Microbul delincvenţei trăieşte mocnit în fiecare

În fiecare acţiune cotidiană, devianţa şi violenţa stau la pândă pentru a ne atrage în capcană. Sunt nişte microbi pe care îi avem cu toţii, iar dacă mediul este propice, se înmulţesc. Fără o educaţie corectă, care îşi are originea încă de la naştere, violenţa poate deveni ceva normal pentru fiecare. O parte din fiecare.

 Violenţa are o forţă magnetică, fascinantă asupra oamenilor. Toţi suntem devianţi la un moment dat al vieţii, într-un mod sau altul. Media ne asaltează cu tot felul de informaţii care, greşit interpretate, ar putea atinge cote alarmante, din cauza acţiunilor delincvente iniţiate de către copii/tineri sau chiar de către adulţi incapabili de un raţionament coerent.

De mici, ne acomodăm cu ea. Ne uităm la desene animate în care Tom îl agresează pe Jerry, nefiind luate în calcul repercusiunile. Animaţii precum Robot Boy, Ben 10, Gemenii Cramp, Samurai Jack ţin copiii „hipnotizaţi” în faţa televizoarelor. De obicei, părinţii sunt prea ocupaţi pentru a selecta programele Tv la care se uită micuţii şi nu înţeleg necesitatea explicării acestora de noţiuni precum bine, rău, de imitaţie îndreptată eronat. Copiii sunt influenţaţi la nivel subliminal de scenele de criminalitate din desenele animate, accentuându-şi înclinaţiile agresive. Fără oameni responsabili în preajma lor, fără părinţi/ tutori implicaţi în creşterea şi iniţierea pe un drum corect în viaţă, care să fie conştienţi de atribuţiile educativ-morale pe care le au, copiii învaţă de mici agresivitatea.

Înainte de a atinge Abecedarul, copiilor li se înfăţişează răul tocmai în cartea de căpătâi a creştinilor, Biblia. Bunicii sunt cei care, de obicei, lecturează cu intonaţie pasaje din Biblie, fără a oferi, de altfel, informaţii suplimentare. În creierul micuţilor, care nu percep încă distincţia dintre bine şi rău, se poate naşte haosul. Fac cunoştinţă cu prima crimă, crima originară, când li se citeşte că Abel este omorât de fratele său, din indivie. Cain se simte discriminat, pentru că Dumnezeu îi respinge jertfa, pe când fratelui său i-o primeşte. Invidia şi ura cresc în el, Cain ajungând să premediteze crima şi să se ferească de privirile oricărui martor. Dumnezeu îl pedepeşte, îl izolează în singurătate, dar scenariul biblic nu prezintă vreo urmă de remuşcare din partea ucigaşului. Mintea necoaptă a copiilor poate percepe eronat gestul lui Cain, asociindu-l cu un joc în care cel care pierde, suferă atât de tare, încât alege calea violenţei. Familia nu trebuie să se rezume doar la lecturarea cărţilor, ci şi la interpretarea lor corectă pe înţelesul copiilor.

Din primii ani de şcoală până după pubertate, copiii încep să-şi contureze un anturaj, care îi poate face să evolueze atât pozitiv, cât şi negativ. Părinţii trebuie să stea de gardă, pentru a vedea dacă anturajul este unul potrivit pentru odraslele lor. Învăţarea prin imitaţie, socializarea cu oameni sau grupări delincvente îi poate îndruma pe copii şi tineri înspre o carieră deviantă. Familia trebuie să se asigure că progeniturile au perceput clar distincţia dintre normalitate, patologie şi devianţă. Comunicarea poate tăia din rădăcină sau poate rezolva probleme cum sunt cele ale drogurilor, ale consumului exagerat de tutun şi de alcool, ale pornirilor deviante ce pot degenera în acţiuni delincvente, criminale.

