Suflet de toamnă

Camera e goală.
nici un iz de amintire
nu mai trezeşte simţurile
apa se prelinge pe cei patru pereţi
vrând să aline, parcă, dureri atemporale
geamul, uitat întredeschis, scârţâie
chemând frunzele să acopere
orice urmă de paşi
şi în suflet e toamnă