Arhive pe etichete: Florina Sanda Cojocaru

Elsa – Florina Sanda Cojocaru. Un memorial al durerii

O copilărie marcată de certurile părinților, de boala incurabilă a fratelui (mort într-un accident de mașină), de aventurile tatălui și de stările depresive ale mamei. O păpușă cu mecanismul stricat care se reîntoarce, în desele momente de cumpănă, la Edenul pierdut, definit în special de rochia înflorată a mamei și  de zâmbete. Elsa – Crăiasa Zăpezii, ca în Regatul de Gheață. Copilul rebel, judecat cu duritate de brute cu figuri de oameni, se transformă în adolescenta ce ajunge, din lipsă de afecțiune, din nevoia de apartenență și atenție, să atragă în mrejele sale pe băiatul plăcut de cea mai bună prietenă a sa, trădând-o. Apoi apare Cezar, doctorul de suflete. Doc.

O poveste de viață, scrisă pe muzica lui Ernesto Cortazar, despre oameni frumoși, oameni defecți, imperfecți, despre ființe pe care le întâlnim și față de care nu putem rămâne indiferenți. Fie îi iubim, cu acea patimă sfâșietoare, fie îi compătimim, cu acea aplecare copleșitoare, fie îi urâm pentru alegerile sau pentru nonacțiunile lor. Florina aduce viața Elsei în prim plan și ne face părtași la ea, fără să ne-o impună în vreun fel sau altul. Limbajul accesibil, pe alocuri metaforic, dar plin de substanță, îți interzice, parcă, într-un mod tacit să lași cartea din mână. E ca și cum ai trăi o viață dublă, a ta și pe cea din carte, nu poți renunța la niciuna. O analiză intrinsecă profundă a personajelor, care își recunosc atât greșelile, cât și calitățile, își știu neajunsurile și preaplinurile. Esența umană este atât de bine surprinsă, încât nu ai cum să nu dai de tine și să te întrebi de unde cunoaște Florina frânturi din sufletul tău. Te pierzi între cele 251 de pagini și te regăsești. Elsa te împiedică, prin forța ei lăuntrică, să renunți și îți întinde o mână invizibilă, prin gândurile ei, în orice stare ai fi – de disperare, de gol interior. Despre greșeli, despre iubirea fragedă și despre iubirea coaptă, despre impactul unei familii dezechilibrate asupra vieții adulte, o psihanaliză a durerii, explicată până în cele mai abisale colțuri, despre remușcări, negare și despre iertare. Pentru că suntem oameni.

O poveste scrisă plângând de Florina, care se poate citi dar cu pachete de șervețele prin preajmă. Și mai mult cu inima, decât cu ochii.

Ca să te citez, Florina, să primesc romanul Elsa în viața mea a fost o luptă dată cu mine, să o alung din ea, e imposibil. Nu se oprește nimic aici. Florina a promis că  va exista și o Viață după Elsa.

Îți mulțumesc, Florina, pentru că-mi ești, fiecare rând e o lecție de viață.

Cărțile Florinei Sanda Cojocaru, (El a ales, Scrisori către îngeriElsaromane, Poveste de suflet și Vise de scrum poezii), pot fi comandate pe Facebook, pe pagina de autor, aici.

12809706_957078294387529_4789890517804953927_n

Scrie un comentariu

Din categoria Blog, Prefețe și recenzii

Suflete închise între coperte

Nimeni nu s-a gândit câte suflete pot încape
într-un cămin unde-şi duc traiul
unul, doi oameni mărunţi.
nimeni nu s-a gândit
că alte suflete stau uitate,
prăfuite într-o colţ de odaie,
înghesuite unele peste altele,
printre pagini rupte,
răsfoite, citite şi înţelese
pe jumătate sau deloc.
puţini citesc printre rânduri.
câte vieţi sunt martore vieţii noastre
fără a spune ceva, fără a ne deranja
din banalul cel de toate zilele?
tăcerea lor vorbeşte pentru ele,
ne-ar alina durerile doar să le ţinem
în palme.
prea des uităm că viaţa nu e decât
un jurnal pe bilete de autobuz,
cine e Wara sau femeia lui Yerotunga,
că există un prag de sus şi unul de jos,
între surâsul meu gothic şi maluri de gând.
lacrimile, dinţii albi ai durerii,
se preling peste epistole târzii,
gânduri pe jos, în preajmă doar risipă
de destine.
a mai rămas doar o treaptă
până la roua din rai.
trecutul a murit
cu clipele mele încurcate în părul cărunt
mor… mă înalţ… am ajuns… rămân!
la magazin – cu ninsoarea dintre noi…
e dulce sfârșitul când zbaterea nu mai are vreun sens.
câte suflete ne sunt aproape, ne stau în casă,
prieteni dragi
şi noi ne plângem că singurătatea ne omoară.
mereu uităm să deschidem Sipetul.

Jan_Davidszoon_de_Heem_-_Still-Life_of_Books

Un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc