaşi anotimp,
nici în acelaşi timp sau loc,
te-am căutat în ochi de mare şi de cer,
am învăţat limba pământului,
să-mi spună pe unde-ai umblat,
m-am lăsat dusă de paşii
lasaţi în ceaţă.
străinule,
aş muri mâine,
de-aş şti că te-ntâlnesc
în viaţa următoare
şi că ne vom plimba de mânâ
o zi
Din categoria Străinului
De dor
Te aştept, străinule,
deşi nu mi-ai spus niciodată
c-ai să vii.
stau cuminte pe bancă
cu mâinile în poală
capul sprijinit de dor.
bate vântul şi părul
îmi vine în faţă
de parcă s-ar grăbi
să intre în mare.
de nu îmi recunoşti chipul
îţi voi şti eu umbra
Din categoria Străinului