Arhive pe etichete: Calineşti

O zi de 10 ca o gaură neagră

In memoriam Ricuţa Ionescu (Încă un înger aţipit…)

Ce cuvinte, ce îmbrăţişări ar trebui inventate,
pentru a alina durerea unui suflet ce-l plânge
pe altul?
Nu mai vărsa lacrimi, mamă, nu mai vărsa,
un spirit ludic ca al ei, n-ar vrea s-o plângă cineva,
rare, rare sunt în lume fiinţe calde cum era ea.
Bucură-te, mamă, şi-a văzut nepoata
şi-a strâns-o în braţe, ca pe-al ei odor,
i-a cântat de Călineşti, viaţă şi amor,
nu i-a spus de moarte, durere sau că-i va fi dor.
Cum s-alini un suflet ce-n noapte strigă pe altul,
de parcă, pentru cea din urmă oară, s-ar îmbrăţişa?
nu mai plânge, mamă, n-a plecat departe,
ţi-a fost mai mult decât o soră,
dragostea voastră nu se-mpiedică de moarte.
Nu mai vărsa lacrimi, mamă, nu mai vărsa,
zâmbeşte la gândul că e deasupra ta…

2 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Mama mea, femeia din visul real

Am avut cea mai frumoasă copilărie pentru că mama şi tata au fost mereu acolo.
Am avut cea mai frumoasă copilărie, pentru că mâinile mamei mereu au mirosit a poveşti şi a pâine făcută în casă.

Nici nu mai ţin minte câte nopţi nu a dormit pentru că eu făceam febră din cauza durerilor în gât, nici nu mai ştiu câte comprese îmi punea pe cap şi câte lacrimi vărsa la capul meu, fără să ştie că i le simt alunecându-mi pe obraz. Mama m-a crescut cu sufletul, sărutându-mă pe frunte, de cele mai multe ori, când avea impresia că dorm. M-a învăţat că iubirea nu e numai declarativă, iubirea se demonstrează. Iubirea se simte, în poala ei îmi trecea toată nefericirea, în mâinile ei nu mi-era frică de ziua de mâine.

Am crescut cu poveşti. Poveşti la gura sobei din Călineşti. A avut răbdare să-mi citească, la infinit, aceeaşi poveste despre Heidi, fetiţa munţilor, pentru a-mi face pe plac. Deşi Călineştiul e o zonă deluroasă, îmi imaginam că stăm în creierii munţilor. Şi în povestea lui Heidi erau doi brazi în faţa casei şi în lumea ei cerul era plin de stele noaptea. Mama mi-a arătat câte visuri sunt pe cer sub formă de stele şi mi-a spus că, atunci când voi creşte, poate voi putea răsturna Carul Mic, dacă pe cel Mare nu-l voi putea urni. Nopţi de-a rândul stăteam sub teiul din ogradă numărând stelele. Mama mi le-a arătat pe toate.

Îmi continuam poveştile pe câmp în timpul zilei şi mama mă căuta disperată, până mă găsea. Mă certa că am îngrijorat-o, dar mereu se înmuia când îi aduceam albăstrele. Am învăţat să iubesc florile, natura şi animalele. Mama m-a ajutat să am grijă de puiul de găină pe care l-am rănit la un picior din greşeală şi de care nu m-am despărţit nici când a venit toamna şi am plecat la oraş. Mama a trebuit să aibă mai multă grijă de Crăcănici decât am avut eu, pe mine mă lăsa să citesc sau să mă bucur de jocurile copilăriei.

Mama a avut răbdare să-mi explice de sute de ori de ce e importantă gramatica şi de ce trebuie să am cultură generală. Era mereu atentă să nu-mi lipsească nicio carte din bibliotecă, ba mai mult, citea înainte cărţile pe care mi le recomanda, numai ca să mă intrige în momentul în care îmi povestea puţin din ele. Femeie literată, învăţa odată cu mine, culegea informaţii din toate părţile, mi le transmitea, să nu cumva să rămâna vreuna dintre noi în urmă. Aşa face şi acum. Mama e mereu la curent cu toate.

