Sipetul din Călineşti – altfel

Sipetul din Călineşti în imagini

Mulţumirile

Mă bucur nespus că aţi venit să-mi fiţi alături luni, 6 iunie, într-un moment atât de special pentru mine.

Nu ştiu alţii cum sunt şi ce visează, dar eu nu m-am văzut niciodată scriind şi mai ales poezii.

Am început să scriu, când prin bunăvoinţa domnului prof. Petre Anghel, am fost introdusă în grupul său literar, Iubim Literatura. Domnul Anghel mi-a sugerat să postez acolo un articol pe care îl făcusem mai demult, despre femeile asasin. Da, cam asta scriam până nu demult. Imediat după postare, au venit reacţiile celor din grup, care mai de care mai pozitive. Am început să mă gândesc ce voi face pe viitor în grupul acesta, pentru că toată lumea posta poezii sau proză şi, eu fiind foarte ambiţioasă, nu vroiam să fiu degeaba în grup.

Mi-a venit într-o zi, brusc o idee pe care m-am gândit că ar fi interesant să o dezvolt într-o poezioară. Mi-a fost teamă, dar până la urmă, am postat-o. Am zis: ce-o fi o fi! Şi se pare că a fost de bine, pentru că altfel nu eram azi aici. Apoi, mi-am amintit că acum mulţi ani într-o seară,  în cadrul cenaclului Avanpost, domnul prof. Petre Anghel a spus: „Prima dată când veţi scrie, să scrieţi despre copilăria voastră. E primul pas”. Mi-am amintit acest lucru şi am început să scotocesc prin cele mai îndepărtate amintiri ale mele.

Cărticica mea a luat naştere prin bunăvoinţa scriitorului Dumitru Velea, un intelectual desăvârşit cu suflet mare, care m-a îndemnat să aştern pe hârtie gândurile mele. M-am gândit ce ar merita cu adevărat să rămână, iar răspunsul a venit ca un fulger. Am început să scriu poezioare despre copilăria mea, despre sătucul în care verile îmi petreceam vacanţele. Cu ajutorul bunicilor şi cu ce a mai rămas viu în mine de când eram copil, totul a început să prindă viaţă. Nu a fost greu deloc, pentru mine Călineştiul, un sătuc din  Botoşani, reprezentând toată copilăria mea. Un loc feeric, cu oameni ce aveau pâine caldă în loc de suflet, un loc plin de poveste. Acolo am copilărit eu, pe-o margine de lume.

A fost un act de curaj, pentru că aveam temeri că nu voi putea reda în scris sentimentele ce mă leagă de acel loc, că nu voi putea transmite de ce e important Călineştiul, că nu îmi voi putea scrie istoria, aşa cum aş fi dorit.

Poezioarele au văzut lumina zilei fără a depune un efort nepământeam, sufletul meu era dornic să împărtăşească cu ceilalţi amintirile. Cărticica aceasta este un gest de mulţumire în primul rând pentru bunici, în al doilea rând, pentru toţi cei care mă cunosc.

Poezioarele au fost scrise cu sufletul şi dacă e să mă iau după ce îmi spun bunicii, tot ce vine din suflet, merge direct la suflet. Nu am vrut ca acest sătuc Călineştiul, care mi-a umplut inima de bucurie atât de mulţi ani, să rămână nescunoscut celorlalţi.

M-am aplecat asupra acestor locuri de vis pentru mine, pentru că nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat şi ce a contribuit la omul care suntem azi.

Botoşani este un loc feeric, probabil şi pentru toate amintirile frumoase pe care le am de aici. În nicio altă parte, oamenii nu sunt mai plini de viaţă şi cu sufletul pe tavă. În Botoşaniul ce a dat atât de mulţi oameni de valoare, Enescu, Iorga, Luchian, Octav Băncilă, Mihail Sorbul, marele noastru Poet – Eminescu, e imposibil să te naşti şi să nu vezi lumea cu alţi ochi. Te naşti, parcă, binecuvântat, că urmele tale se vor suprapune cu cele ale artiştilor. Deşi e aşezat pe o margine de lume, Botoşaniul îşi ţine copiii în braţe ca o mamă. Liniştea şi bucuria, voia bună şi umanitatea sunt elemente ce fac acest orăşel greu de uitat oricât de departe ai fi.

Fără oamenii de acasă, care m-au învăţat că prin voinţă pot realiza multe, probabil că această zi nu ar fi diferită de alta. Tot ce sunt azi le datorez lor. Bunicii, oameni aplecaţi înspre artă şi frumos, cu o înţelepciune şi o căldură sufletească cum rar îţi e dat să vezi, sunt cei datorită cărora am făcut primii paşi în viaţă. Le mulţumesc pentru că m-au îndrumat mereu pe un drum bun şi că m-au învăţat că îmi trebuie răbdare şi voinţă să depăşesc osbtacolele care apar mereu sub o formă sau alta, la un moment dat. Bunicii m-au ţinut şi mă ţin de mână pe drumul vieţii, mi-au reîmprospătat amintirile cele mai vechi ale copilăriei, m-au îndrumat mereu spre şcolile cele mai bune. Au fost mereu în spatele meu, deşi uneori, aveam impresia că sunt singură, într-un oraş mare, printre străini care nici timp să zâmbească nu au.

Scriind poezioare am câştigat foarte mulţi prieteni, oameni care fără să mă cunoască personal, m-au încurajat şi m-au susţinut. Aş vrea să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au comentat şi apreciat de-a lungul timpului poezioarele postate pe grupul dl-lui Petre Anghel – Iubim Literatura, dar şi celor care şi-au spus părerea pe grupul meu Dor de România. Unii cu sufletul, alţii cu mintea.

Le mulţumesc domnului Petre Anghel, doamnei Mirela Anghel, doamnei Claudia Ghişoiu, domnului Gheorghiţă Geană pentru surpriza plăcută pe care mi-au făcut-o participând la mica mea lansare. Le mulţumesc celor care au lăsat deoparte treburile personale şi au venit la lansare, în special doamnei Vivi Hagianu-Marica, care mi-a făcut o mare surpriză venind.

Îi mulţumesc scriitoarei Anni-Lorei Mainka, pentru aprecierile constante şi pentru adierea cu care mi-a atins sufletului.

Mulţumesc tuturor prietenilor de pe facebook , celor care au venit să fie alături de mine, prietenilor mei din copilărie, din facultate, le mulţumesc celor care mi-au transmis gândurile lor, celor care nu au putut sa vină, celor care au venit din prietenie şi respect pentru mine, celor care au venit din curiozitate sau din alte motive.

Mulţumesc fratelui meu, familiei mele, părinţilor şibunicilor cărora le datorez ce sunt azi.

Le mulţumesc prietenilor care m-au ajutat clipă de clipă, Mirela, Raluca, Gina,  Ciprian, Alex, Dodo şi tuturor celor care mi-au înţeles sufletul. Sunt onorată că îmi sunteţi prieteni!  Îmi expun sufletul pe tavă în faţa dumneavoastră, aveţi grijă de el!

Mulţumesc domnului Decan şi Facultăţii de Sociologie pentru tot sprijinul acordat, doamelor şi domnilor profesori care mi-au împărtăşit ani la rând din cunoştinţele lor!

Mulţumesc scriitorului Dumitru Velea pentru că m-a ajutat să fac primii paşi în această lume şi revistelor, ziarelor care m-au găzduit în paginile lor.

Aş vrea să nu uităm ce spunea George Enescu: „Pământul natal, cu tot ce e pe el, îl purtăm toată viaţa în noi şi e prezent în cântece, în poemă, în pânza pictată, mai ales în fapte.”

Vă mulţumesc, dragi prieteni!

Raluca Pavel – „Sipetul din Călineşti” – volum de debut

„Cred că nu este niciun poet al literaturii noastre care să nu fi dorit să se nască în Ţara de Sus a Moldovei, unde Eminescu a văzut lumina zilei şi a copilărit. Sau, cel puţin să fi visat aceasta, în clipele faste ale existenţei şi creaţiei sale. Raluca Pavel intră în lumea poeziei, având această şansă. Ea s-a născut la 19 martie 1986, la Botoşani şi a mângâiat cu tălpile, cu mâinile şi cu privirea aceste ţinuturi în care şi lu­mina se cerne mai blând, lăsându-i omului posibilitatea să se ridice spre cer, poematic. Numele ce i s-a dat aminteşte pe cel al mamei Poetului şi o pune simbolic, parcă, într-o bună rânduială cu cele ale lumii trecute, iar grija reală, de care s-a cuprins, este să aducă în „poezioare”, cum le zice ea cu sua­vitate, un strop din lumina de Sus şi din cea de jos a copilă­riei, singura parte edenică şi nepieritoare din care omul nu poate fi izgonit.

Este crescută de bunici de la 3 ani, aceştia infuzându-i memoria afectivă cu poveşti şi imagini cu o faţă spre om şi alta spre Dumnezeu. „Să ascultăm poveştile – ne îndeamnă Eminescu – căci ele cel puţin ne fac să trăim şi-n viaţa altor oameni, să ne amestecăm visurile şi gândirile noastre cu ale lor… Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vie­ţii omeneşti. Cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme. Ne trezim şi murim cu ele.”

Raluca Pavel le-a ascultat şi a înţeles că partea trainică a făpturii omeneşti este cea care vine din poveste şi se re­trage cu lumea noastră cotidiană în orizonturile fantastice şi poematice, unde omului îi este dat să rămână ca fiinţă. Seve ale acestui pământ se ridică în vorbirea oamenilor, dar mai ales în lujerii subţiri ai unor flori de lumină, cu parfumuri tari. Prinsă în mreaja acestora, plină de uimire şi candoare, ea ne îmbie cu simple cuvinte, aşezate ca într-o joacă de co­pil, să trecem pragul din obişnuit în magic, uneori întinzând mâna cu degetul arătător spre un adânc simbolic. Sub mâna întinsă, printre coaste se vede rana făcută şi lăsată fără vin­decare. Ea zice, de un străin.

Prin studiu, Raluca Pavel este aplecată asupra omului în comunitate şi prezent, absolvind în 2008, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti (specializarea Sociologie, diploma de licenţă cu nota 10) şi, apoi, finalizează, în iunie 2011, Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti (Master: Devianţă Socială şi Crimi­nalitate; bursă de performanţă ştiinţifică, acordată de Uni­versitatea Bucureşti, pentru proiectul Profilul socio-cultural, psihologic şi psihiatric al femeii asasin).

Cu volumul Sipetul din Călineşti, pentru Raluca Pa­vel, are loc botezul cuvântului, moştenit de nu se ştie din ce zori de zi şi pe care ea îl trece prin apele sfinte ale amintirii şi-l aduce, sfioasă, să înflorească în casa poeziei. Între „se­menul alunecat” pe clina aparenţelor şi recuperarea copilă­riei ca realitate magică şi divină a omului – ce cale de stră­bătut! Ea zice un „drumuşor” spre a apropia copilăria, mai bine spus, spre a se apropia de fântâna cu ape şi suflet a acesteia. Descoperim, ca într-un luminiş, pe sub zilele grele de interese şi inconsistenţă, părţi din fiinţa magicului şi simbolicităţii prin care clipesc ochii lui Dumnezeu. Din această fiinţă care ne împrejmuie, ne acoperă şi ne hrăneşte cu suflet şi eternitate. Pentru o clipă se întrevede cum văzu­tele se întorc spre cele nevăzute. Spre izvor, spre sufletul fântânii, ca să folosim titlul unei poezii. În orizonturile poe­ziei sale se disting elemente şi analogii ce ţin lumea să nu se destrame. Un copac devine flacără, fără să se consume; un suflet se ridică în fum fără să se prefacă în colb; un munte aprinde degetele ce îl sculptează şi preschimbă făptura cre­atorului în nevăzut. Dar ca să vezi omul nedesprins din existenţa magică şi simbolică, mişcându-se printre analogii, fără să ia în seamă cauzalităţile limitatoare, trebuie să ai ochii şi candoarea copilului. Raluca Pavel aduce pâlpâiri de stări şi percepţii din zonele cele mai „pierdute” ale memo­riei, ale copilei de câţiva anişori, după simţurile şi privirea căreia pare a lua chip lumea. Lumea ce i se arată ca un cior­chine magic. Este ajutată şi de bunici s-o vadă astfel. Cu un strop de real în visare. Sau invers. Îi vin în întâmpinare lo­curi şi oameni, cei vii şi cei petrecuţi dincolo, Călineştiul şi conacul boierilor Miclescu, căminarul Gheorghe Eminovici cu ursita sa, până şi păsările şi plantele, drumuşorul şi fân­tâna, casa cu uşa secretă, toate îi şoptesc ca-n basme. Din­spre prezent spre această zonă, poeta are un spaţiu larg de cuprindere şi însufleţire a lumii. Lumea rezonează în această copilă şi simţurile copilei o desăvârşesc. Totul este văzut şi nevăzut, toate se leagă prin analogii, ca să ne restrângem la una dintre modalităţile de cunoaştere proprie magicului. Fără excursuri teoretice (la Blaga, de pildă) şi fără explicitări, să cităm direct: „plânge cerul după el, / înseamnă că a fost om bun, / îmi spune mama când plouă / şi trece un dric pe uliţă”, cu naiva verificare: „voiam să m-aciuez pe-acolo /…/ şi să-mi aştept plecarea / să văd de plânge cerul” (Cu su­fletul de mână); între lumea de aici şi cea de deasupra, din nori, unde o cheamă moartea şi locuiesc străbunicii „aproape de inima ingerilor”; comunicări magice: „Mamă, trage Luchian clopotele / iar a murit cineva? / dacă vine furtuna acum / înseamnă că a fost iubit tare? Copila mea, n-a plecat nimeni / bat clopotele pentru ca Dumnezeu / să le audă şi să ne apere / de furtună” (Clopotarul); „mijlociri” făcute de busuioc între sufletul copilei şi cel al strămoşilor (Plecarea); între firele de iarbă şi gânduri (Cu gândurile-n cioc); între vis şi plantă („sădeşte-l în livadă / va rodi odată cu toamna”, Să nu te pui cu zeii); între elemente, din care unul cu semnificaţie magică („făina de porumb” şi „praful de aur”, Praf de aur); între jocul de şah şi elementele naturii (Reginele dau şah mat şi Turn de aripi); între aprinsul can­delei şi îndepărtarea secetei (bunica „aprindea candela / de lângă icoană / să nu fie secetă / să ne dea toamna / roadele de peste an”, Cerul peste gene); între aprinderea rochiei de mireasă şi moarte; între prunci şi mugurii pomilor (Prunci de primăvară); sau între om şi apa de ploaie, ploaia ca la­crimă a lui Dumnezeu, cu „roşeaţa” obrazului şi refacerea legământului divin. Întreg poemul Ploaie de vară este un joc al analogiilor magice şi creştine, de puritate copilărească şi smerenie matură: „Strânge, copilă, apa de ploaie / adun-o-n căldare, cât curge şiroaie / bea din ea de seacă fântâna / mama şopteşte, vântul o-ngână // ştropeşte-ţi chipul dimi­neaţa / obrazu-şi capătă roşeaţa / aşa e când te-atinge Dumnezeu / mângâierea-I aduce curcubeu // e lacriuma Lui, trimisă-n dar / de-acolo de sus, e din altar / spală-ţi ochiul cu apa de ploaie / lacrimile nu-s mereu amare”.

