Un altfel de exil

Te simt în mine
ca pe o rană deschisă, sângerândă uneori.
alteori, în vârtejul lumii, în întunericul din oameni,
te cicatrizezi, dar nu-ți părăsești locul.
parcă îmi tragi mereu semnale de alarmă
că nu ai să mă lași niciodată.
te port ca pe o icoană duminica
și mă minunez de fragilitatea ta,
când îți uit esența,
mă simt însemnată în inimă
cu un fier roșu și rușinos,
proscrisă muritoare.
oamenii râd, se miră, se dau înapoi,
calcă de-a dreptul peste tine,
se închină când văd
urmele tale în mine.
poate am să mă vindec odată și-odată de tine,
blestem ce-ți spui Sensibilitate

Hemingway: arborele genealogic al sinuciderii

Sociologic, sinuciderea este definită de Durkheim drept  „orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect într-un act pozitiv sau negativ săvârşit de victima însăşi şi despre care aceasta ştie ce rezultat va produce. Sinuciderea este actul de disperare al unui om care nu mai doreşte să trăiască.” Sociologic, sinuciderea nu are un temei ereditar, dar ideea ei se poate transmite prin contagiune.

Totuşi, există persoane care se nasc cu o predispoziţie înspre sinucidere? Majoritatea specialiştilor sunt sceptici atunci când vine vorba de „moştenirea” ei, dar şi atunci când se zvoneşte că deasupra sinucigaşilor planează un blestem.
Întrebarea ridică cu atât mai multe întrebări, cu cât nu sunt puţine la număr cazurile de sinucideri în rândul familiilor celebre, cum ar fi cea a lui Ernest Hemingway sau a Sylviei Plath.

Arborele genealogic al lui Ernest Hemingway este unul marcat de sinucideri sau morţi bruşte, prea multe şi prea strâns legate pentru a ne putea gândi la o posibilă coincidenţă. Blestemul familiei Hemingway a fost interpretat, de cele mai multe ori, urmare a supradozajului de droguri şi a rănilor autoprovocate prin împuşcare, însă cauzele adevărate rămân învăluite în mister. Probabil nu mulţi ştiu că Ernest s-a sinucis sau dacă ştiu, probabil că nu ştiu că s-a sinucis cu aceeaşi armă de vânătoare cu care tatăl său şi-a luat viaţa. Vă întrebaţi, poate, de ce articolul se numeşte arborele genealogic şi am menţionat până acum doar doi indivizi. Nu sunt doar doi. În familia Hemingway, de-a lungul a patru generaţii, cinci oameni şi-au luat viaţa: tatăl, sora, fratele, Ernest  şi nepoata acestuia. Sinucideri anunţate prin destinul lor? Se poate.

Clarence Hemingway

Născut pe 4 septembrie 1871, în Oak Park, Illinois, tatăl lui Ernest Hemingway s-a sinucis la 57 de ani, pe 6 decembrie. Doctorul Clarence s-a căsătorit pe 1 octombrie 1896 cu Grace Hall, cântăreaţă şi profesoară de muzică şi au avut 6 copii împreună. Soţ şi tată devotat, în timpul în care nu se ocupa de întreţinerea şi gospodărirea casei şi de creşterea copiilor, lui Clarence îi plăcea să-şi petreacă timpul în aer liber, pasiune şi dragoste pe care le-a împărtăşit cu fiul său, Ernest. Tatăl şi-a iniţiat tânărul şi curiosul fiu în arta pescuitului şi a vânatului, luându-l cu el în expediţii de vânătoare prin pădurile din Michigan. Fanatic religios, el i-a oferit micului Ernesc cea mai mare parte a educaţiei morale de care acesta a avut parte. Amintirile pe care Ernest le-a trăit cu tatăl său au fost imortalizate sub masca personajului Nick Adams din scrierile sale.

Suferind de o formă agravată de diabet şi depresie, măcinat de grijile şi obligaţiile financiare cărora nu mai reuşea să le facă faţă, Clarence s-a împuşcat în cap, pe 6 decembrie 1928, cu revolverul tatălui său, armă din epoca Războiului Civil. Fratele mai mic al lui Ernest, Leicester, a descris în Sunetul trâmbiţei moartea acestuia: „Acolo pe pat stă întins tatăl său, respirând zgomotos. Având ochii închişi, în primă fază, în semiîntuneric, nu ai fi spus că este ceva în neregulă. Şi-a pus mâna sub capul tatălui său. I-a alunecat uşor şi retrăgând mâna, aceasta era mânjită de sânge cald.”

Ursula Hemingway

Născută pe 29 aprilie 1902 în Oak Park, Illinois, Ursula este cel de-al treilea copil din cei şase ai familiei Clarence şi Grace Hemingway. A absolvit Colegiul Carleton în 1925, ajungând o binecunoscută artistă în Honolulu. A fost responsabilă pentru crearea Ernest Hemingway Memorial Award pentru scriere creativă din cadrul Universităţii din Hawaii. S-a căsătorit în 1923 şi au avut un singur copil, pe Gayle. Suferind de cancer, supravieţuind celor trei operaţii menite să o însănătoşească şi accentuându-i-se crizele de depresie în frecvenţă şi în intensitate, Ursula şi-a pus capăt zilele, luând o supradoză de droguri, pe 30 octombrie 1966, la 64 de ani.

Leicester Clarence Hemingway

Leicester Clarence Hemingway (15 aprilie 1915 –  13 septembrie 1982) a fost cel mai mic frate al lui Ernest. Scriitor la rândul său, autor a şase cărţi, Leicester şi-a intitulat primul roman Sunetul trâmbiţei (1953), carte bazată pe experienţele sale în Franţa şi Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Odată cu publicarea lucrării Fratele meu, Ernest Hemingway (1961), Leicester este recunoscut drept scriitor, primind, de asemenea, importante beneficii de ordin pecuniar. Folosindu-se de capitalul reieşit din munca sa, a creat micronaţiunea din New Atlantis pe o plută din Caraibe, destinată să servească drept sediu pentru cercetări marine. Proiectul a fost, însă, de scurtă durată, noul Atlantis fiind distrus de un uragan doar după câţiva ani. În 1982, Leicester şi-a pus capăt zilelor, împuşcându-se, după o lungă perioadă în care a suferit de depresie şi în urma veştii că trebuie să-şi amputeze ambele picioare pentru a putea supravieţui diabetului de tip II, care îi măcina organismul. A murit la 67 de ani.

Margaux Hemingway

 

Margaux Hemingway (16 februarie 1954 – 1 iulie 1996) a fost nepoata lui Ernest Hemingway, fiica lui Jack şi sora mai mică a actriţei Mariel. Fotomodel şi actriţă, şi-a început cariera cu avânt, dar niciodată nu a reuşit să fie în faţa surorii sale, mult mai bine văzută ca actriţă. De-a lungul vieţii sale, s-a luptat cu o varietate de boli, în plus faţă de alcoolism, incluzând bulimia, depresia şi epilepsia. Suferea, de asemenea, de dislexie şi nu a citit multe dintre cărţile scrise de bunicul său, pentru că nu vroia să se lase influenţată de viaţa acestuia. A fost căsătorită de două ori [Erroll Wetson (1977 -1978) şi Bernard Foucher (1979 – 1982)], dar mariajele s-au sfârşit prin divorţ. Din 1986, au început problemele financiare şi negăsindu-şi un  loc de muncă se refugiază în alcool, doi ani mai târziu, internându-se în Betty Ford Centru, un centru pentru reabilitarea alcoolicilor. Pe 1 iulie a fost găsită de către poliţie în patul ei, cu picioarele sprijinite de o pernă, cu o carte în poală. Nu a fost găsită nicio scrisoare de adio. După moartea ei,  sora sa Mariel Hemingway a declarat că ea a crezut că Margaux a murit de o criză de epilepsie (cum raportase iniţial medicul legist) şi nu dintr-o supradoza de droguri accidentală, astfel cum arată rapoartele făcute de către poliţie. Margauy avea 41 de ani.

Ernest Hemingway

Cel mai faimos din familia Hemingway, Ernest (21 iulie 1899, Oak Park, Illinois, SUA – 2 iulie1961, Ketchum, Idaho, SUA) „a fost un romancier, nuvelist, prozator, reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume”1. A suferit toată viaţa de insecuritate, depresie şi alcoolism. Fiind foarte apropiat de tatăl său, a suportat greu alegerea acestuia de a-şi curma viaţa. Întregul destin al lui Ernest a fost marcat de traumă şi durere: a fost victima a două accidente de avion în cursul aceleiaşi călătorii, unul în care şi-a zdrobit vertebre, şi-a vătămat splina, un rinichi şi a suferit o comoţie. Consumul excesiv de alcool l-a condus înspre ciroză hepatică. Paranoic, având impresia că FBI-ul vrea să-l distrugă şi că prietenii lui au vrut să-l omoare, în plus faţă de alcoolismul de care s-a lovit toată  viaţa lui, el a fost internat în Clinica Mayo din Rochester Minnesota. S-a sinucis cu o puşcă, după ani de chin fizic şi psihic, la fel ca tatăl său. Ernest a murit pe 2 iulie 1961. Avea 61 de ani.

Tragicul „blestem al familiei Hemingway” e marcat de sinucideri, depresii puternice, alcoolism, vieţi mizerabile. Tatăl lui Ernest, sora, fratele, nepoata şi în cele din urmă el însuşi, toate au pierit de la acest presupus „blestem”. Totuşi, poate există o genă a sinuciderii.