Mor în universul meu

Pământule, de mă iubeşti cum te iubesc eu,
lasă să-mi crească flori de liliac şi de iasomie 
când mă vei înveli.
am văzut moartea 
purtând ochelari de soare 
şi acelaşi baston, 
să nu se lase doborâtă 
de greutatea sufletelor adoptate.
mă pândeşte şi nu mă lasă să iubesc,
să răstorn Carul Mare 
să zbor odată cu rândunicile.
ne naştem singuri, 
trăim singuri, 
murim singuri.
de când viaţa se traduce prin moarte?
uneori, mor în universul meu,
alteori, mă sting în al tău.
mereu uit că nici nu m-am născut

Lecţie despre iubire

Vreau să adorm pe un pat între anotimpuri
din iasomie şi fulgi cu şapte margini
să mi se topească pe buze câte unul pe zi,
îmi vei rămâne pe trup de vei muri odată cu zorile.
mai vreau o scară până la nori sau până dincolo
şi un hamac din mâini întinse între cer şi pământ
împreunate ca pentru închinăciune
să-mi legăn iubirea pe verticală
până când îmi vor amorţi palmele
şi voi cădea în genunchi în faţa toamnei.
atunci nu-mi va mai trebui decât o bancă,
poate două, cu un cer de frunze
deasupra şi dedesubt,
sub care să adorm
cu gândul la iubirea noastră dintre anotimpuri