Sub analogii, se ştie, este ţinutul prielnic pentru transmutaţii; iar unul din elementele favorizante este focul. Sipetul din Călineşti este plin de poveşti şi „poezioare”, unele mai suave decât altele, ce amintesc de mireasma bu­suiocului de la icoană. Dar el nu se lasă deschis, metaforic spus, decât de degetele unui copil, ale unui copil care, inse­sizabil dar în sens profund, se oferă ca jertfă de sine. Are loc o trecere prin foc, un fel de autodafé răsucit în devenire, de ardere fără pierdere, de transmutaţie. În poeziile de des­chidere şi închidere (fără închidere), Raluca Pavel o spune cu prisosinţă. În prima, în funcţie de situarea în timp, faţă de ieri vorbeşte cenuşa, faţă de mâine detaşarea de prezent şi voinţa de ardere, iar ca o ieşire din timp, ca o trezire, se des­chide calea cunoaşterii unui suflet de către alt suflet: „În­treabă-mă de ieri, / cenuşa-ţi va şopti în locul meu. / iar tu te vei lipsi de mine. / m-am aruncat în nouri / să te chem, vi­sare / şi orb ai fost tu, soare / de m-ai crezut departe. în­treabă-mă de mâine, atunci te voi uita / voi simţi doar gustul jarului / lăsat în urmă. // întreabă-mă de noi / a fost vreo­dată noi? / trezeşte-te, caută fumul / peste sufletul tău” (Ca­ută fumul). Şi în ultima, se petrece o ardere intimă, elibera­toare din cele stânjenitoare, pentru ca sufletul să fie nu cu­noscut de un altul, ci recunoscut de divinitate, de Moşul: „Mă îngrop în spatele plitei / soba-mi va ţine de cald / liniş­tea din casă va gerui pereţii / albul ei va aduce fulgi de nea / o să aibă bunicul grijă / să mai sufle în sobă / să nu ard prea tare / să nu mi se facă sufletul colb / poate, dacă iese fum / Moşul va găsi hornul din Călineşti” (Mă îngrop). Între aceste două ipostaze, pâlpâie lumini ale arderii. Deocamdată, poeta alege, cu sfială, câteva stări şi nuanţe, fireşte cu corola magică a lor: copila se închide în sine ca o flacără şi se apără cu ardere de urmărirea străinului („Nu alerga după mine, / o să-ţi frigi tălpile / şi ai să mă uiţi de durere”, Pierduţi prin timp); se judecă cu Mefisto pentru „sufletul lui Mitică” în­ghiţit de Siret (Au dat norii în foc); vrea ca propria căldură să-i rămână copilului ca amintire „înainte de căldura dezas­trului / s-o simtă pe a mea” (Să nu mă uite copilul); ştie că prin acest proces de „primenire” trec oamenii, nemaifiind loc în cimitir, „sufletele ies pe hornurile caselor / în căutarea altui cuib” (Nu mai e loc în cimitir); vede că, în Călineşti, iarna oamenii nu se deosebesc de îngeri, însă „îngerii cunosc mai bine soarele”; focul ascuns în vânt cuprinde rochia mi­resei spre „a mijloci” plecarea femeii dincolo: „Ioana Maria se-aplecă / rochia-i de crinolină, sufletul / opaiţul din odaie i le-nflăcără / cu mine la sân, coniţa Lahovary, / mă-ntinde tatălui, şi-urmează vântul” (Întinde mâna vântului); ori po­ema Nero, cu străvezii nuanţe de ars-poetică: o ardere şi transmutare în nevăzut, cu creatorul aprins pe un pegas şi consumat de propria-i creaţie: „conturam munţii / cu vârfu­rile degetelor. / de atâta sculptat în piatră / mi s-au ars pal­mele / iar munţii au început să fumege / cântecul de jale / pe care şaua goală / îl lăsa în depărtare. / Nero nu se oprea / din scos flăcări / pe nări”.

Fără recurs la fascinantele „complexe” identificate de Gaston Bachelard (Psihanaliza focului) sau la „arhetipurile” lui C. G. Jung, se poate observa cu claritate la Raluca Pavel o obsedantă configuraţie a imaginaţiei dată de ardere şi moarte. O dorinţă de percepere de sine, dublată de o che­mare a morţii, în scopul transmutării. A fi soră cu moartea şi a-i cere puţin răgaz, a fi una cu sufletul şi a-l ipostazia în afara ta, a-l duce de mână, a-l pune la uscat, a te supune ar­derii pentru ca sufletul să poată fi identificat de „Moşul” prin fumul lăsat – sunt gesturi de atingere a divinului şi sensuri de transmutare. Sufletul ca un fir de fum – deducem – tinde să se strângă pe stâlpul de fum, văzut cândva de cei aleşi. Poezia Ralucăi Pavel aşterne peste ele o lumină lină, încât omul se simte părtaş la tot şi călător cu sipetul magic în spate.

