Când te voi găsi

Mi-am atârnat lacrimile în brad
în aşteptarea Moşului,
dar nu am găsit nimic împachetat,
nici măcar o speranţă,
o pereche de aripi
să mă pot ridica.
nu i-am cerut prea multe,
doar să-mi aducă lumina ta,
să împodobesc bradul,
să dea un strop de viaţă
lăcaşului.
totuşi, nu mi-am dat seama
că nu mai era loc sub pom,
crengile sărutau orizontul
înecându-se în lacrimi.
să nu întârzii şi tu,
când te voi găsi
îţi voi colinda sufletul
cu iubire
şi bradul va zâmbi la gândul
că se află în căminul nostru

Întuneric

Sunt obosită de viaţă,
atât de obosită încât lumina
mă tulbură
îmi pierd minţile în fiecare
licărire
se închid ca într-un glob
ce îţi apasă plămânii
nu mai pot respira,
poate şi viaţa e obosită
de mine
de visuri născute moarte
aşezate cu grijă sub pământ,
mi-e locul lângă ele,
în curând,
străinule,
sufletul tău nu-mi va mai lumina
decât umbra