Deşi am fost un copil cuminte, mama ştia că o mint. Curios mi se pare că mama a ştiut mereu când. Nu bănuia niciodată, pur şi simplu ştia. Nu-mi zicea nimic, dar comportamentul ei mă făcea să recunosc. Am învăţat în timp, datorită mamei, că minciuna are picioare scurte şi nu aduce nimic bun.

Mereu a fost şi este şi acum o femeie cochetă. Mama a avut grijă să fiu mereu elegantă. Mereu a pus accent pe calitate. Nu contează ce e la modă, dacă pe tine nu te avantajează. Mama e o femeie naturală şi foarte frumoasă. Sufletul meu e mai frumos datorită ei.

Sensibilă, mereu îşi ştergea lacrimile când ne uitam la vreun film gen dramă sau când auzea de povestea tristă a unui copil. A ajutat tot timpul necondiţionat şi pe oricine, fără rezerve. Cum face şi acum. M-a învăţat ce-i omenia şi că dacă un om are nevoie, mereu îl pot ajuta cu ceva bun. Chiar şi cu un gând.

Are un simţ al umorului incredibil. Nici nu ai crede că o femeie aşa rafinată, elegantă, distinsă şi serioasă poate face haz de necaz. Glumele ei au mereu sfaturi de viaţă în ele.

Mama mea e familistă, a făcut totul pentru familie. A visat, a iubit, a crescut, a educat. Datorită ei şi datorită tatei sunt ceea ce sunt.

Când plâng, când râd, când sunt sus ori cad, o sun pe mama. Sper să o pot suna la infinit. Mama să fie mereu acolo.

Mamă, sunt suflet rupt din al tău, altfel, nimic nu ar avea sens. Sunt inimă din a ta, aşa am învăţat că a oferi te face un om mai bun şi mai fericit. Am învăţat, mamă, că fără tine aş fi nimic. Naşte-mă şi creşte-mă iar, mamă, să rescriem Sipetul la nesfârşit!

Sper ca într-o zi să fiu ca MAMA.

Un comentariu

Din categoria Blog

Îngerii cunosc mai bine soarele

Iarna în Călineşti
e greu să deosebeşti
îngerii de oameni.
mă închid în casă
fără să mă vadă
încerc să-mi dau seama
care dintre ei sunt mai calzi.
mă apropii de fereastră
privesc satul
geamul s-a aburit
când am oftat.
poate oamenii-s mai calzi
acolo sus, e mult alb
oare e mai frig?
totuşi,
îngerii cunosc mai bine soarele

(Sipetul din Călineşti, Ed. Contrafort, 2011)

2 comentarii

Din categoria Sipetul din Calinesti

Stai cu mine, mamă

Nu-mi mai vorbi, mamă, despre moarte,
deşi o scriu, rostită de tine îmi sună a iad.
nu vreau să ştiu unde ţii prosoapele
şi nici nu vreau să aleg vreo poză cu tine.
mamă, mai ai multe de modelat la mine,
cum să mă port, cum să zâmbesc ca tine,
nu-mi spune să-ţi plantez nu-mă-uita,
mai bine ceartă-mă, sigur ţi-am greşit cândva.
mai avem timp, mamă, tot timpul din lume,
în care să-mi ţin capu-n poala ta ca pe vremuri,
în Călineşti, acolo-i singura noastră casă,
nu garsoniera de care-mi vorbeşti tot mai des.
mamă, îţi promit că nu mai scriu despre moarte,
doar stai cu mine până la finele timpului

Desen realizat de Rodica Ilie, bunica mea

6 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Cu gândurile-n cioc

Nu-mi mai văd capul de treabă
plec înspre lucerna de la marginea dealului
îmi iau coasa cu mine,
tai gândurile
fir cu fir, de la rădăcină
le cosesc fără milă
ca în Călineştiul ars de soare
totuşi, le culeg cu grijă
le prind în ciocurile rândunicilor
care şi-au făcut cuib sub streaşina casei
să le ducă o vreme în ţări străine
să aibă timp să respire
ştiu că se vor întoarce
cu ele-n cioc

(poem din Sipetul din Călineşti)

2 comentarii

Din categoria Sipetul din Calinesti

Mulţumirile

Mă bucur nespus că aţi venit să-mi fiţi alături luni, 6 iunie, într-un moment atât de special pentru mine.