Prezenţa şi în nord şi în sudul ţării a acestor câteva re­laţii analogice, relevate de poezia Ralucăi Pavel, ne îngându­rează în mod fericit. Există un „humus” magic, autonom ca putere şi substanţă, în care îşi înfig rădăcinile atât configura­ţiile simbolice, chiar cele mai ascunse ale Sinelui, cât şi cele religioase. Ele sunt transsubiective pe orice coordonate ale fiinţei omului. Raluca Pavel vine cu o conştiinţă pregătită şi deschisă spre ele şi cu o sensibilitate veche şi aparte. Prin acest lujer de poezie, percepem cât de aproape ne este fiinţa magicului infuzată de divinitate – însemn al acelei unităţi preexistente a noastră, de care vorbea Eminescu – fiinţa care nu ni s-a retras încă şi pe care o mai văd copiii, sfinţii şi uneori poeţii adevăraţi. Cât despre „dibuirile” poetei, cu de­gete magice de „poveşti”, putem spune pascalian, că fiinţa aceasta nu ar căuta-o dacă nu ar fi găsit-o!”

Prefaţă semnată de Dumitru VELEA

Anotimpul culorilor, cu „Vis de Artist”

Grupul „Vis de artist” va desfasura un spectacol deosebit, astazi, la Teatrul „Mihai Eminescu”, intitulat „Bucuriile Toamnei”. Spectacolul, coordonat de Catalina Constantinovici, va prezenta prin muzica, dans si costume povestea unui sfarsit de toamna, in talmacirea frunzelor si a vantului. Pe un covor multicolor, copiii ii vor invita pe botosaneni la o atmosfera de vis, a unui sfarsit de toamna. „Anotimpul culorilor, bucuria de a fi copil, frumusetile toamnei care ne imbie sa ne bucuram ca putem canta, visa, iubi, zambi si invitatia de a fi cu totii pentru o clipa copii sunt doar cateva dintre aspectele prezentate in acest spectacol deosebit, la care copiii au muncit enorm”, a precizat Catalina Constantinovici. Membrii grupului „Vis de artist” ii vor avea alaturi pe copiii din clasa a IV-a E de la Scoala numarul 11, componentii grupului „Carmen Juventutis” de la Scoala 10, trupele „Classik” si „Fantazy” de la Scoala Populara de Arte si trupa „Alternativ”, coordonati de Corina Palade, Marena Funduianu, Constantin Dicu si Florin Ciobanu. Spectacolul a fost organizat de Asociatia Culturala „Vis de artist” si Casa Armatei Botosani. Grupul „Vis de artist”, format din Adelina Viciriuc, Alexandra si Andreea Grigoroscuta, Andreea Prepelita, Amalia Rotariu, Biana si Dayana Iacob, Ioana Mititelu, Marena Funduianu, Ioana Frasinescu, Ruxandra Baciu, Mariuca Nicolau si Simona Necsanu, a pregatit pentru publicul botosanean un spectacol minunat, care pentru o clipa ii va duce intr-o lume spectaculoasa a sfarsitului de toamna.

Brandusa POCLID
brandusapoclid@jurnaluldebotosani.ro

Articol preluat de pe site-ul: http://www.jurnaluldebotosani.ro

Vis de artist ne aduce Bucuriile toamnei!

La sfarsitul lunii noiembrie, pe scena Teatrului “Mihai Eminescu din Botosani va avea loc spectacolul “Bucuriile toamnei, cu grupul “Vis de Artist.

Organizat de Asociatia culturala “Vis de Artist si Casa Armatei Botosani, spectacolul realizat in viziunea artistica a Catalinei Constantinovici prezinta prin muzica, dans, costume, povestea unui sfarsit de toamna in talmacirea frunzelor si a vantului care, pe un covor multicolor, invita copiii la o sarbatoare a frumosului intr-o lume de vis!

Membrii grupului “Vis de Artist, Adelina Viciriuc, Alexandra si Andreea Grigoroscuta, Amalia Rotariu, Andreea Prepelita, Bianca si Dayana Iacob, Ioana Frasinescu, Ioana Mititelu, Marena Funduianu, Mariuca Nicolau, Ruxandra Baciu si Simona Necsanu, ii vor avea alaturi de ei pe copiii din clasa a IV-a E de la Scoala 11, componentii grupului “Carmen Juventutis de la Scoala 10, trupele “Classik si “Fantazy de la Scoala Populara de Arte si trupa “Alternativ, coordonati de Corina Palade, Marena Funduianu, Constantin Dicu si, respectiv, Florin Ciobanu.

Spectacolul prezentat de Oana Osolinschi va avea loc marti, 25 noiembrie, in Sala Mare a Teatrului “Mihai Eminescu, accesul in sala fiind liber.

Vis de Artist in Tara lui Piticot!

Grupul Vis de Artist a participat luni, 15 decembrie, in calitate de invitat, la spectacolul „Mos Craciun in Tara lui Piticot” de la Teatrul Luceafarul din Iasi.

