Lecţie despre anestezie

Sunt 6 zile de când îmi aştept 
viitorul şi nu mai vine,
de când mă întreb cum e 
să trăieşti fără suflet.
dacă ştie cineva cum să mă facă
să nu mai simt, vă rog,
o anestezie totală.
nu-mi amintesc de mine
decât din cântece,
amnezie ce doare mai mult
decât salcia aplecată
să sărute pământul
fără a-l atinge.
viitorul îi e o aşteptare continuă, 
al meu este doar povestea
trăită de alţii înainte.
cineva să-mi anestezieze 
ochii şi sufletul;
să-şi piardă simţirea,
nu culoarea

Bob de cafea

În bobul acela de cafea

ți-ai păstrat tot amarul

adunat de-a lungul zorilor

petrecute pe malul mării

în așteptarea mea.

te gândeai că voi veni

și parfumul meu va îndulci

iarna din cafea.

nu mă mai aștepta, străinule,

am destule răni în talpă

în căutarea soarelui

una în plus m-ar ucide,

bobul amar de cafea

tot nu s-ar pierde

Unde aţipesc suflete

Sprijinită de stâncă,
femeia cu năframă albă,
rochia roasă de molii
aştepta.
cu privirea pierdută
în larg de mare,
cu mâna pe lopată
un coş de paie
îşi cufunda tălpile
în nisip.
poate aduna cu lopata
suflete ascunse în nisip
şi le aşeza sfios în coş
sau
poate aştepta trupurile
celor morţi şi mulţi
ce ies din mare
se opresc pe mal
fără să îi aştepte cineva
totuşi, era ea acolo
le făcea o locuinţă
în nisip, cu lopata
apoi, le lua sufletele
le punea în coş
şi făcea cu ele
ocolul pâmântului
desculţă

În flăcări

Vin după tine, străinule,
să te trag afară din iad,
pentru tine pășesc
pe cărbuni încinși
de flăcările
din ochii celor curioși
nu mă dor tălpile
cât mă doare

că ție îți place iadul
și că nu mă recunoști
din viața trecută

Umbrele

Își aștepta de ani de zile
străina
mereu la aceeași oră
și acelaşi anotimp

în aceeași gară,
cuminte
cu mâinile la spate
ca un copil ce tânjește
după darul de sub brad.
de la un timp, a înțeles
se îmbrăca în negru
poate străina nu va veni

din lumea de dincolo.
totuși,

să fie pregătit

umbrele se recunosc

De dor

Te aştept, străinule,
deşi nu mi-ai spus niciodată
c-ai să vii.
stau cuminte pe bancă
cu mâinile în poală
capul sprijinit de dor.
bate vântul şi părul
îmi vine în faţă
de parcă s-ar grăbi
să intre în mare.
de nu îmi recunoşti chipul
îţi voi şti eu umbra

Nelinişte

Mă zbat între simţire şi îndrăgostire
mă înfior între îmbrăţişare şi mângâiere
tresar între forţa ta magnetică lăuntrică
şi neputinţa mea de adormire.
copil al aşteptării,
am zugrăvit un univers în perpetuă ondulare.
doar un surâs, o clipire de gene,
în rest, tăcere…