Arhive pe etichete: lacrimi amare

Nu pedepsi pământul

Nu te-nvăța să ai răbdare
cu plânsul,
lasă-l să iasă din colivie
fără să-l fereci în măr
de teamă că Eva
n-o să-l găsească.
nu-ți învăța lacrimile
să aibă răbdare cu tine,
ia primăvara de mână
să te însoțească
chiar și-n caverne
sau când pășești
pe pletele blonde ale toamnei
obosită de furtuni și
de prunci decăzuți.
cum îți rabdă pământul lacrimile?
nu-l pedepsi cu amarul tău,
nu vezi că afară deja plouă?
ieși la fereastră,
acolo se plânge.
în pat se naște doar dragostea.
lasă durerea să rămână
dincolo de sticlă

Francis Rowbotham

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc