Te-aud în miez de noapte
îţi rupi părul cu atâta patos
încât durerea mă strabate,
îl împleteşti şi-arunci funia după mine
să mă aducă aproape
să te scap din ghearele coşmarului
să-ţi ating fruntea cu degetele
în conturarea unui vis
să-ţi poţi odihni gândul.
străinule,
sunt pe drumul spre casă.
întind năvodul între cer şi pământ
să prindă el demonii
ce-ţi chinuie realul din vis.
doar aşteaptă-mă
nu ştiu de sunt veacuri între noi
sau lumi străine de mine,
îţi voi atinge fruntea
apoi, voi scrijeli pereţii
să las acolo
orice urmă
Raluca Pavel 