Într-o societate în care lumea ar ucide pentru o bucată de pâine, cărţile, din colecţiile Crime Scene şi altele de genul, expuse cu perseverenţă pe standurile librăriilor, filmele violente, psihic sau fizic, redifuzate într-un mod obsedant (Beyond the limits, The silence of the lambs, Saw) şi chiar unele buletine informative de ştiri (cum sunt binecunoscutele „crime de la ora 5”, de pe ProTv), nu fac altceva decât să stârnească în mintea oamenilor o singură întrebare: Există crima perfectă? De 4 ani, foile din dosarul Elodiei Ghinescu se scriu fără întrerupere. E crima perfectă doar până se găseşte cadavrul. O ţară întreagă a vuit şi vuieşte încă despre dispariţia ei. Oamenii sunt atraşi de gândul crimei perfecte, dar normele morale şi juridice îi împiedică să acţioneze; totuşi, instinctul de prădător rămâne. Şi dacă o crimă se încadrează întrucâtva în normele morale? Serialul Dexter ne expune acest caz. Dexter este un legist ce examinează petele de sânge pentru poliţia din Miami, dar este şi criminal în serie ce acţionează după un cod etic stabilit de tatăl său adoptiv, fost poliţist, care s-a asigurat că fiul său nu va ucide decât criminali. Ce poate o minte îngustă înţelege de aici? Că, dacă are un motiv „bun”, crima poate fi justificată. Nicio crimă nu este justificată şi niciun criminal nu rămâne nepedepsit.

Familia poate afecta traiectoria copiilor în viaţă, prin neglijenţă, neimplicare, iresponsabilitate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, prin abuzuri verbale, fizice şi psihice asupra lor. Când anturajul e cel care scoate la iveală răul din noi, părinţii trebuie să fie pe fază. Comunicarea este esenţială între copii şi părinţi.

Chiar şi după ce ajung în spatele gratiilor, pentru condamnaţi, ideea că familia îi aşteaptă afară este cea care le dă puterea să suporte încarcerarea, le aminteşte sau le aduce pentru prima dată în minte ideea de etică sau de morală, de respect datorat semenilor. Criminalii se pot reabilita dacă ştiu că cineva, din lumea de afară, îi aşteaptă acasă. De cele mai multe ori însă, familia îi reneagă, fapt ce nu îi determină să-şi modifice comportamentul într-unul încadrat în sfera normalităţii.

În momentul în care copilul are un comportament deviant sau chiar dă dovadă de acţiuni delincvente şi familia dă greş în reabilitarea lui, trebuie căutat ajutor specializat. Delincvenţa şi criminalitatea aduc cu ele suferinţă, în primul rând, victimei şi familiei acesteia înspre care a fost îndreptat delictul şi în al doilea rând, familiei din care provine delincventul. Să nu uităm că familia este nucleul de bază al societăţii şi că orice element, considerat irelevant de părinţi în copilărie, ne poate marca pe viaţă.

Foto: http://www.sxc.hu

Secretul zâmbetului roşu

I

Ceasul vechi din holul mare ticăia obsedant…Se apropia miezul nopţii. Tania deschise ochii, se ridică brusc din pat şi se îndreptă înspre dulapul din holul mic. Scoase pungile.

Locuia împreună cu iubitul său într-o apartament semidecomandat de două camere, în chirie. Sudentă în an terminal, Tania era nelipsită de la cercetările de criminologie, fiind interesată, în mod special, de înţelegerea comportamentului criminal. Spera să se poată angaja curând în sistemul penitenciar, să poată fi de folos celor de după gratii, morţilor vii, aşa cum îi numea ea pe deţinuţi. Susţinută de către profesori universitari, drumul pe care şi-l alesese Tania părea a fi de nezdruncinat. Sensibilă şi puternică, nu s-a speriat niciodată de criminali, ci a încercat doar să le înţeleagă traumele ce i-au împins la crimă.

Ceasul vechi din holul mare ticăia obsedant…Se apropia miezul nopţii. Tania deschise ochii, se ridică brusc din pat şi se îndreptă înspre dulapul din holul mic. Se aşeză în faţa dulapului, deschise uşa şi scoase pungile.

Cu un aer liniştit, scoase şi bucăţile. Una câte una. Cu calm şi precizie. Le-am curăţaţ destul de bine, nu văd nicio pată de sânge, se gândi ea. Dar oare îmi ajung pungile? Ei, am să le potrivesc astfel încât să-mi ajungă, doar i-am tăiat aşa cum mi s-a spus. Admiră cu un surâs bucăţile pe care le avea înşirate în faţa ei. Erau albe şi pure, ca zăpada. Numai că nu erau moi şi pufoase, ci rigide. Luă cele 6 mâini, le îndoi de la coate şi le îngrămădi în cea mai mică pungă. Mai avea 3 pungi. Probabil, nu îmi vor ajunge. Unde am să le bag pe toate? Cap, picioare, trunchi? Trebuie să găsesc o soluţie. Înghesui picioarele, toate cele 6 fiind secţionate din jurul genunchiului. Eh, nu a fost aşa greu. Să vezi acum, la trunchiurile astea bătaie de cap.

Îşi încordă corpul, încercând să introducă primul trunchi în pungă. Greutatea trunchiului o făcu să-l scape din mâini şi să-i provoace o uşoară neplăcere la spate. Încercă din nou. Fir-ar să fie de pungă! Se ridică nervoasă, păşi atent peste trunchiurile şi căpăţânele aşezate în ordine pe parchetul din holul mic, trecu prin sufragerie şi coti la stângă, înspre bucătărie. În treacăt, aruncă un ochi înspre uşa de la intrare. Da, e închisă bine, am pus şi siguranţa, e ok. În bucătărie, scotoci prin toate sertarele. După câteva minute, răsuflă liniştită. Slavă cerului că există sacii de gunoi! Îi luă zâmbind şi se întoarse la treabă. Bucăţile o aşteptau aşa cum le lăsase. Cu aceeaşi răceală.

După o muncă silnică, a reuşit să umple sacul de gunoi cu cele trei trunchiuri. Buuun, să vedem acuma căpăţânele astea!!! Le analiză atent, de parcă atunci le vedea pentru prima dată. Frumoşii şi frumoasa mea, cum o să staţi în pungi şi nu o să vă  găsească nimeni..Atunci îşi dădu seama. Ce am să fac cu pungile? Unde am să vă duc eu măi pe voi să nu vă găsească nimeni? Să vedem…aş putea să vă las în gunoiul unui hotel…nu, nu, acolo e prea evident..undeva unde să nu vă găsească nimeni… aş putea să vă duc pe munte, că e aproape…poate am noroc şi vine o avalanşă şi uite-aşa nu vă mai vede nimeni, zâmbi Tania triumfătoare. Şi dacă vă găseşte? Hmm, ce ar trebui făcut? Ce ar trebui? Frumoşilor, cred că am să vă desfigurez puţin, doar puţin, cât să nu vă recunoască nimeni.

În liniştea muncii ei, Tania auzi brusc televizorul. Simţi un fior rece pe şira spinării. Din holul mic putea vedea televizorul…şi puricii de pe el…şi sunetul acela bizar…Respiraţia îi deveni sacadată. Nu am deschis deloc azi televizorul, gândi ea. Ce naiba? Se ridică tremurând pentru a aprinde lumina de pe holul mic. Nu se aprinse, doar pâlpâia, aidoma un bec gata să se ardă. Aproape alergă până în sufragerie pentru a aprinde lumina. Televizorul deschis din senin o speria, întunericul îi mărea însă spaima. Nici lumina din sufragerie nu se aprinse. Şi aici becul părea să se ardă. Ajunse pe holul mare, aprinse cu succes lumina şi deveni palidă. Uşa de la intrare era întredeschisă. O broboană de sudoare îi traversă fruntea lată.

A doua zi, Liviu, iubitul Taniei deschise uşa de la apartament. O curăţenie debordantă îi sări în ochi, de la primul pas făcut în casă. De obicei, era curată casa, Tania avea grijă de asta, dar acum strălucea. O strigă pe iubita sa, dar nu primi niciun răspuns. Intră în dormitorul lor, patul era nedesfăcut. Ceva îi atrase atenţia. O imagine. Pe oglinda pe care o folosea Tania când se aranja. Era un zâmbet desenat cu ceva roşu. Se apropie. Înainte să analizeze zâmbetul, văzu o foaie. Citi în gând: Criminalitatea are chip de femeie. Remarcă sângele din zâmbet. Nu era ruj. Televizorul se aprinse brusc.

Va urma