Nu ştiu alţii cum sunt şi ce visează, dar eu nu m-am văzut niciodată scriind şi mai ales poezii.

Am început să scriu, când prin bunăvoinţa domnului prof. Petre Anghel, am fost introdusă în grupul său literar, Iubim Literatura. Domnul Anghel mi-a sugerat să postez acolo un articol pe care îl făcusem mai demult, despre femeile asasin. Da, cam asta scriam până nu demult. Imediat după postare, au venit reacţiile celor din grup, care mai de care mai pozitive. Am început să mă gândesc ce voi face pe viitor în grupul acesta, pentru că toată lumea posta poezii sau proză şi, eu fiind foarte ambiţioasă, nu vroiam să fiu degeaba în grup.

Mi-a venit într-o zi, brusc o idee pe care m-am gândit că ar fi interesant să o dezvolt într-o poezioară. Mi-a fost teamă, dar până la urmă, am postat-o. Am zis: ce-o fi o fi! Şi se pare că a fost de bine, pentru că altfel nu eram azi aici. Apoi, mi-am amintit că acum mulţi ani într-o seară,  în cadrul cenaclului Avanpost, domnul prof. Petre Anghel a spus: „Prima dată când veţi scrie, să scrieţi despre copilăria voastră. E primul pas”. Mi-am amintit acest lucru şi am început să scotocesc prin cele mai îndepărtate amintiri ale mele.

Cărticica mea a luat naştere prin bunăvoinţa scriitorului Dumitru Velea, un intelectual desăvârşit cu suflet mare, care m-a îndemnat să aştern pe hârtie gândurile mele. M-am gândit ce ar merita cu adevărat să rămână, iar răspunsul a venit ca un fulger. Am început să scriu poezioare despre copilăria mea, despre sătucul în care verile îmi petreceam vacanţele. Cu ajutorul bunicilor şi cu ce a mai rămas viu în mine de când eram copil, totul a început să prindă viaţă. Nu a fost greu deloc, pentru mine Călineştiul, un sătuc din  Botoşani, reprezentând toată copilăria mea. Un loc feeric, cu oameni ce aveau pâine caldă în loc de suflet, un loc plin de poveste. Acolo am copilărit eu, pe-o margine de lume.

A fost un act de curaj, pentru că aveam temeri că nu voi putea reda în scris sentimentele ce mă leagă de acel loc, că nu voi putea transmite de ce e important Călineştiul, că nu îmi voi putea scrie istoria, aşa cum aş fi dorit.

Poezioarele au văzut lumina zilei fără a depune un efort nepământeam, sufletul meu era dornic să împărtăşească cu ceilalţi amintirile. Cărticica aceasta este un gest de mulţumire în primul rând pentru bunici, în al doilea rând, pentru toţi cei care mă cunosc.

Poezioarele au fost scrise cu sufletul şi dacă e să mă iau după ce îmi spun bunicii, tot ce vine din suflet, merge direct la suflet. Nu am vrut ca acest sătuc Călineştiul, care mi-a umplut inima de bucurie atât de mulţi ani, să rămână nescunoscut celorlalţi.

M-am aplecat asupra acestor locuri de vis pentru mine, pentru că nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat şi ce a contribuit la omul care suntem azi.

Botoşani este un loc feeric, probabil şi pentru toate amintirile frumoase pe care le am de aici. În nicio altă parte, oamenii nu sunt mai plini de viaţă şi cu sufletul pe tavă. În Botoşaniul ce a dat atât de mulţi oameni de valoare, Enescu, Iorga, Luchian, Octav Băncilă, Mihail Sorbul, marele noastru Poet – Eminescu, e imposibil să te naşti şi să nu vezi lumea cu alţi ochi. Te naşti, parcă, binecuvântat, că urmele tale se vor suprapune cu cele ale artiştilor. Deşi e aşezat pe o margine de lume, Botoşaniul îşi ţine copiii în braţe ca o mamă. Liniştea şi bucuria, voia bună şi umanitatea sunt elemente ce fac acest orăşel greu de uitat oricât de departe ai fi.

