Arhive pe etichete: magia iernii

Spiritul sărbătorilor…

Aşteptate an de an, sărbătorile de iarnă ne bat într-un final la poartă, aducând cu ele, pentru majoritatea dintre noi, ocazia de a fi împreună cu cei dragi şi de a marginaliza frustrările adunate din timpul anului, de a ne induce speranţa unei vieţi mai frumoase. Pare a fi o regulă generală faptul că, în decembrie, vrem cu toţii să fim mai buni, mai darnici şi mai binevoitori.

Începând cu Moş Nicolae, lumea începe să se frământe din cauza cadourilor. Agitaţie peste tot… prin magazine, prin oraş… agitaţie care se manifestă, de cele mai multe ori, sub aspect material. Ne gândim că poate cei dragi nu vor aprecia cadoul dacă acesta nu e consistent şi din acest punct de vedere. Nu îţi trebuie bani pentru a face un cadou. Cei care te iubesc nu îi observă oricum valoarea materială, ci pe cea spirituală. Poate fi cel mai neînsemnat dar, însă dacă e făcut din suflet, e cel mai valoros. Nu trebuie să ai cel mai mare brad, ci doar o crenguţă de brad, dar pe care să o împodobeşti alături de cei dragi ţie.

Nu trebuie să fii numaidecât copil pentru a te bucura de magia iernii şi a sărbătorilor. Oricând poţi, atunci când ninge, să ieşi din casă pentru a te bucura de fulgii de zăpadă. Te poţi bucura de colinde, indiferent de vârstă… trebuie doar să te laşi puţin copleşit de frumuseţea din jurul tău… şi trebuie să-ţi păstrezi dărnicia, bunătatea şi empatia pentru cei care nu sunt atât de norocoşi ca şi noi, nu doar pe parcursul sărbătorilor de iarnă, ci de-a lungul întregului an… Nu trebuie să uităm niciodată să fim oameni

Sper că Moşul a fost darnic cu voi şi mai sper că nu îi veţi uita pe cei cărora moşul nu le dă nici măcar posibilitatea de a simţi căldura unei familii…

2 comentarii

Din categoria Blog