Dar fără ambalaj

Moşul e tot mai zguduit de durere,
cu fiecare iarnă ce trece
tânjeşte să dezgheţe
cât mai multe suflete,
să le îmbuneze.
nu uită pe nimeni,
nici nu întârzie,
lasă sub brad sau la uşă,
bunătatea şi înţelegerea,
pentru ca toţi să fie unul
şi să se facă fericiţi.
Moşule, nu mulţi recunosc
darul fără ambalaj,
puţini deschid uşa,
cât despre suflet…
chip de ţurţure.
priveşte bătrâna
ce-şi plânge copilul,
îşi aminteşte de el
din singura poză, alb-negru,
pe care ea însăşi o aşază cu sfinţenie
sub bradul cu miros de moarte
din azil
an de an