Copiii coordonati de prof. Catalina Constantinovici au prezentat doua melodii din repertoriul lor, cu care au incantat publicul iesean.

Ei au urcat pe scena alaturi de alti micuti artisti cunoscuti in tara pentru rezultate muzicale deosebite, din Iasi, Bacau, Piatra Neamt, Chisinau, iar la final au primit cadouri din partea Mosului.

Momentele lor artistice vor putea fi urmarite in Ajunul Craciunului, la TVR3.

Articol preluat de pe site-ul: http://www.stiri.botosani.ro

Andreea Prepelita- Ghidusenie si talent

Andreea Prepelita are 6 ani. La varsta ei se poate lauda deja cu cateva distinctii pe plan national si judetean, atat la concursurile de muzica usoara, cat si la cele de teatru. A frecventat Gradinita 2 Lizuca, din Botosani, apoi a intrat in grupul „Vis de Artist” si a participat la numeroase spectacole alaturi de colegii ei, sustinute in oras si in judet.

Prima sa distinctie a primit-o la varsta de 5 ani, la Festivalul-concurs „Micul Print”, cand a obtinut Premiul Special pentru cea mai buna recitatoare. Atunci parintii ei erau neincrezatori si nu se gandeau ca Andreea ar putea continua pe acest drum. Insa fetitei i-a placut atat de mult scena, incat nu-si dorea decat sa revina in fata spectatorilor.

Iar manifestarile sale directe in acest sens, cand se urca pe orice scena si se simtea in largul ei nemaidorind sa plece de acolo, i-au convins pe parinti s-o sprijine in drumul pe care chiar ea l-a ales. Astazi, Andreea are ce povesti: a fost la „Mamaia copiilor” – o experienta deosebita, a participat, tot alaturi de colegii ei, din grupul „Vis de Artist”, la emisiunea „Tara lui Piticot: Dor de Martisor” realizata la TVR Iasi si transmisa in direct pe TVR2, cand si-a pierdut pantofiorul pe scena, o adevarata peripetie, un moment dificil peste care, insa, a reusit sa treaca. Acum zambeste cand isi aminteste.

Au fost nenumarate momente de neuitat petrecute impreuna, emotionante, cu zambete, cu lacrimi, noi inceputuri, prima inregistrare, prima aparitie radiofonica, prima data la TV. Un copil dezinvolt, care abia asteapta sa va povesteasca „Despre cateva lucruri grele” – poezia cu care a reusit sa cucereasca premiul I la Festivalul national de teatru „Gh. Hrusca” si pe care o puteti asculta aici (Prof. Catalina Constantinovici)

ANDREEA DANIELA PREPELITA DIPLOME SI PREMII:

– Diploma de merit pentru participarea cu grupul Vis de Artist la Festivalul-concurs Mamaia copiilor 2008

– Premiul al II-lea la Festivalul concurs „Micul Print”, editia a VI-a, 29-31 mai 2008

– Premiul I la Festivalul National de Teatru si Creatie Plastica pentru copii „Gheorghe Hrusca”, editia a II-a, Vladeni, 18 mai 2008, sectiunea Monolog, cu lucrarea „Despre cateva lucruri grele”

– Premiul special al Agentiei muzicale „PRO-MUSIC-ART”- Vaslui S.C. Grinfon Studio S.R.L. Vaslui la Festivalul National de muzica usoara „Ghiocelul de Argint”, martie 2008

– Diploma de fidelitate pentru participarea la proiectele initiate de Asociatia culturala „Vis de Artist” Botosani

– Diploma de excelenta pentru participarea la lansarea cd-ului „Fulgii copilariei pe fruntea lui Mos Craciun”, 8 decembrie 2007 – Premiul pentru cea mai buna recitatoare la Festivalul concurs „Micul Print”, mai 2007

APARITII RADIO – TV, ZIARE – Monitorul de Botosani, Evenimentul de Botosani, Radio Fix Botosani, Radio Romania Cultural Bucuresti, Radio Meridian, Somax TV, TVR Iasi, TeleM Botosani, TVR1, Radio Iasi

(Articol preluat de pe http://www.stiri.botosani.ro)

Alexandra Grigoroşcuţă- Prin muzica, viata prinde contur

Un copil sensibil, iubitor de frumos, educat in acest spirit, ii place arta si are norocul sa fie incurajat in acest sens. O data ce o cunosti pe Alexandra, nu o poti uita! Pentru ca e sufletista, receptiva, mereu vesela si bine dispusa! Ne-am cunoscut in urma cu trei ani cand s-a inscris la Scoala Populara de Arte. Acum este absolventa.