Fără oamenii de acasă, care m-au învăţat că prin voinţă pot realiza multe, probabil că această zi nu ar fi diferită de alta. Tot ce sunt azi le datorez lor. Bunicii, oameni aplecaţi înspre artă şi frumos, cu o înţelepciune şi o căldură sufletească cum rar îţi e dat să vezi, sunt cei datorită cărora am făcut primii paşi în viaţă. Le mulţumesc pentru că m-au îndrumat mereu pe un drum bun şi că m-au învăţat că îmi trebuie răbdare şi voinţă să depăşesc osbtacolele care apar mereu sub o formă sau alta, la un moment dat. Bunicii m-au ţinut şi mă ţin de mână pe drumul vieţii, mi-au reîmprospătat amintirile cele mai vechi ale copilăriei, m-au îndrumat mereu spre şcolile cele mai bune. Au fost mereu în spatele meu, deşi uneori, aveam impresia că sunt singură, într-un oraş mare, printre străini care nici timp să zâmbească nu au.

Scriind poezioare am câştigat foarte mulţi prieteni, oameni care fără să mă cunoască personal, m-au încurajat şi m-au susţinut. Aş vrea să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au comentat şi apreciat de-a lungul timpului poezioarele postate pe grupul dl-lui Petre Anghel – Iubim Literatura, dar şi celor care şi-au spus părerea pe grupul meu Dor de România. Unii cu sufletul, alţii cu mintea.

Le mulţumesc domnului Petre Anghel, doamnei Mirela Anghel, doamnei Claudia Ghişoiu, domnului Gheorghiţă Geană pentru surpriza plăcută pe care mi-au făcut-o participând la mica mea lansare. Le mulţumesc celor care au lăsat deoparte treburile personale şi au venit la lansare, în special doamnei Vivi Hagianu-Marica, care mi-a făcut o mare surpriză venind.

Îi mulţumesc scriitoarei Anni-Lorei Mainka, pentru aprecierile constante şi pentru adierea cu care mi-a atins sufletului.

Mulţumesc tuturor prietenilor de pe facebook , celor care au venit să fie alături de mine, prietenilor mei din copilărie, din facultate, le mulţumesc celor care mi-au transmis gândurile lor, celor care nu au putut sa vină, celor care au venit din prietenie şi respect pentru mine, celor care au venit din curiozitate sau din alte motive.

Mulţumesc fratelui meu, familiei mele, părinţilor şibunicilor cărora le datorez ce sunt azi.

Le mulţumesc prietenilor care m-au ajutat clipă de clipă, Mirela, Raluca, Gina,  Ciprian, Alex, Dodo şi tuturor celor care mi-au înţeles sufletul. Sunt onorată că îmi sunteţi prieteni!  Îmi expun sufletul pe tavă în faţa dumneavoastră, aveţi grijă de el!

Mulţumesc domnului Decan şi Facultăţii de Sociologie pentru tot sprijinul acordat, doamelor şi domnilor profesori care mi-au împărtăşit ani la rând din cunoştinţele lor!

Mulţumesc scriitorului Dumitru Velea pentru că m-a ajutat să fac primii paşi în această lume şi revistelor, ziarelor care m-au găzduit în paginile lor.

Aş vrea să nu uităm ce spunea George Enescu:Pământul natal, cu tot ce e pe el, îl purtăm toată viaţa în noi şi e prezent în cântece, în poemă, în pânza pictată, mai ales în fapte.

Vă mulţumesc, dragi prieteni!

Un comentariu

Din categoria Sipetul din Calinesti

Lansarea volumului de poezii „Sipetul din Călineşti”

Mulţumesc prietenilor mei care s-au ocupat de afiş, Alexandru Danu şi Ciprian Pantea! :*:*:*

Un comentariu

Din categoria Sipetul din Calinesti