Mor în universul meu

Pământule, de mă iubeşti cum te iubesc eu,
lasă să-mi crească flori de liliac şi de iasomie 
când mă vei înveli.
am văzut moartea 
purtând ochelari de soare 
şi acelaşi baston, 
să nu se lase doborâtă 
de greutatea sufletelor adoptate.
mă pândeşte şi nu mă lasă să iubesc,
să răstorn Carul Mare 
să zbor odată cu rândunicile.
ne naştem singuri, 
trăim singuri, 
murim singuri.
de când viaţa se traduce prin moarte?
uneori, mor în universul meu,
alteori, mă sting în al tău.
mereu uit că nici nu m-am născut