Era un copil timid, cu foarte multe emotii. Ma privea cu ochi mari si-ncerca sa patrunda dincolo de cuvintele pe care le spuneam. Cred ca a reusit pentru ca, in acest timp, Alexandra a evoluat foarte mult din punct de vedere muzical, a reusit sa obtina premii pe plan national si sa aiba realizari in acest domeniu. Mai presus de toate, a inteles ca pe acest drum e important sa fii OM ca sa poti reusi! (prof. Catalina Constantinovici)

Cum s-ar descrie ea:

Am 14 ani, sunt din Botosani. Imi place foarte mult orasul meu si nu as vrea sa ma despart de el. Imi place foarte mult sa calatoresc, am fost in Franta, pe Coasta de Azur, la Venetia, in Germania, si am ramas surprinsa de ceea ce am vazut! De un an de zile sunt in grupul Vis de Artist, am invatat foarte multe lucruri, am depus foarte multa munca, iar drept rasplata am ajuns si la „Mamaia Copiilor”. Imi place sa cant, prin muzica ma destind, viata mea prinde contur si multa culoare.

http://www.stiri.botosani.ro intentioneaza sa va bucure sufletul, zilnic, cu oameni care, nefiind niciodata in ierarhiile false ale unei societati de consum, stralucesc tocmai prin modestie, discretie si calitatea unei vieti asumate.

ALEXANDRA GRIGOROSCUTA

Data si locul nasterii: 29.10.1993, Botosani

Studii muzicale:

– a absolvit Scoala Populara de Arte Botosani, sectia canto-muzica usoara, prof. Catalina Constantinovici

Activitate artistica:

– Participare cu grupul “Vis de Artist la Festivalul national “Mamaia copiilor 2008

– Participare la selectia finala de la Bucuresti pentru “Mamaia copiilor 2008

– Doua premii speciale la festivalul/concurs de muzica usoara “Ghiocelul de argint Barlad 2008

– Invitata la Radio Romania Cultural

– emisiunea-spectacol „Cantec pentru chipul mamei”, 2008

– Participare la emisiunea „Tara lui Piticot: Dor de Martisor” realizata la TVR Iasi si transmisa in direct pe TVR2, 2008

– Diploma de Excelenta pentru participarea la lansarea CD-ului „Fulgii copilariei, pe fruntea lui Mos Craciun”, 2007

-Diploma de excelenta la ,,Gala copiilor laureati, Teatrul Mihai Eminescu, Botosani 2007

– Participare la Festivalul Verii Botosani, 2007, 2008

– Participare la spectacolul ,,Noapte alba, Botosani 2007

– Participare la Concursul „Minimegastar”, Bucuresti, 2007

– Invitata la Radio Romania Cultural, emisiunea “Ciocolata cu lapte

– Participare la spectacolul prilejuit de lansarea CD-ului pentru copii “Anii copilariei, Teatrul “Mihai Eminescu Botosani, 2006

– Participare la Festivalul-concurs de muzica usoara pentru copii „Fulg de nea”, Brasov, 2006

– Participare la Matinalul de la Tele M Botosani

Melodie in prima auditie:

– “Vine vacanta, muzica Laurentiu Palade, versuri: Corina Palade

Aparitii radio-TV si in publicatii: Monitorul de Botosani, Evenimentul de Botosani, Radio Fix Botosani, Radio Meridian Botosani, Somax TV Botosani, TVRM, Tele M Botosani

(Articol preluat de pe http://www.stiri.botosani.ro)

Măriuca Nicolau, copii care cresc odată cu muzica

Ii spunem Mariuca dintotdeauna, desi o cheama Maria Cristina. Are 16 ani, insa a inceput sa cante de la 10 ani, cu indrazneala specifica varstei. Plina de viata, extrem de activa, nascuta pentru a fi pe scena, Mariuca a fost incurajata de profesorul ei de atunci de la Liceul de Stiinte ale Naturii Grigore Antipa, Theodor Gradinaru.

Apoi a venit cu tatal ei de manuta la Scoala Populara de Arte, hotarata sa studieze canto. De atunci ne cunoastem. Au trecut 4 ani, intre timp Mariuca a intrat la Liceul de Arta Stefan Luchian, asa cum si-a dorit, studiaza intens muzica, astfel i-am predat si canto clasic timp de un semestru.

A absolvit Scoala Populara de Arte, iar de un an Mariuca este membra a grupului Vis de Artist si foarte incantata de activitatea noastra. Este optimista, plina de energie, cu educatie aleasa, stie ce vrea, stie sa se bucure si sa transmita in jurul sau emotii, trairi, sentimente! (Catalina Constantinovici, profesor canto)

MARIA CRISTINA NICOLAU

Data si locul nasterii: 02 august 1992, Botosani

DISTINCTII SI APRECIERI:

– Marele Premiu Trofeul Ghiocelul de Argint de la Barlad, 21-22 martie 2008

– Participare la Festivalul Mamaia copiilor, alaturi de grupul Vis de Artist, 3-6 iulie 2008

– Premiul al III-lea la Festivalul-concurs judetean de dans si muzica usoara Taramul copilariei, iunie 2007

– Diploma de excelenta pentru lansarea albumului Fulgii copilariei pe fruntea lui Mos Craciun, 8 decembrie 2007

– Mentiunea I la Festivalul Concurs National de muzica usoara romaneasca Martisor dorohoian, 2-4 mai 2008

– Participare la Faza zonala de preselectie a Festivalului National de Creatie si Interpretare Mamaia copiilor de la Tg. Mures

– Partipare la spectacolul A venit iarna!

