Atingeri

N-am ajuns până aici ca să plec
la fel cum am venit;
ce sunt fluturii?
m-ai întrebat după
ce m-ai trăit
o noapte întreagă,
sărutările tale
tatuaj trupului meu.
sunt definiţia iubirii.
ţi-aş răspunde la orice întrebare,
numai să-ţi văd buzele
conturând litere
pe pielea mea
noapte de noapte;
totuşi,
ce au fluturii în stomac
când sunt îndrăgostiţi?
n-am venit aici ca să mai plec
vreodată;
îmi plac aripile de fluture
care îmi cresc odată
cu fiecare adiere a ta,
nu mi le reteza, nu vorbi,
doar atinge-mă;
am venit să rămân

Ca şi când

Nu mă atinge ca pe toate celelalte.
atinge-mă ca şi când aş fi ultima
pe care o vezi şi care te vede,
ca şi când ai vrea ca scrierile tale
să rămână mereu pe o foaie
să nu se şteargă şi să fie mărturia
pasiunii tale,
atinge-mă ca pe femeia din vis
din visul pe care îl ai noapte de noapte
şi uneori ziua când îţi uiţi ochii deschişi,
atinge-mă ca şi când…

Poveste fără sfârşit – videopoem

După un chin de trei ore, agitaţie, neputinţă şi nervi cât cuprinde, am reuşit să încropesc şi eu primul videopoem.

Sper să placă!

Poveste fără sfârşit

Nu există colţ al sufletului
prin care să nu-mi fi umblat,
cu urme de rai pe tălpi.
nu există cuvânt de iubire
pe care să nu-l fi simţit,
iar cele nerostite
au rupt spinii trandafirului,
în semn de rugăciune
pentru noi.
minunea mea,
te-asemăn luceafărului,
o dragoste ca a noastră
nu se poate numi decât
poveste fără sfârşit.
voi ţine în palme inima
trandafirului
apoi, îţi voi întinde mâna
să rescriem perfecţiunea

Două mâini pentru o rugă

Recidivez când e vorba de tine
te las să mă scrii ca pe un roman
mereu de la început
ca pe o poveste fără sfârşit
în care, eu sunt pământul, tu ploaia
mă speli, mă ştergi cu nori,
de fiecare dată când apare vreun fir de praf
ne reinventezi,
alteori, ne rescrii de dragul începutului.
sunt jumătate de când mă scrii
nu pot păşi fără tine,
nu mă pot ruga pentru noi
decât cu tine,
cealaltă jumătate

Până la finele timpului, eu…

Braţele mele s-au ticluit
de la naştere
după forma corpului tău,
zâmbetul mi s-a întipărit pe suflet,
să fie mănuşa ce te poartă
peste pământ, prin cer şi pe ape.

Ochii mei au răscolit curcubeul
în odiseea lor, au înşelat natură şi fluturi
de teamă să nu-i găseşti doar noaptea
pe cer şi să-i confunzi.
le-am dat verdele mării
să-ţi fie drag să te scalzi în ei
am aruncat un punct de moarte
din viaţa trecută în ei, ca un vârf de ac
să nu ai îndoieli, de-atunci
dormi pe gândul meu.

Ochii mei răstoarnă lumea
să-ţi vadă făptura.
m-am născut din nou
să-ţi retrăieşti povestea
în iris verde

Între file de cărţi

Nu pot să adorm
decât întinsă vertical
pe gândul tău
ca o flacără ce arde noaptea
pe lacul din spatele casei,
văpaie oglindită infinit pe cer.

Nu pot să visez
decât risipită pe buclele negre
ce-ţi dorm pe chip
legănându-mi zâmbetul
bumerang între ochi închişi – deschişi.

Nu pot să te visez
decât adormindu-mi pe gene
departe de măşti
nu te pot imagina decât iubindu-mă
între file de cărţi, în spatele cortinei
între lumi de dincolo

Bucle de cearceaf

Într-o zi, ai să râzi cu poftă
şi mie mi se va datora, mi-ai spus
până atunci, voi încerca
să mă obişnuiesc în fiecare zi
cu frumuseţea ta

şi un surâs frumos se-alintă
printre bucle de cearceaf
neaţa bună ţie, zână
cum ţi-a fost visarea şi cum ţi-e visul?
a ce miroase dimineaţa asta?
a rece sau a cald?
eu mă gândesc la verde
tu te gândeşti la căprui?