Să nu-ți uit numele în mine

Mă joc de-o vreme cu gândul de tine,
mi se topește cerneala când te așez pe suflet,
lavă ardentă.
se prelinge pe tâmpla camerei.
pentru întâia oară,
las ploaia să se împiedice de fereastră,
o alung, nu vreau să șteargă nimic,
de teamă să nu te mai am pe piele,
în realitatea imediată.
nu-mi mai ajunge doar să te visez.
te fur timpului,
strâng buzele să nu-ți pierd urma,
să nu-ți uit numele în mine
și să-l simt al meu,
ca și când nu ai fi fost niciodată 
altceva decât parte din mine

Cealaltă parte, mereu

Am înțeles în pragul morții
de ce mi-a fost dat să mă nasc,
să văd chipuri triste în ploaie,
fluturi trântiți la pământ
și rândunici ce nu-și mai amintesc
drumul spre casă,
ce uită că acasă
este mereu
de cealaltă parte a drumului,
în cealaltă parte din noi.
nu am uitat nicicând de ce mor
zi de zi când nu te cânt,
de ce ochii-mi verzi
arată serii
cum ar trebui să fie apusul.
niciodată nu am vrut să văd
că m-am născut pentru a crește om
la umbra durerii

Au dat norii în foc

A dat cafeaua-n foc pe nori
la o discuţie cu zeii
despre câte suflete
mai are de-nghiţit Siretul.
mă judecam cu Mefisto
pentru sufletul lui Mitică
şi îl ceream înapoi, căci
n-am auzit de-un pact cu sânge.
al treilea din cei patru fraţi
nu era rupt din soare,
de mic grijă mare avea
de copiii cei din vale.
era cuminte şi-uneori
cred că răbda de foame,
mi-aduc aminte cum mijea
ochii căprui la ploaie.
se-aude şi acum un dor
de sub clopote-n ruină:
sunt prea tânăr ca să mor,
Siretule, nu-i mama de vină
Mefisto m-a privit şi mi-a-ndrugat:
eu cu Siretul aveam pact
nici cu zarul, Siretul nu a dat,
Mitică, de la naştere, e însemnat.

(Poem din Sipetul din Călineşti, Ed. Contrafort, 2011)

Împlinire

Străinule,
azi noapte mi-ai trimis ploaie din Nord
ţi-am zărit chipul într-un strop ce mi-a atins pielea,
a tunat, dar vocea ta nu trebuie să fie atât de dură.
voi traversa înspre amiază toate mările
să îmi păstreze apa imaginea
când o priveşti, să ştii că sunt eu.
adu-mi noaptea de vară înapoi,
ia-mă de mână,
hai să ne împlinim destinul
în Siret

Cafea

În fiecare dimineață,
te aștept pe bancă
să bem cafeaua
din apă de mare
îndulcită doar de buzele mele.
străinule,
dacă îți place amară,
să știi că dorul meu
poartă uneori
numele pelinului

În flăcări

Vin după tine, străinule,
să te trag afară din iad,
pentru tine pășesc
pe cărbuni încinși
de flăcările
din ochii celor curioși
nu mă dor tălpile
cât mă doare

că ție îți place iadul
și că nu mă recunoști
din viața trecută

Umbrele

Își aștepta de ani de zile
străina
mereu la aceeași oră
și acelaşi anotimp

în aceeași gară,
cuminte
cu mâinile la spate
ca un copil ce tânjește
după darul de sub brad.
de la un timp, a înțeles
se îmbrăca în negru
poate străina nu va veni

din lumea de dincolo.
totuși,

să fie pregătit

umbrele se recunosc

De dor

Te aştept, străinule,
deşi nu mi-ai spus niciodată
c-ai să vii.
stau cuminte pe bancă
cu mâinile în poală
capul sprijinit de dor.
bate vântul şi părul
îmi vine în faţă
de parcă s-ar grăbi
să intre în mare.
de nu îmi recunoşti chipul
îţi voi şti eu umbra

Gust de lămâi în Călineşti

Duminica aceea, mamă, avea gust de lămâie
m-ai îmbrăcat în mângâieri şi mi-ai cântat menirea.
îţi miroseau mâinile a poveşti
şi eu nu mă mai săturam să privesc.

mă legănai pe sobă şi mă suiai în tei
să simt mireasma verii de sub Cloşca cu pui.
imi reciteai fără pauze despre o fată din munţi,
iar doi brazi îmi arătau Calea Lactee

sângele a greşit, mamă
dar cineva, peste sânge, bine-a ales
vino şi ţine-mi capul în poală încă o dată
ca pe atunci, în  nemuritorul Călineşti.