– Participare la albumul Anii copilariei, din partea Casei de productie ElectroStar

MELODII IN PRIMA AUDITIE:

– Mi-e dor de mare, muzica Laurentiu Palade, text Nicolau Carmen-Rodica

– Vise, muzica si text Catalina Constantinovici

APARITII RADIO-TV:

– Somax TV Botosani

– TeleM – Botosani

– TVR – Iasi

– Radio Romania Cultural

– Radio Meridian Botosani

LANSARE DE CD: aparitii discografice pe albumele Anii copilariei 2006, si Fulgii copilariei pe fruntea lui Mos Craciun – 2007

(Articol preluat de pe http://www.stiri.botosani.ro)

DAYANA IACOB – Un om mare, la doar 10 ani!

Dayana este copilul balai al grupului Vis de Artist. O fetita extrem de sensibila, care constientizeaza momentele prin care trece ca un om mare… desi are doar 10 ani!

De la 5 anisori a inceput sa cocheteze cu muzica, i-a placut sa apara pe scena si nu a ezitat sa o faca, fiind sustinuta in acest sens de parintii ei.

Cum a intrat in clasa I si-a dorit sa se pregateasca intensiv din punct de vedere muzical, asa ca s-a inscris si a fost admisa la Scoala Populara de Arte, sectia canto-muzica usoara, si apoi la Liceul de Arta Stefan Luchian.

Dayana recunoaste ca „a fost greu in primul an”, „nu oricine poate sa cante” si spune toate acestea concluzionand ca „au fost cei mai frumosi ani”, referindu-se la cursurile urmate la Scoala de Arte.

Acum este in clasa a IV-a, constiinciozitatea ei a fost rasplatita cu diverse premii si distinctii pe care le-a primit de-a lungul anilor pentru inclinatiile sale artistice si nu numai, fiind premiata in fiecare an, la scoala, pentru rezultate foarte bune la invatatura, creativitate si purtare exemplara.

Dayana s-a nascut pe 20 ianuarie 1998, in Botosani

Studii muzicale:

– Liceul de Arta Stefan Luchian Botosani, clasa a IV-a; studiaza pianul din clasa I cu prof. Simona Lespezeanu;

– a absolvit Scoala Populara de Arte Botosani, sectia canto-muzica usoara, prof. Catalina Constantinovici

– membra a grupului Vis de Artist de la infiintare

Activitate artistica:

– Diploma de merit pentru participarea, cu grupul Vis de Artist, la Festivalul Concurs Mamaia Copiilor, 2008

– Premiul special pentru creativitate si simt artistic la simpozionul Ferestre pentru Europa, Scoala 7, 2007 si 2008

– Diploma de participare la Festivalul de muzica baroca, 18 ianuaire 2008 (Pian)

– Diploma de excelenta pentru participarea la lansarea albumului Fulgii copilariei pe fruntea lui Mos Craciun, 2007

– Premiul II la Festivalul Concurs judetean de Dans si muzica usoara Taramul copilariei, 2007

– Diploma pentru participarea la albumul Anii copilariei, din partea Casei de productie Electrostar, 2006

– Premiul pentru cea mai buna recitatoare la Festivalul concurs Micul Print, Botosani, 2005

– Premiul I la sectiunea muzica usoara si Premiul T&S Studio 2005 la Concursul MINI MISS TOP MODELS, BOTOSANI, 2005

Alte activitati artistice:

– 26 octombrie 2008, Spectacolul de inaugurare a Salii Polivalente din Botosani

– 1 octombrie 2007, 2008: Ziua Internationala a Muzicii

– Galele Verii 2006, 2007, 2008

– 23 mai 2008: Suflet de artist: Laurentiu Palade si muzica sa

– 26 octombrie 2007: Noapte alba, actiune organizata de ANT Botosani la Teatrul Mihai Eminescu

– 7 octombrie 2007: Zilele Orasului Dorohoi

– 4 mai 2007: Nopti albe, manifestare organizata de ANT Botosani pe Pietonalul Unirii

– 21 aprilie 2007: Zilele Orasului Botosani

Melodie in prima auditie: – “Steaua copilariei, muzica Laurentiu Palade, versuri Corina Palade

Aparitii radio-TV si in publicatii:

– 29 august 2008, invitata la Matinalul de la TeleM Botosani

– 5 iulie 2008, alaturi de grupul Vis de Artist a fost pe scena Festivalului National Mamaia copiilor 2008

– 8 martie 2008, alaturi de grupul Vis de Artist a fost la Bucuresti, la Radio Romania Cultural – emisiunea-spectacol Cantec pentru chipul mamei, ce s-a transmis in direct

– 1 martie 2008, alaturi de grupul Vis de Artist a cantat in cadrul emisiunii Tara lui Piticot: Dor de Martisor, realizata la TVR Iasi si transmisa pe TVR2

– 20 mai 2007, invitata la Ciocolata cu lapte, emisiune realizata la Radio Romania Cultural

Monitorul de Botosani, Evenimentul de Botosani, Jurnalul de Botosani, Radio Fix Botosani, Radio Meridian Botosani, Somax TV Botosani, TeleM Botosani, TVR Iasi, TVR1

(Articol preluat de pe http://www.stiri.botosani.ro)