Gelozie

Numai gândul că ai putea vedea un alt cer decât mine
mă face să-mi afund tălpile în noroi, să-ţi dăruiesc
o altă eu, una după care nu ai întoarce nicicând
gândul, din mersul săltăreţ, sprinten, cum ţi-e pulsul,
să ai un motiv de nu mă recunoşti când lipsesc stelele.
cu nimeni altcineva nu ai mai scrie dragostea
cu pete de cerneală roşie, ce se scurge în vene
când faci căuş palmelor mele dintr-ale tale.
mi-e teamă să nu te pierd în ochiul de apă
ce se adună la fereastră în dimineţile ploioase,
să nu mi te soarbă vreun hulub rătăcit şi însetat,
în speranţa unei vieţi ce nu se termină dincolo de cer.
ţi-aş oferi oricând o scuză în lipsa iubirii tale,
numai de-ai rămâne pur, cum te-am desenat în visul din copilărie.

Sub pământ

E-atâta linişte în jurul meu
de-aud tânguirea lunii,
bocitoarea
de dincolo de cer.
mă-ntreb, străinule,
e moartea promisă la-nceput?
nu-i nimeni să-mi vadă
lacrima ce se apleacă
spre pământul ce-mi va ţine de cald
la noapte.
nu-i nimeni să mă ia de mână,
să-mi arate o stea căzătoare,
să o prindă,
să mi-o arunce în ochi
sub pământ să nu fie
întuneric.