În realitatea mea

Moşul nu uită pe nimeni,
până şi băieţelul din colţ de stradă,
ce păzeşte poarta cimitirului,
primeşte an de an, de la aceeaşi bătrână
o portocală. Spune ea – de la moşul.
îi aminteşte de fiul pe care i l-a răpit haosul,
prea multe visuri te pot înnebuni.
totuşi, moşul chiar nu uită.
băieţelul a sperat mereu
ca macăr de Crăciun
cineva să-l ţină de mână
şi să-l mângâie ca o mamă

Când moliile plâng

Mereu ferecată ţineai uşa-aceea
chiar şi de Paşti sau de Crăciun
aveam coşmaruri c-o fi vreun căpcăun
de care mă fereai

stăteam şi mă uitam la mucegai
şi la păianjenul acela mare
din mână cartea să mi-o iei vroiai
ând molia plângea a remuşcare

în dimineaţa-aceea, cu gust de tresărire
cheia – căzută-n amintire
deschisei uşa, scârţâi-a ceai de pir
uşa ceea… dădea-nspre cimitir

 

9 martie 2011