În realitatea mea

Moşul nu uită pe nimeni,
până şi băieţelul din colţ de stradă,
ce păzeşte poarta cimitirului,
primeşte an de an, de la aceeaşi bătrână
o portocală. Spune ea – de la moşul.
îi aminteşte de fiul pe care i l-a răpit haosul,
prea multe visuri te pot înnebuni.
totuşi, moşul chiar nu uită.
băieţelul a sperat mereu
ca macăr de Crăciun
cineva să-l ţină de mână
şi să-l mângâie ca o mamă

Prefer să te iubesc nenăscut

Iubesc atât de mult copiii
încât nu vreau să dau naştere vreunuia
să fie dezamăgit de ce părinţi are,
să-şi fi dorit să se nască într-o altă casă
în care nu respiră dragostea sălbatică;
doar liniştea din ceruri.
îi iubesc prea mult
să-i las să sufere că mama nu e Venus
sau varianta feminină a lui Einstein
sau doar pentru că nu avem
aceeaşi definiţie a instinctului matern.
mai bine mă omor pe mine
înainte să le omor visele
sau să trăiască într-un cămin
cu durerea unui suflet
de dincolo