Lecţie despre zbor

E nevoie doar de o secundă
să-ţi fie frânte aripile.

mama mi-a spus mereu:
doar oamenii cu speranţă
devin păsări şi se înalţă,
am crezut-o; m-a ţinut de mână o vreme;
apoi, când am privit în dreapta mea,
nu mai era. un alai de îngeri
mă adoptase.
am întrebat speriată unde-i mama,
de ce nu mă ţine de mână.
e-acasă, mama ta, e-acasă.
rândunicile mereu se-ntorc
de unde au plecat.
m-am uitat în spate,
mama zâmbea. zburam.
totuşi, nu-mi venea să cred
că am să mor în curând.

e nevoie de o viaţă
să crezi că poţi zbura,
să atingi în treacăt
cele mai tainice meleaguri
şi uneori, nu e suficient.
mereu e nevoie de mama
să zbori

De apus

Apusul e tot ce ne rămâne
dincolo de moarte,
un fel de sipet
în care ne-am culcat cu grijă
prima iubire, amărăciunea
şi privirea.
e un colţ de viaţă fără aripi
ar fi ştiut, altfel,
să se-ascundă de umbră
şi nori